CASE OF ZNIDAR v. SLOVENIA

RESPONDENT

SVN

HOTĂRÂRE

09.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ZNIDAR v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

ŽNIDAR v. SLOVENIA (Depunerea nr. 76434/01) HOTĂRÂREA STRASBOURG 9 martie 2006 FINAL 09/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Žnidar v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorii Secțiunii V. Berger, după ce au deliberat în privat la 14 februarie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 76434/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Marija Žnidar („reclamantul”) la 3 iulie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 8 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1931 și trăiește în Škofja vas. La 6 august 1990, reclamantul a căzut în centrul comunitar de îngrijire a sănătății Celje („centrul de sănătate”) și s-a rănit. Centrul de sănătate a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 16 decembrie 1993, reclamantul a instituit proceduri civile împotriva centrului de sănătate și Spitalul Celje din Curtea de bază Celje (Temeljno sodišče v Celju ) cererea de daune în valoare de 2.111.460 tolari (aproximativ 8.800 euro) pentru leziunile suferite, pe care ea le-a reclamat fără succes de la ZT în litigiul anterior în fața aceleiași instanțe. La 5 aprilie 1994, reclamantul a depus o prezentare scrisă preliminară, reducând-o la valoarea de 1.561.460 tolari (aproximativ 8.800 euro). Între 6 septembrie 1994 și 26 aprilie 1996, ea solicită să se stabilească o dată pentru o audiere. La 1 ianuarie 1995, Tribunalul de District Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) a obținut competența în acest caz datorită reformei sistemului judiciar sloven. La 28 februarie 1997, instanța a declarat cauza din competența sa și a hotărât să transfere cazul, după ce hotărârea a devenit finală, la Curtea Locală Celje (Okranjo sodišče/Celju ).Decizia a fost transmisă reclamantului la 10 martie 1997. La 5 iunie 1997, reclamantul a adăugat o cerere subsidiară de 2,370,296 (aproximativ 9,900 euro) la cererea ei inițială. În consecință, la 10 iunie 1997, instanța a declarat cauza din competența sa și a hotărât să transfere cazul, după ce decizia a devenit finală, la Curtea de District Celje (Okrožno sodišče/Celju ). Hotărârea a fost preluată la reclamant la 16 iunie 1997. La 17 iunie 1997, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/Celju. La 18 decembrie 1997, instanța a respins recursul, hotărârea a fost transmisă reclamantului la 22 ianuarie 1998 10. Între 8 aprilie și 4 iunie 1998, reclamantul a solicitat trei solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. La 31 mai și 12 octombrie 1999 a depus observații preliminare scrise. Din cele trei audieri care au avut loc între 19 noiembrie 1998 și 9 noiembrie În 1999 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultima audiere, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 2 februarie 2000. 11. La 4 februarie 2000, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje. Centrul de sănătate și Spitalul Celje au fost apelate încrucișate. La 1 februarie 2001, instanța a respins recursul reclamantului, a permis în parte apelurile părților opuse și a respins cererea reclamantului. Hotărârea a fost respinsă în fața reclamantului la 19 aprilie 2001. 12. La 14 mai 2001, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče La 10 aprilie 2002, instanța a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 13 mai 2002. 13. La 20 iunie 2002, reclamantul a depus un recurs constituțional. La 11 mai 2004, Curtea Constituțională (Ustavno sodišče ) a respins recursul reclamantului.Decizia a fost depusă reclamantului la 12 mai 2004. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 15. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție, care citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 18. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. 19. În ceea ce privește cauza instantană, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care ar solicita Curtea să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 20. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și s-a încheiat la 12 mai 2004, ziua în care hotărârea Curții Constituționale a fost îndeplinită pe reclamant. Prin urmare, aceasta a durat aproape nouă ani și unsprezece luni pentru patru niveluri de competență. 22. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 23. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz s-a constatat o încălcare a art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 27. Reclamantul a solicitat 17 500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 28. Guvernul a contestat cererea. 29. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi susținut prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, își acordă 2.000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 30. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.420 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 31. Guvernul susține că reclamația a fost prea mare. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea observă, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului