AFFAIRE CMOK c. SLOVENIE

RESPONDENT

SVN

HOTĂRÂRE

09.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CMOK c. SLOVENIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CMOK c. SLOVENIA (Cercetarea nr. 76430/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 martie 2006 DEFINIF 09/06/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Cmok c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Hedigan președinte B.M. Zupančič Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 februarie 2006, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 76430/01) îndreptată împotriva Republicii Slovenia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul La 20 iunie 2001, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăilor Fundamentale, reclamanta este reprezentată de avocai ai Cabinetului Verstovšek. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, L. Bembič, procurorul general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedura internă la care a fost parte a avut o durată excesivă și că, în esență, denunța lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a procedurii (art. 13 din convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 noiembrie 1989, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a introdus o acțiune în despăgubire împotriva unei societăți de asigurare în fața instanței de bază (Temeljno sodiče) La data de 12 ianuarie 1990, Tribunalul a organizat o audiere. La 18 ianuarie 1990, a fost numit un expert medical. 10. 10 aprilie 1990, reclamantul a cerut instanței să țină o audiere. 11. La 22 februarie 1991, Tribunalul a ținut o audiere. 12. 13 La 28 octombrie 1992, reclamantul a cerut instanței să țină o audiere. 14. La 11 august 1993, expertul și-a pregătit opinia. 15. La 14 septembrie 1993, un traducător a fost numit. 16. La 8 noiembrie 1993, reclamantul a cerut instanței să țină o audiere. La 17 decembrie 1993, după o audiere, tribunalul a pronunțat o hotărâre prin care se dădea parțial un câștig de cauză reclamantului. 18. La 25 februarie 1994, reclamantul a luat o hotărâre în fața instanței superioare (Višje sodišče 19. La 7 martie 1994, instanța de bază a pronunțat sentința. 20. La 14 decembrie 1994, instanța superioară la data de 26 august, 27 septembrie și 29 noiembrie 1995, 25 ianuarie, 3 mai și 6 noiembrie 1996, 12 noiembrie 1997, reclamantul a solicitat tribunalului din Québec (Okrajno sodišče - noua denumire) din Šentjur pri Celju să desfășoare o ședință. 22. La 9 martie 1998, reclamantul și-a modificat cererea. 23. La 17 martie și 1 aprilie 1998, Tribunalul a ținut audieri. 24. La 3 aprilie 1998, a fost numit un expert medical. 25. La 30 noiembrie 1998, reclamantul a cerut instanței să țină o audiere. 26. La 29 ianuarie 1999, Tribunalul a ținut o audiere. 27. La 24 mai 1999, a fost numit un expert medical. 28. 11 octombrie și 10 noiembrie 1999, reclamantul a cerut instanței să țină o audiere. 29. La 10 martie 2000, după o audiere, tribunalul a pronunțat o hotărâre care conferă parțial un câștig de cauză reclamantului și a refuzat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură. 30. La 19 iunie 2000, reclamantul a luat o hotărâre în fața instanței superioare. La 15 martie 2001, instanța superioară a pronunțat o hotărâre prin care a respins apelurile a două părți. La 14 mai 2001, decizia a fost notificată cabinetului de avocatură al reclamantului. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...). 33. În esență, reclamantul denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 34. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 35. Recurentul combate această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 36. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern, deoarece a considerat că acțiunile ale căror acțiuni pot fi invocate de reclamant nu erau efective. 37. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 38. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. Pe fond Art. 6 alin. (1) 39. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Slovenia și s-a încheiat la 14 mai 2001, data la care decizia instanței superioare a fost notificată reclamantului și, prin urmare, a durat aproximativ șase ani și 11 luni pentru trei grade de jurisdicție. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în cazul în care se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în cazul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 41. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața instanței de primă instanță, este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) art. 13 42. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. 43. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție, având în vedere lipsa în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină pedeapsa dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 44. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât mai puțin decât este posibil din consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 45. Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 46. Guvernul contestă aceste pretenții. 47. Curtea consideră că reclamantul a suferit o anumită eroare morală. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 2 400 EUR în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 48. Reclamantul solicită, de asemenea, aproximativ 1 170 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 49. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 50. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantului, care l-au reprezentat și pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu. Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 51. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 400 EUR (două mii patru sute de euro) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data plății, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 martie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte