ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 109/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de contestatorul  D.A.M. împotriva deciziei

penale nr.2913 din 6 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

S-a

prezentat recurentul contestator D.A.M., aflat în stare de detenție, asistat de

avocat A.I., apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

condamnatului a lăsat soluța ce se va pronunța în cauză la aprecierea

instanței.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a contestației ca tardiv formulată.

Contestatoul

a lăsat soluția la aprecierea instanței.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.67 din 6 martie 2001, Tribunalul Brașov a condamnat pe

inculpatul D.A.M.  la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplicarea art.74 și 76 Cod penal,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.215

alin.1,2,3 și 5 Cod penal; la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de

furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.2 lit.c Cod penal, cu

aplicarea art.74 și 76 Cod penal și la 2 luni închisoare pentru  instigare  la

fals  în declarații prevăzută de art.25 raportat la art.292 Cod penal, cu

aplicarea art.74-76 Cod penal, urmând ca potrivit art.33 lit.a și art.34 lit.b

Cod penal să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Făcând

aplicarea în cauză a prevederilor art.81 Cod penal instanța a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de

încercare de 4 ani.

S-au

pus în vedere inculpatului prevederile art.83 Cod penal.

S-a

luat act că partea vătămată  O.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul

penal.

Inculpatul

a fost obligat să plătească părții civile I.M. suma de 2100 dolari USA sau

echivalentul în lei la data executării plății, cât și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cursul lunii mai 1999, fiind în

vizită în locuința părții vătămate O.M., inculpatul a sustras dintr-un sertar

buletinul de identitate al acesteia și contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.

Ulterior,

pe baza acestor documente și a declarațiilor mincinoase făcute de doi martori

în fața notarului public, inculpatul a reușit să inducă în eroare pe partea

vătămată Jakob Marton cu ocazia încheierii unui contract de împrumut a sumei de

8000 dolari SUA.

Curtea

de Apel Brașov, prin decizia penală nr.242 din 23 noiembrie 2001, admițând

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a casat în parte sentința

primei instanțe numai cu privire la greșita aplicare în cauză a prevederilor

art.81 Cod penal pe care le-a înlăturat, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție.

Împotriva

menționatelor hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a declarat

recurs în temeiul art.385

9

pct.14 Cod procedură penală, pe care

Curtea Supremă, secția penală, prin decizia nr.2913 din 6 iunie 2002, l-a admis

și casând aceste hotărâri a majorat pedepsele aplicate inculpatului la 3 ani

închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, la 3 ani închisoare pentru

infracțiunea de înșelăciune și la 6 luni pentru instigare la infracțiunea de

fals în declarații, dispunându-se, conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal,

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condițiile

art.71 și 64 Cod penal.

Împotriva

acestei decizii, inculpatul, la data de 4 septembrie 2002, a formulat din

Penitenciarul Codlea, unde se afla în executarea pedepsei, contestația în

anulare de față, bazată pe dispozițiile art.386 alin.1 lit.a Cod procedură penală,

susținând că instanța de recurs a pășit la judecarea recursului, deși procedura

de citare nu a fost corect îndeplinită.

Procurorul

a ridicat excepția de tardivitate a acestei contestație pe considerentul că

inculpatul a început executarea pedepsei aplicate prin decizia contestată la

data de 2 august 2002 și a introdus contestația la 4 septembrie 2002, cu

depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art.388 alin.1 Cod procedură

penală.

Această

excepție este întemeiată.

Potrivit

art.386 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate

face contestație în anulare, între altele, atunci când procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită conform legii; în acest caz – arată art.388 și 389 Cod

procedură penală – contestația se introduce cel mai târziu în termen de 10 zile

de la începerea executării, la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a

cărei anulare se cere.

În

speță, inculpatul a început executarea pedepsei aplicate prin hotărârea

definitivă atacată la 2 iulie 2002 – ceea ce rezultă din actul de la fila 86

din dosarul instanței de fond - , iar contestația în anulare a fost introdusă

la 4 septembrie 2002, deci după împlinirea termenului prevăzut în art.388

alin.1 Cod procedură penală.

Așa

fiind, contestația în anulare este tardiv introdusă și urmează a fi respinsă ca

atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge, ca tardiv introdusă,

contestația în anulare formulată de contestatorul D.A.M. împotriva deciziei

penale nr.2913 din 6 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Obligă

pe contestator la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.