Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2004

HOTĂRÂRE
16.01.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr.3457/2003, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații G.I. și G.M. împotriva sentinței penale nr.184 din 10 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, a menținut starea de arest a celor doi inculpați. Instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.160 b C.proc.pen. întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, fără a-l motiva. Analizând hotărârea recurată, în raport de motivele de recurs ce se iau în considerare din oficiu, potrivit art.385 9 alin.3 C.proc.pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpații G.I. și G.M. au fost condamnați la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.b și alin.2 1 lit.a și c C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b prin sentința penală nr.184 din 10 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, reținându-se că după ce au sustras mai multe păsări dintr-o curte, au exercitat violențe fizice asupra părții vătămate care îi surprinsese. S-a mai avut în vedere că inculpații au mai fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu violență și că sunt cunoscuți cu un comportament agresiv. Împotriva acestei sentințe inculpații au declarat apel, invocând nevinovăția lor. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, Curtea de Apel București a constatat corect că temeiurile, care au determinat luarea acestor măsuri, subzistă și că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Într-adevăr, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura faptelor comise, cu violență și împrejurarea că sunt recidiviști. Conform art.385 15 pct.1 lit.b C.proc.pen. recursurile urmează astfel, a fi respinse, menținându-se hotărârea recurată, ca fiind temeinică și legală. Între timp, Curtea de Apel București a soluționat și apelurile inculpaților, prin decizia penală nr.707 din 2 decembrie 2003, respingându-le ca nefondate. În baza art.192 alin.2 C.proc.pen., recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.I. și G.M. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr.3457/2003. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 200.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-22
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 346/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 55 din 29 mai 2003, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul C.F.A. la 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ 2004-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2212/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 10 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Teleorman, au fost condamnați inculpații: - G.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare,
ÎCCJ 2004-01-14
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 28/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 10 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul T.I. la 8 ani închisoare
ÎCCJ 2006-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 231/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, verificând din oficiu temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive dispusă față de incu
ÎCCJ 2003-09-15
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 235/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 514 din 27 mai 2003 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul B.M. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă