ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1700/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 791 din 14

martie 2001, Judecătoria Timișoara l-a achitat pe inculpatul C.G., în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., cu referire la art.

100 și art. 103 din Legea nr. 58/1934.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc.

pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

A fost obligată SC G. SA Giroc la

2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că,

prezentându-se ca reprezentant al SC S.C. SRL Parța, inculpatul C.G. la data de

5 aprilie 2000 a încheiat contractul nr. 414 cu SC G. SA Giroc, în baza căruia

a primit țevi sudate în valoare de 30 milioane lei, obligându-se să achite

c/valoarea în numerar până la 20 aprilie 2000. Întrucât avea asupra sa actele

și ștampila societății, inculpatul pentru a garanta efectuarea plății, a

completat, ștampilat și semnat un bilet la ordin, cu scadență la data de 25 mai

2000.

Văzând că inculpatul nu achită

c/valoarea țevilor la termenul stipulat în contract, SC G. SA a introdus, la

scadență, biletul la ordin în bancă, fiind returnat cu mențiunea „lipsă

disponibil”.

Nici până în prezent prejudiciul nu

a fost recuperat.

Pentru a dispune achitarea, instanța

a reținut că biletul la ordin este un titlu comercial de valoare care se

aseamănă cu o recunoaștere de datorie, conținând o obligație abstractă,

autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani de către semnatarul

său.

Biletul la ordin, spre deosebire de

C.E.C., poate fi emis și în lipsa provizionului, necesar fiind doar că acesta

să existe la data scadenței, dar inexistența acestuia nu constituie

infracțiunea de înșelăciune ci fapta atrage cel mult o răspundere civilă.

Apelul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara, vizând nulitatea hotărârii, conform art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., pentru neparticiparea procurorului la judecată la unul dintre

termene, precum și cel al părții civile SC G. SA Giroc privind netemeinicia

achitării inculpatului, au fost respinse prin decizia penală nr. 597 din 28

septembrie 2001 a Tribunalului Timiș.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Timiș referitor la greșita achitare a inculpatului a fost

respins prin decizia penală nr. 133 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Împotriva acestor hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 410

alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului C.G.

fiind consecința unei erori grave de fapt.

Se susține, astfel, că sus-numitul

inculpat s-a folosit de calitatea mincinoasă de director general al SC S.C.

SRL, pe care și-a reținut-o prin prezentarea ștampilei societății și pe care a

aplicat-o pe contract, precum și prin remiterea garanției pe care o constituie

biletul la ordin.

Aceste manopere sunt cele care,

având aparența de tenacitate, au determinat partea civilă să încheie contractul

cu inculpatul.

Valorificând în analiză doar

aspectele legate de biletul la ordin, soluția instanțelor este rezultatul unei

viziuni unilaterale a situației de fapt și nu a totalității împrejurărilor de

fapt.

Constatând că din materialul

probator administrat, rezultă că inducerea în eroare a părții civile s-a

realizat, atât prin mijloace frauduloase, cât și cu prilejul încheierii

contractului de vânzare cumpărare, fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2)

și (3) C. pen.

Verificând hotărârile atacate pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este

fondat.

În adevăr, instanțele nu au dat

semnificația reală tuturor împrejurărilor în care s-a realizat acordul pentru

încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Așa cum rezultă din mijloacele de

probă, SC S.C. SRL Parța are ca asociat unic și administrator pe numita C.V.,

mama inculpatului C.G., societate înmatriculată în Registrul Comerțului conform

încheierii nr. 917 din 28 septembrie 1998 a judecătorului delegat.

Conform adresei nr. 1531415/2000 a

Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei – Timiș, inculpatul C.G.

apare în evidențe ca cetățean român cu domiciliul în Austria din anul 1989,

ultimul pașaport fiindu-i emis la 28 noiembrie 1996.

Din contractul nr. 414 din 5 aprilie

2000, rezultă că inculpatul s-a prezentat părții civile SC G. SA Giroc ca având

calitatea de director general al SC S.C. SRL Parța, încheind convenția pentru

această societate, a cărei ștampilă a folosit-o și în numele căreia a emis ca

garanție biletul la ordin.

Este, astfel, neîndoielnic că

inculpatul s-a folosit de o calitate mincinoasă, pe care și-a susținut-o cu

prezentarea ștampilei și a formularului de bilet la ordin și numai în

considerarea acesteia partea civilă a luat dispoziția patrimonială prin livrarea

produselor în condițiile din contract, cu plata ulterioară a c/valorii.

Scopul urmărit de către inculpat a

fost acela de a obține, pe această cale, un folos material injust, în paguba

părții civile și acesta rezultă, pe de o parte, din dispoziția inculpatului

după săvârșirea faptei, nemaiputând fi găsit și fără să achite suma datorată,

iar pe de altă parte, din declarația numitei C.V., potrivit căreia fiul a fost

în țară în perioada încheierii acestei afaceri, despre care însă nu i-a

comunicat nimic.

Fapta inculpatului C.G., săvârșită

în condițiile de mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Soluția de achitare la care a ajuns

instanța de fond și menținută în căile de atac este consecința examinării, din

ansamblul manoperelor folosite de inculpat pentru reușita faptei, numai a celei

de emitere a biletului la ordin, ca și cum făptuitorul ar fi avut legal vreo

calitate pentru angajarea SC S.C. SRL Parța în afaceri și să elibereze un

astfel de titlu comercial.

Dacă ar fi luat în considerare

totalitatea împrejurărilor de fapt și le-ar fi instanțele ar fi constatat că

inculpatul și-a asumat o calitate mincinoasă de reprezentant legal al unei

societăți comerciale, că a săvârșit, evident fără drept, acte de angajare a

acesteia în raporturi comerciale și că, dacă ar fi cunoscut toate acestea,

partea civilă nu ar fi încheiat convenția.

În raport de cele ce preced, Curtea

va admite recursul în anulare, va casa hotărârile pronunțate și va proceda la

rejudecarea cauzei.

Constatând vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și

(3) C. pen., acestuia i se va aplica o pedeapsă, al cărei cuantum va fi

stabilit în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 791 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Timișoara,

deciziei penale nr. 597/ A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Timiș și

deciziei penale nr. 133/ R din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara,

privind pe inculpatul C.G.

Casează hotărârile.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și

(3) C. pen., condamnă pe inculpatul C.G. la 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

30.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC G. SA Timișoara și la

2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.