ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1014/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 271 din 6 iulie 2009 a

Curții de Apel Craiova a fost admisă cererea de suspendare formulată de

reclamantul Ș.R.B. în contradictoriu cu Administrația Națională a

Penitenciarelor și Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, dispunând

suspendarea Deciziei din 12 mai 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a

actului administrativ, a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului administrativ

indicat.

Astfel, instanța de

fond a reținut că există o puternică îndoială și evidentă asupra prezumției de

legalitate a actului atacat, întrucât prin decizia atacată nu a fost

identificată exact abaterea săvârșită de reclamant.

Instanța de fond a

reținut și aspectul privind inconsecvența de raționament a organului emitent,

care reprezintă o împrejurare ce este de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ atacat.

Instanța a reținut

îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât executarea actului atacat ar

afecta grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la

protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Administrația Națională a Penitenciarelor, criticând

sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Înalta Curte sesizată

cu soluționarea recursului declarat, în temeiul art. 14 alin. (4) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ., mai

înainte de a cerceta motivele invocate a constatat că recurenta nu a respectat

dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, situație în care va

respinge recursul ca tardiv formulat.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, hotărârea pronunțată de instanța de fond poate fi atacată cu

recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit

obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat și nici nu a

invocat o cauză de împiedicare mai presus de voința recurentei, pentru

repunerea în termen.

În aceste condiții, Înalta

Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului

în termenul defipt de lege.

Văzând dispozițiile

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

raportate la art. 303, art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul

de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum și

modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a

fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sentința a fost comunicată

pârâtei la data de 27 iulie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 4

august 2009, cu depășirea termenului legal.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr.

271 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2010.