ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul D.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând obligarea pârâtului să transmită informații uzuale, punctuale, clare și la obiect conf. O.G. nr. 27/2002 și Legea nr. 233/2002 în raport de art. 67 alin. (5) din Legea nr. 265/2007 și art. 18 din anexa la ordinul ministrului transporturilor nr. 3 din 7 ianuarie 2008 și de asemenea, obligarea pârâtului să precizeze sensul, scopul și valoarea practică (reală) a sintagmei „autorizarea autovehiculului" din art. 67 alin. (5) din Legea nr. 265/2007 și instituția care se ocupă cu „autorizarea autovehiculului". În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin petiția nr. 17082, a solicitat pârâtului informațiile menționate acesta refuzând să răspundă și comunicându-i alte informații.

A dezbătut punctual răspunsurile date, care erau inutile pentru reclamant, referitoare la „procedura de autorizare a autovehiculelor, instituția care eliberează tipizatul care atestă autorizarea autovehiculului referitoare la modul autorizației" și la data intrării în vigoare a autorizației pentru autovehicul. A subliniat sintagma „denumirea instituției care se ocupă de autorizarea autovehiculului". La data de 23 ianuarie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la comunicarea legii care reglementează procedura de autorizare a unui autovehicul pentru destinația transportului în regim de taxi, în regim de încheiere sau autovehicule pentru școală la precizarea instituției care eliberează tipizatul care atestă autorizarea autovehiculului; la precizarea modelului autorizației autovehiculului și la precizarea datei când intră (a intrat) în vigoare, autorizarea autovehiculului.

Prin sentința civilă nr. 1016 din 11 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la cererile formulate de către reclamant și înregistrate la pârât sub nr. 17082 din 16 septembrie 2008 și nr. 19421 din 23 octombrie 2008, acesta din urmă a răspuns cu adresele nr. 24/RP/1053/2008 din 19 septembrie 2008, nr. 43/5099 din 25 septembrie 2008 și nr. 43/5683 din 18 noiembrie 2008, aspect necontestat.

Totodată, instanța de fond a mai constatat că răspunsurile formulate de către pârât au un conținut corespunzător, ele cuprinzând elementele necesare identificării informațiilor solicitate de către reclamant, respectiv legea în sens larg, care reglementează procedura de autorizare a autovehiculului pentru activitățile indicate (OMTC nr. 1856/2006 și celelalte acte normative indicate în preambulul său, precum și Legea nr. 38/2003), instituția care eliberează tipizatul care atestă autoritatea autovehiculului (informație cuprinsă în actele normative indicate anterior, pentru fiecare din activitățile specificate, modelul autorizației și când intră în vigoare autorizarea pentru autovehicul (aspecte ce rezultă din adresele de răspuns și actele normative menționate).

Trebuie precizat, în acest context, că legea îl obligă pe pârât să răspundă la cererile sau petițiile care îi sunt adresate, iar nu să efectueze interpretări de legi sau analize juridice în favoarea solicitanților, întrucât în cazurile din urmă reclamantul trebuie să se adreseze unor persoane calificate în acest sens. Întrucât în cauză nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererilor formulate de reclamant în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri reclamantul D.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că acțiunea are ca obiect obținerea de informații de interes public de la M.T.I.

pe baza a 4+1 întrebări referitoare la procedura secretă de "autorizare a autovehiculului" pentru una din cele trei activități prevăzute de art. 67, alin. (5) din Legea nr. 265/2007. Recurentul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că motivele reținute de instanța de fond sunt contrare cu: - r ăspunsurile de la filele 9 și 11 formulate de M.T.I. la cele 4+1 întrebări de la filele 6 și 10; - lipsa tipizatului prin care să se confirme existența procedurii de autorizare a autovehicolului. Eventuala existență a tipizatului care confirmă autorizarea autovehicolului ar putea dovedi denumirea instituției emitente, perioada de valabilitate a autorizării autovehicolului precum și legea în baza căreia se autorizează autovehicolul; - în cuprinsul Legea nr. 38/2003, lege pe care se sprijină motivarea primei instanțe nu există sintagma" autorizarea autovehicolului"; - în cuprinsul O.M.T.C.T.

1856/2006 pe care se sprijină motivarea primei instanțe nu există sintagma "autorizarea autovehicolului" - în cuprinsul Legea nr. 265/2007 sintagma "autorizarea autovehicolului" apare în premieră și în exclusivitate în art. 67, alin. (5); - în cuprinsul O.M.T. nr. 3 din 07 ianuarie 2008 din M.Of. 34 din 16 ianuarie 2008 sintagma "autorizarea autovehicolului" apare pentru a doua oară în legislație și în exclusivitate în art. 18 din anexă; - reproducerea art. 67, alin. (5) din Legea nr. 265/2007 ad litteram în art. 18 din anexa la O.M.T. 3/2008 încalcă prevederile art. 15, alin. (1) și (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în 2004; Recurentul mai arată că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o normă legislativă trebuie să fie accesibilă și previzibilă.

Se mai susține că Parlamentul României, la inițiativa Registrului Auto Român tutelat de M.T.I., a votat art. 67, alin. (5) din Legea nr. 265/2007 prin care se interzice acumularea a două sau trei autorizații pentru același autovehicul. Din această interdicție prevăzută de art. 67, alin. (5) din Legea nr. 265/2007 rezultă în mod logic că există procedura secretă de autorizare a autovehicolului pentru o singură activitate economică. În caz contrar, ar fi absurd să se interzică cumularea a doua sau trei autorizații pentru două sau trei activități economice pentru același autovehicul dacă nu ar exista autorizarea autovehicolului pentru fiecare activitate economică luată separat. Art. 67 alin. (5) din Legea nr. 265/2007 a fost astfel conceput pentru a justifica retroactiv, în drept, refuzul Registrului Auto Român de a efectua Inspecția tehnică periodică școală și taxi pentru același autovehicul dublu funcțional.

Din răspunsurile furnizate de M.T.I. rezultă că procedura de autorizare a autovehicolului nu este identică cu procedura de Inspecție tehnică periodică și nici nu este precizată relația de condiționalitate între cele două proceduri. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin sentința atacată, instanța, în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantului. Reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la transmiterea de informații uzuale, punctuale, clare și la obiect conform O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor în raport de art. 67 alin. (5) din Legea nr. 265/2007 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și art. 18 din Anexa la Ordinul ministrului transporturilor nr. 3/2008 și, de asemenea, obligarea la precizarea sensului, scopului și valorii practice a sintagmei „autorizarea autovehiculului" din art. 67 alin. (5)din Legea nr. 265/2007 și precizarea instituției care se ocupă cu „autorizarea autovehiculului". Înainte de a se adresa instanței, reclamantul s-a adresat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin petițiile înregistrate sub nr. 17082 din 16 septembrie 2008 și nr. 19421 din data de 23 octombrie 2008. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a dat curs acestor petiții prin actul nr. 24/RP/1053/2008 și prin actul nr. 43/5683/2008, îndeplinindu-și astfel, obligațiile legale îi termenul și în condițiile stabilite de dispozițiile O.G.

nr. 27/2002, răspunsurile fiind formulate în limitele atribuțiilor și competențele acestei instituții.

Din actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că pârâtul la întrebarea cu privire la indicarea legii care reglementează procedura de autorizare a autovehiculului și modelul autorizației pentru cele trei activități, taxi, închiriere și școală de conducători auto, răspunsul a fost în sensul precizării faptului că eliberarea autorizației școlii de conducători auto și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele destinate instruirii practice în conducerea auto în vederea obținerii permisului de conducere a autovehiculelor, își găsesc sediul materiei în Anexa 1 la OMTCT nr. 1856/2006 pentru aprobarea Părții I „Normele de autorizare a școlilor de conducători auto" din Normele de autorizare a funcționării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere, celelalte autorizații nefiind eliberate de organisme din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

La întrebarea cu privire la instituția care eliberează autorizația, răspunsul a fost în sensul indicării Autorității Rutiere Română, ca fiind singura instituție abilitată de lege să elibereze autorizația pentru școala de conducători auto. Cu privire la precizarea modelului autorizației autovehiculul, respectiv a datei intrării în vigoare a acesteia, răspunsul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost formulat în temeiul dispozițiilor OMTCT nr. 1856/2006, dispoziții care au intrat în vigoare la data de 31 octombrie 2006. Astfel fiind, rezultă, fără putință de tăgadă că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și-a îndeplinit întocmai obligațiile stabilite de O.G. nr. 27/2002 în sarcina sa cu privire la soluționarea cererilor petentului, răspunzând punctual și în limitele atribuțiilor și competențelor conferite de lege în sarcina sa și pe cale de consecință, nu poate fi obligat la îndeplinirea unei îndatoriri pe care deja a onorat-o.

Înalta Curte constată că în mod corect a mai reținut instanța de fond și faptul că interpretarea unor acte normative excede competențelor Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât prin prisma O.G. nr. 27/2002 raportat la răspunsurile date solicitărilor recurentului, cererea este nefondată. Din motivele de recurs precum și din cererea de chemare în judecată reiese faptul că recurentul-reclamant este nemulțumit în fapt de actele normative la care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a făcut trimitere în răspunsurile date și nicidecum de neîndeplinirea obligației instituită de O.G. nr. 27/2002 în sarcina Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.A. împotriva sentinței civile nr. 1016 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.