ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2003

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin sentința

penală nr. 366 din 5 decembrie 2001 a condamnat pe inculpații:

1 M.G. la pedeapsa de 6 ani și 6

luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.;

2 N.C. la pedeapsa de 5 ani și 6

luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.;

Pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen., a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 din același cod.

A admis acțiunea părții civile F.C. și

a dispus obligarea în solidar a inculpaților să-i plătească acesteia suma de

5.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, să plătească părților civile: Spitalul Clinic Sf. Spiridon Iași, suma

de 4.997.695 lei, Serviciului de Ambulanță Vaslui, suma de 2.147.000 lei și

Spitalului Județean Vaslui, suma de 273.000 lei, toate cu titlu de cheltuieli spitalizare

plus dobânzile legale calculate de la data producerii cheltuielilor și până la

achitarea debitelor.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care au fost incluse și onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, următoarele:

În ziua de 1 septembrie 2000, partea

vătămată F.C. a mers să lucreze la tăiat coceni la martorul B.I. în punctul

numit „Curături”, tarla situată în apropierea satului Buda, comuna Osești,

județul Vaslui. În jurul orei 13,oo, B.I. a plecat cu căruța acasă și a dus un

transport de porumb. S-a întâlnit cu inculpatul M.G. și din discuțiile purate

acesta a înțeles unde lucrează martorul și că acolo se află și partea vătămată.

După ce s-a despărțit de martor,

inculpatul M.G. a mers la coinculpatul N.C., i-a povestit unde se află partea

vătămată și că situația le permite să se răzbune asupra acesteia. Pe fondul

stării conflictuale existente și între N.C. și partea vătămată, acesta a fost

de acord cu propunerea celuilalt inculpat și amândoi au plecat prin pădurea

„Negrea” spre locul unde se afla partea vătămată. Din pădure cei doi inculpați

s-au înarmat cu câte o bâtă din lemn de carpen. De la marginea pădurii au văzut

partea vătămată care lucra la tăiat porumb folosind o secure. N.C. a rămas în

marginea pădurii, iar M.G. s-a îndreptat spre partea vătămată. Aceasta când l-a

observat pe inculpat a luat-o la fugă fiind urmărită de M.G. care a ajuns-o și

a lovit-o doborând-o la pământ.

Inculpatul i-a aplicat mai multe

lovituri cu bâta peste tot corpul, timp în care a ajuns și coinculpatul N.C.,

care a lovit și el partea vătămată cu bâta de mai multe ori, peste tot corpul.

Deși, martorul P.D. care se afla în apropiere a strigat la inculpați să

înceteze agresiunea, aceștia au continuat să lovească partea vătămată, peste

tot corpul, inculpații au abandonat-o și au fugit spre pădure.

Martorele B.M. și B.C. au acordat

primul ajutor părții vătămate care a fost transportată cu o căruță la

dispensarul Osești și apoi cu salvarea la Spitalul Vaslui

Din raportul de constatare

medico-legală, întocmit în cauză, rezultă că partea vătămată F.C. a prezentat

multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri active, care au

necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața

victimei.

Împotriva acestei sentințe penale au

declarat apel inculpații, criticând-o pentru netemeinicia pedepselor aplicate

și au solicitat reducerea lor.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 273 din 26 septembrie 2002, a respins apelurile, ca nefondate, cu

motivarea că „Față de modul de săvârșire a faptei, de multitudinea și

gravitatea leziunilor cauzate părții vătămate și de poziția procesuală a

inculpaților, pedepsele aplicate au fost bine dozate atât ca durată, cât și ca

modalitate de executare”.

Nemulțumiți de hotărârea instanței

de apel, în termenul legal, inculpații au declarat recurs; inculpatul M.G.

criticând-o pentru greșita reținere a situației de fapt și a solicitat aplicarea

în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța

atenuantă a provocării, precum și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.

74 din același cod, cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub limita minimă

prevăzută de textul de lege încrimiator, iar inculpatul N.C. a criticat-o

pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând reducerea ei,

prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, conform art. 71 și

art. 76 C. pen.

Recursurile declarate de inculpați

sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în

mod corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în cauză,

cărora le-au dat o interpretare corectă, încadrând faptele comise de inculpați

în textele de lege corespunzătoare, pentru care le-au aplicat pedepse just

individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

I. În ce privesc criticile formulate

de inculpatul M.G. sunt de arătat următoarele:

că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice, deoarece nu

reflectă în totalitate situația de fapt ce rezultă din probele administrate,

nereținându-se starea de provocare, cu toate că a fost atacat cu securea de

partea vătămată, este neîntemeiată.

Astfel, s-a reținut că în ziua de 1

septembrie 2000, după o înțelegere prealabilă, inculpații M.G. și N.C., pe

fondul unui conflict mai vechi cu partea vătămată, s-au înarmat cu bâte și s-au

deplasat la locul numit „Curătură” pe o tarla de pe raza comunei Osești, județul

Vaslui, aplicând acesteia mai multe lovituri cu bâtele pe tot corpul,

cauzându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 45-50 zile, și care

i-au pus viața în primejdie, în acest sens, fiind elocvente declarațiile părții

vătămate și ale martorilor B.M., B.C. și P.D., care au văzut că inculpații

alergau după partea vătămată și când au ajuns-o au lovit-o cu bâtele, declarații

care se coroborează și cu cele ale inculpaților, care la urmărirea penală au

recunoscut faptele, așa cum au fost descrise mai sus (În acest sens a se vedea

declarațiile celor doi inculpați; declarațiile martorilor: B.C.; B.M.; P.D. și

B.I.).

Este adevărat că, ulterior, și anume

în cursul cercetării judecătoreșri inculpații au prezentat o altă variantă, în

sensul că ar fi plecat în satul Buda pentru a rezolva unele probleme și trecând

pe lângă tarlaua unde lucra partea vătămată l-a atacat cu securea pe M.G., ceea

ce a determinat reacția lor, însă aceste susțineri, în mod corect au fost

înlăturate de instanțele de fond și de apel, câtă vreme această apărare a fost

făcută pentru prima dată în această fază procesuală, ceea ce dovedește că nu

este reală, cu atât mai mult cu cât susținerile lor sunt contrazise de

declarațiile martorilor oculari B.M., P.D. și B.C., aceasta din urmă precizând,

că partea vătămată, când i-a văzut pe inculpați a luat-o la fugă în direcția

apusă celei din care veneau aceștia; ceea ce exclude o provocare din partea ei

față de inculpatul M.G. și prin urmare, nu se justifică reținerea în cauză a

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă a

provocării, cu consecința reducerii pedepsei aplicate.

casare prin care se solicită reținerea în favoarea inculpatului M.G. a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., constând în

faptul că a avut o bună conduită anterior comiterii faptei și are o familie

bine întemeiată, astfel încât, pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă a

textului de lege încriminator.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând această critică în raport

cu prevederile textului de lege citat, se constată că nu se poate reține că

pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată recurentului inculpat M.G. este

severă, având în vedere împrejurarea că acesta a pus la cale comiterea faptei,

s-a înțeles cu coinculpatul N.C. să se răzbune pe partea vătămată, au stabilit

cum vor proceda, s-au înarmat cu bâte și au lovit partea vătămată de mai multe

ori, în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie

viața, aspecte care imprimă faptei un pericol social ridicat, la care se adaugă

faptul că, pe parcursul procesului penal, inculpatul M.G. a adoptat o atitudine

oscilantă, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului și nu în

ultimul rând, faptul că acesta are antecedente penale, împrejurări care impun

în mod necesar aplicarea unui tratament sancționator sever, în vederea

realizării prevederilor art. 52 C. pen.

De altfel, pedeapsa aplicată în

cuantumul arătat, cu numai un an și 6 luni peste limita minimă prevăzută de

textul de lege încriminator nu poate fi considerată ca fiind severă, având în

vedere faptul că maximul de pedeapsă prevăzut pentru infracțiunea comisă este

de până la 10 ani închisoare.

II. Cu privire la motivul de casare

invocat de inculpatul N.C., care a criticat decizia instanței de apel pentru

același motiv invocat și la judecata în apel și anume, severitatea pedepsei

aplicate și întrucât acest motiv de casare este identic cu cel de-al 2 lea

motiv invocat și de recurentul inculpat M.G., care a fost analizat pe larg la pct.

I. 2, pentru aceleași considerente urmează a se constata că reluarea lor nu se

mai impune. De precizat că datorită pericolului social al faptelor comise nu se

pot reține circumstanțe atenuante, iar datele favorabile inculpatului (faptul

că este tânăr, are un copil minor, nu are antecedente penale) se regăsesc în

cuantumul pedepsei orientat către limita minimă a textului de lege încriminator.

III. Așa cum s-a arătat, recursurile

declarate de inculpați sunt fondate însă, pentru un alt motiv decât cele

invocate de ei și anume, sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, cu

privire la data de la care urmează să fie plătite dobânzile legale către

părțile civile, unitățile spitalicești.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (3) C.

proc. pen., repararea pagubei produsă prin infracțiune se face conform

dispozițiilor legii civile.

Pe de altă parte, conform art. 446 C.

proc. pen., dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile

civile se execută potrivit legii civile.

În raport cu dispozițiile legale

enunțate și cu cele ale art. 14 C. proc. pen. și ale art. 998 C. civ.,

despăgubirile datorate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni trebuie să

cuprindă atât pierderea suferită de partea vătămată cât și beneficiul

nerealizat.

Totodată, instanța de judecată va

obliga pe inculpat și la plata dobânzii legale aferente de la rămânerea

definitivă a hotărârii și până la plata integrală a despăgubirilor, deoarece

din momentul în care instanța a stablit în mod definitiv daunele, acestea s-au

transformat într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, deci într-o obligație

care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, produce conform art. 1088 C.

civ., dobânzi legale până la completa ei achitare.

În cauză, contrar dispozițiilor

legale mai sus indicate, tribunalul a stabilit obligația solidară a

inculpaților de a achita în favoarea părților civile, unitățile spitalicești,

dobânzile legale aferente cheltuielilor de spitalizare acordate, dobânzi care

însă se calculează de la data producerii cheltuielilor, în loc, de la data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În aceste condiții se impune casarea

atât a deciziei atacate, cât și a sentinței pronunțate de instanța de fond

numai sub acest aspect și anume, cu privire la data de la care urmează să fie

plătite dobânzile legale către părțile civile unitățile spitalicești și în

consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursurile declarate de inculpații M.G. și N.C. și va dispune potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații M.G. și N.C. împotriva deciziei penale nr. 273 din 26 septembrie

2002 a Curții de Apel Iași.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 366 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Vaslui numai cu

privire la data de la care urmează să fie plătite dobânzile legale către

părțile civile, unitățile spitalicești.

Stabilește obligația inculpaților la

plata dobânzilor legale către părțile civile Spitalul Sf. Spiridon Județean

Iași, Serviciul de Ambulanță al Județului Vaslui și Spitalul Județean Vaslui,

începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul N.C., se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iunie 2003.