ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1014/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 271 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamantul Ș.R.B. în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, dispunând suspendarea Deciziei din 12 mai 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ, a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului administrativ indicat. Astfel, instanța de fond a reținut că există o puternică îndoială și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului atacat, întrucât prin decizia atacată nu a fost identificată exact abaterea săvârșită de reclamant.

Instanța de fond a reținut și aspectul privind inconsecvența de raționament a organului emitent, care reprezintă o împrejurare ce este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat. Instanța a reținut îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât executarea actului atacat ar afecta grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Națională a Penitenciarelor, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul art. 14 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc.

civ., mai înainte de a cerceta motivele invocate a constatat că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, situație în care va respinge recursul ca tardiv formulat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată de instanța de fond poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat și nici nu a invocat o cauză de împiedicare mai presus de voința recurentei, pentru repunerea în termen. În aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.

Văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 303, art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sentința a fost comunicată pârâtei la data de 27 iulie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 4 august 2009, cu depășirea termenului legal. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 271 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.