ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 948/2003

R  O  M    N  I  A

S-a luat în examinare

recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr.340 din 23

august 2002 a Curții de Apel Craiova.

S-a

prezentat  recurentul condamnat, asistat de avocat C.A., apărăror ales.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea  hotărârilor, reducerea

pedepsei  aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare a ei, să se

facă aplicarea prevederilor  art.81 din Codul penal, referitoare la

suspendarea  condiționată a executării pedepsei, având în vedere că recurentul

condamnat are o situație materială precară și o situație familială grea, fiind

singurul întreținător al familiei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, deoarece instanțele

au dispus în mod temeinic și legal revocarea  executării pedepsei la locul de

muncă, conform art.86

9

din Codul penal, întrucât condamnatul nu a

respectat dispozițiile art.86

8

din Codul penal.

Condamnatul,

în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

In baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr.252 din 17 ianuarie 2002 la Tribunalul    Gorj,

petenta    SC   „

m

”   solicitat

revocarea restului, muncii corecționale, neexecutat, din pedeapsa la care a

fost condamnat prin sentința  penală nr.78 din 27 martie 2001 a Tribunalului

Gorj, condamnatul C.I.

In

motivarea cererii, petenta a arătat că, începând cu data de 10 octombrie 2001,

condamnatul a părăsit locul de muncă unde trebuia să-și execute pedeapsa și cu

toate demersurile făcute acesta a refuzat să-și reia activitatea.

De

asemenea, s-a mai arătat că acesta a lipsit nemotivat de la locul de muncă, a

avut, pe parcursul  executării pedepsei, o comportare necivilizată față de

colegii de muncă și a proferat  amenințări la adresa conducerii.

In

dovedirea celor arătate, petenta a depus la dosarul cauzei adresa nr.70 din 4

iunie 2001, copia mandatului de executare a pedepsei nr.84 din 10 aprilie 2001

și fișa zilnică de pontaj.

Tribunalul

Gorj, analizând actele și lucrările de la dosar, a constatat că susținerile

petentei sunt întemeiate și prin sentința penală nr.118 din 23 aprilie 2002 a

admis cererea formulată de aceasta și  în consecință a revocat executarea

pedepsei la locul de muncă, respectiv 1 an și 6 luni închisoare aplicată  prin

sentința penală nr.78 din 27 martie 2001 a Tribunalului Gorj și executarea

restului rămas neexecutat, de 10 luni și 20 de zile prin privare de libertate.

S-a

făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal, în sensul  că pe durata executării

restului de pedeapsă amintit condamnatul va fi lipsit de exercițiul

drepturilor arătat în art.64 Cod penal.

Prin

aceeași sentință inculpatul a fost obligat să  plătească statului suma de

350.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se include și suma de

150.000 lei cuvenită pentru apărarea sa din oficiu, ce urmează a se avansa din

fondul Ministerului Justiției.

In

motivarea acestei hotărâri s-a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că

în mod nejustificat condamnatul nu s-a prezentat la locul de muncă și  nu și-a

îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, refuzând fără temei continuarea

executării pedepsei în această modalitate, în cauză fiind incidente prevederile

art.86

9

Cod penal.

Impotriva

acestei hotărâri a declarat apel condamnatul  pe care însă nu l-a motivat cu

toate că în acest sens  i s-a acordat  mai multe termene de judecată.

Curtea

de Apel Craiova, analizând din oficiu, apelul declarat de condamnat l-a respins

prin decizia penală nr.340 din 23 august 2002, ca fiind nefondat.

In

motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „ In mod corect prima

instanță a stabilit că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.86

9

Cod

penal,  fiind  cert  stabilit  în  cauză că  în timpul executării muncii

corecționale, condamnatul nu și-a îndeplinit îndatoririle de muncă, nu a avut o

bună conduită, nu a fost disciplinat și stăruitor în muncă astfel că întreaga

lui comportare a dovedit că nu a înțeles clemența instanței de judecată care a

dispus executarea pedepsei la locul de muncă”, iar apărările  făcute de acesta

în sens contrar nu sunt susținute de nici o dovadă certă.

Decizia

Curții de apel a fost atacată cu recurs de către condamnat, care prin

apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei aplicată și  suspendarea

condiționată a executării acesteia, având în vedere faptul că acesta are o

situație familială grea, fiind singurul întreținător al acesteia.

Recursul

este nefondat.

Mai

întâi este de arătat că motivele  de casare invocate de condamnat nu au nici o

legătură cu cauza de față, deoarece obiectul judecății îl formează revocarea

executării pedepsei la locul de muncă ca urmare a nerespectării obligațiilor ce

decurg din aceasta, situație în care nu se pot invoca motive de casare de

natura celor susținute de condamnat ca eventuale greșeli făcute de instanțe

legate de cererea de revocare a executării pedepsei în modalitatea arătată,

deoarece în cauză ne aflăm în fața unei hotărâri judecătorești definitive, pusă

în executare și care nu poate fi reformată nici sub aspectul vinovăției, al

încadrării juridice, a pedepsei aplicate și nici  a madalității de executare,

acest lucru putând avea  loc prin exercitarea altor căi de atac, respectiv cele

extraordinare, permise de lege, ceea ce nu este cazul în speță.

Față

de această situație instanța de recurs urmează să analizele recursul declarat

de condamnat din oficiu și în legătură cu obiectul cauzei și anume dacă

revocarea restului de pedeapsă și executarea acestuia prin privare de

libertate, dispusă de instanța de fond și menținută de cea de apel este

corectă.

In

legătură cu acest aspect se constată că hotărârilor pronunțate de cele două

instanțe nu li se pot aduce nici un fel de critici, deoarece acestea, pe baza

materialului probator avut la dispoziție, și în acord cu dispozițiile legale în

materie  (art.86

9

Cod penal) în mod justificat a dispus revocarea

executării prin muncă a restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa

aplicată și dispusă a se executa la locul de muncă, din moment ce  la această

situație s-a ajuns din culpa exclusivă a condamnatului care nu a respectat

obligațiile ce-i reveneau în legătură cu executarea pedepsei în această

modalitate.

Prin

urmare, recursul declarat de condamnat fiind nefondat urmează a fi respins ca

atare, în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală, și a

se dispune potrivit  dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale

nr.340 din  23 august 2002 a Curții de Apel Craiova.

Obligă

pe recurentul condamnat la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 februarie 2003.