ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2004

HOTĂRÂRE
02.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara la 13 iulie 2002, reclamanta C.N.H., E.M. Petrila a

chemat în judecată Primăria Orașului Petrila pentru a se constata că C.N.H.

S.A. Petroșani (E.M. Petrila) este îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001 în calitate de persoană juridică continuatoare a

activității S.R.A. Petroșani și S. S-a solicitat totodată anularea Dispoziției

nr. 794/200 emisă de pârâtă, prin care s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului teren în suprafață 40.740 mp, înscris în C.F. Petrila nr.

756, nr. top. 7738, 7740, 7742, 7739, 7782, 7744, 7778, 7781, 7775, 7780, 7787,

7799 situat în Petrila – Lunca de Jos cu consecința dispunerii restituirii în

natură a terenului menționat.

Tribunalul Hunedoara prin sentința

civilă nr. 1938 din 14 noiembrie 2002 a respins cererea.

Pentru a pronunța această soluție,

s-a reținut că în cazul în speță nu se regăsește nici una din situațiile

prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Nu s-a făcut dovada

continuității activității persoanei juridice de la data deposedării până la

intrarea în vigoare a Legea nr. 10/2001. S-a apreciat că transformarea

societății comerciale anonimă, organizată potrivit dispozițiilor Codului

comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut prin încetarea personalității

juridice a celei dintâi. Prin urmare, transformarea acesteia din urmă în

societate comercială de stat și, respectiv, societate comercială cu capital

privat nu reprezintă o continuare a activității, neexistând în cauză o singură persoană

juridică.

Pentru împrejurarea că reclamanta nu

a fost o persoană juridică de tip capitalist particular și nu a deținut imobile

de care să fi fost deposedată abuziv, s-a considerat că aceasta nu are vocație

la restituirea imobilelor proprietatea S.A.R. Petroșani naționalizată în

temeiul Legii nr. 119/1948.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta a formulat în termen legal apel, invocând nelegalitatea hotărârii

pentru că nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere, constatarea că

reclamanta are calitate de persoană juridică continuatoare a S.A. Petroșani și

calitate.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia civilă nr. 109 A din 6 februarie 2003, a respins apelul ca neîntemeiat.

S-a constatat că instanța de fond, respingând întreaga acțiune, a avut în

vedere toate capetele de cerere, considerentele referindu-se și la acel capăt

de cerere privind calitatea de persoană juridică a reclamantei, continuatoare a

vechii societăți. S-a reținut că nici în apel reclamanta nu a adus dovezi sub

acest aspect.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva hotărârii curții de apel invocând dispozițiile art. 299art. 304 C.

proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta

a arătat că a fost judecată cauza fără să i se permită discutarea celor

invocate în întâmpinarea pârâtei (întâmpinare care nu le-a fost comunicată).

S-a spus că au fost tratate cu superficialitate motive de apel care nu au fost

invocate de reclamantă și că instanța a interpretat în mod restrictiv

dispozițiile Legii nr. 10/2001. În concluzie recurenta a arătat că invocând

aceste motive consideră că și-a dovedit calitatea de cotinuatoare a activității

S.A.R. Petroșani.

Recursul este nefondat și se va

respinge pentru considerentele următoare:

În primul rând este de remarcat că

recursul nu a fost structurat potrivit art. 303 alin. (3) în conformitate cu

motivele indicate în art. 304 de la pct. 1 la 10 C. proc. civ.

Din expunerea motivelor de fapt,

prima critică, privind interpretarea restrictivă a Legii 10/2001, se poate

încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9, care se referă la hotărârile date cu

aplicarea greșită a legii.

Dispozițiile art. 3 din Legea nr.

10/2001 au fost corect interpretate. Printre condițiile prevăzute de acest

text, pentru a îndreptăți petiționara la măsuri reparatorii în temeiul legii în

discuție, este cerută și dovada continuității personalității juridice,

constatată prin hotărâre judecătorească. O asemenea dovadă, cerută imperativ de

textul menționat, nu s-a produs de către reclamantă. Succesiunea actelor

normative invocată de reclamantă în dovedirea calității procesuale active nu

conduce nici ea la o altă concluzie, care, de altfel, nici nu ar avea valoare

juridică în lipsa unei hotărâri judecătorești de validare.

Momentul naționalizării prin

aplicarea Legii 119/1948 a însemnat încetarea personalității juridice a

societății proprietare și constituirea proprietății socialiste de stat cu

privire la patrimoniul societății private lichidate. Or, în aceste condiții nu se

poate vorbi de continuitatea personalității juridice în persoana reclamantei,

companie națională cu capital integral de stat.

Chiar în cuprinsul acestui act

normativ la art. 16 se prevede dreptul statului, în ramurile în care

întreprinderile au fost naționalizate, de a crea înteprinderi noi.

Prin Decretul nr. 346/1949 în art. 2

a stabilit că „prin degorare de la dispozițiile codului de comerț și celorlalte

legi speciale, societatea S. se consideră legal constituită”. A luat ființă în

acest mod societatea de drept public deosebită de cea de drept privat care a

ființat până la naționalizare.

În art. 3 al aceluiași decret, s-a

precizat fără echivoc că „societatea are personalitate juridică distinctă și

patrimoniu propriu”.

Tot astfel, prin H.C.M. s-a

înființat „în mod experimental” Centrala Cărbunelui Petroșani în subordinea

Ministerului Minelor, fără îndoială o societate nouă, care nu putea face punte

de legătură între societatea naționalizată prin Legea nr. 119/1948 și C.N.H.

creată prin H.G. nr. 806/1998.

Ca urmare soluția instanțelor în

raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001 a fost corectă, în cauză

nefiind întrunite nici condițiile art. 22 din aceeași lege.

Celelalte două critici nu se pot

încadra în nici unul din motivele de recurs permis de art. 304 punctele 1 - 10

Faptul că instanța de apel a

soluționat cauza la primul termen făcând o judecată superficială, în aprecierea

recurentei, nu conturează, potrivit datelor dosarului, o prejudiciere a

pârâtei.

Pârâta apelantă, legal citată nu s-a

prezentat în instanță și a solicitat în mod expres judecarea cauzei și în lipsa

sa. Această atitudine a fost păstrată, de altfel, de pârâtă și în recurs.

Pentru considerentele arătate se va

respinge ca neîntemeiat recursul.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta E.M. Petrila, județul Hunedoara împotriva deciziei nr.

109 A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-02
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 13 iunie 2002 reclamanta C.N.H. E.M. Petrila a chemat în judecată Primăria Orașului Petrila
ÎCCJ 2004-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 13 iunie 2002 reclamanta C.N.H. E.M. Petrila a chemat în judecată Primăria Orașului Petrila
ÎCCJ 2004-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1653/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 13 iunie 2002 reclamanta C.N.H.E.M. Petrila a chemat în judecată Primăria Orașului Petrila p
ÎCCJ 2004-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1637/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 19 iunie 2002, reclamanta C.N.H. S.A. a chemat în judecată Primăria Municipiului Petroșani p
ÎCCJ 2004-03-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 5 iunie 2002 reclamanta E.M. Petrila a chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului Petrila solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să
Sursă