ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3833/2012

HOTĂRÂRE
28.05.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3833/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 20 februarie

2011, reclamantul M.I. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a M.A.I.

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea

deciziei din 27 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei, emisă de pârâtă,

în temeiul Legii nr. 19/2010.

Tribunalul Satu Mare, secția civilă,

prin sentința nr. 447/ LMA din 11 martie 2011, a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a reținut, pornind de la prevederile

art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale - în vigoare la momentul emiterii deciziei

contestate - că, față de împrejurarea că acțiunea nu este îndreptată împotriva

C.N.P.A.S. sau a vreunei case teritoriale de pensii, ci împotriva Casei de

Pensii a M.A.I., devin incidente dispozițiile tezei a doua a articolului

menționat, motiv pentru care, ținând cont de faptul că sediul pârâtei este în

București, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a VIII - a

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2698 din 21

martie 2012, s-a declarat, la rându-i, necompetent a soluționa cauza, astfel că

a admis excepția de necompetență teritorială.

Pe cale de consecință, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

A constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul, în vederea soluționării acestuia, Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se dezinvesti, Tribunalul

București a reținut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii

ale M.A.N., ale M.A.I. și ale S.R.I.) a fost modificată, în sensul că aceasta

aparține instanței de la domiciliul reclamantului.

A constatat totodată că decizia a

cărei anulare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010,

iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 20 februarie 2011, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Întrucât normele de procedură civilă

sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluționa acțiunea

Tribunalul Satu Mare, respectiv instanța de la domiciliul reclamantului.

Investită astfel a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în

favoarea Tribunalului Satu Mare competența de soluționare a pricinii pentru

considerentele ce succed:

În stabilirea instanței competentă

teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de

succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că dispozițiile art.

156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare

se solicită, prevedeau că se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul mai sus evocat a fost însă

abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile cuprinse la art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a

cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau

împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul

reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare

de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora

„celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță

al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că, față de

dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de

pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și S.R.I.,

structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135

din lege, sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului

normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi,

respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010

stipulează că prevederile legii referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale

se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de

procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în

curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite

începute sub acea lege.

În considerarea celor ce preced, având

în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a județului Satu

Mare, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului

Satu Mare.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3834/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 2 martie 2011, reclamantul U.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a M.A.I. solicitând instanței ca, prin hotărâr
ÎCCJ 2012-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4344/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 22 februarie 2011, reclamantul A.S.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca
ÎCCJ 2012-02-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 15 februarie 2011, reclamantul D.l.D. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. solicitând instanței
ÎCCJ 2012-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4347/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 21 februarie 2011, reclamantul G.A. a chemat în judecată pe pârâții sus menționați, solicitând instanței ca, prin hotăr
ÎCCJ 2013-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 4 februarie 2011, sub nr. 1480/83/2011, contestatorul S.G.F. a chemat în judecată pe intimata Casa de
Sursă