ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul D.A.

a chemat în judecată pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând obligarea

pârâtului să transmită informații uzuale, punctuale, clare și la obiect conf. O.G.

nr. 27/2002 și Legea nr. 233/2002 în raport de art. 67 alin. (5) din Legea nr. 265/2007

și art. 18 din anexa la ordinul ministrului transporturilor nr. 3 din 7

ianuarie 2008 și de asemenea, obligarea pârâtului să precizeze sensul, scopul

și valoarea practică (reală) a sintagmei „autorizarea autovehiculului" din

art. 67 alin. (5) din Legea nr. 265/2007 și instituția care se ocupă cu

„autorizarea autovehiculului".

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin petiția nr. 17082, a solicitat pârâtului informațiile menționate

acesta refuzând să răspundă și comunicându-i alte informații. A dezbătut

punctual răspunsurile date, care erau inutile pentru reclamant, referitoare la

„procedura de autorizare a autovehiculelor, instituția care eliberează

tipizatul care atestă autorizarea autovehiculului referitoare la modul

autorizației" și la data intrării în vigoare a autorizației pentru

autovehicul. A subliniat sintagma „denumirea instituției care se ocupă de

autorizarea autovehiculului".

La data de 23 ianuarie 2009,

reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la

comunicarea legii care reglementează procedura de autorizare a unui autovehicul

pentru destinația transportului în regim de taxi, în regim de încheiere sau

autovehicule

pentru școală la precizarea

instituției care eliberează tipizatul care atestă

autorizarea

autovehiculului; la precizarea modelului autorizației autovehiculului și la

precizarea datei când intră (a intrat) în vigoare, autorizarea autovehiculului.

Prin sentința civilă nr. 1016 din 11

martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu

cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că la cererile formulate de către reclamant și

înregistrate la pârât sub nr. 17082 din 16 septembrie 2008 și nr. 19421 din 23

octombrie 2008, acesta din urmă a răspuns cu adresele nr. 24/RP/1053/2008 din

19 septembrie 2008, nr. 43/5099 din 25 septembrie 2008 și nr. 43/5683 din 18

noiembrie 2008, aspect necontestat.

Totodată, instanța de fond a mai constatat

că răspunsurile formulate de către pârât au un conținut corespunzător, ele

cuprinzând elementele necesare identificării informațiilor solicitate de către

reclamant, respectiv legea în sens larg, care reglementează procedura de

autorizare a autovehiculului pentru activitățile indicate (OMTC nr. 1856/2006

și celelalte acte normative indicate în preambulul său, precum și Legea nr. 38/2003),

instituția care eliberează tipizatul care atestă autoritatea autovehiculului

(informație cuprinsă în actele normative indicate anterior, pentru fiecare din

activitățile specificate, modelul autorizației și când intră în vigoare

autorizarea pentru autovehicul (aspecte ce rezultă din adresele de răspuns și

actele normative menționate).

Trebuie precizat, în acest context,

că legea îl obligă pe pârât să răspundă la cererile sau petițiile care îi sunt

adresate, iar nu să efectueze interpretări de legi sau analize juridice în

favoarea solicitanților, întrucât în cazurile din urmă reclamantul trebuie să

se adreseze unor persoane calificate în acest sens.

Întrucât în cauză nu există un refuz

nejustificat de soluționare a cererilor formulate de reclamant în sensul art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, instanța de

fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul D.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că

acțiunea are ca obiect obținerea de informații de interes public de la M.T.I. pe baza a 4+1 întrebări referitoare la procedura secretă de "autorizare a

autovehiculului" pentru una din cele trei activități prevăzute de art. 67,

alin. (5) din Legea nr. 265/2007.

Recurentul își întemeiază acțiunea

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că motivele reținute

de instanța de fond sunt contrare cu:

- r

ăspunsurile

de la filele 9 și 11 formulate de M.T.I. la cele 4+1 întrebări de la

filele

6 și 10;

- lipsa tipizatului prin care să se

confirme existența procedurii de autorizare a autovehicolului. Eventuala

existență a tipizatului care confirmă autorizarea autovehicolului ar putea

dovedi denumirea instituției emitente, perioada de

valabilitate a autorizării autovehicolului precum și legea în baza

căreia se autorizează

autovehicolul;

- în cuprinsul

Legea nr.

38/2003, lege pe care se sprijină motivarea

primei instanțe nu

există sintagma" autorizarea

autovehicolului";

- în cuprinsul

O.M.T.C.T. 1856/2006 pe care se sprijină motivarea primei instanțe

nu există sintagma "autorizarea

autovehicolului"

- în cuprinsul

Legea nr.

265/2007 sintagma "autorizarea

autovehicolului" apare în

premieră și în exclusivitate în art. 67,

alin. (5);

- în cuprinsul O.M.T. nr. 3 din 07

ianuarie 2008 din M.Of. 34 din 16 ianuarie 2008 sintagma

"autorizarea autovehicolului" apare

pentru a doua oară în legislație și în exclusivitate

în art. 18 din

anexă;

- reproducerea art. 67, alin. (5)

din Legea nr. 265/2007 ad litteram în art. 18 din anexa la O.M.T. 3/2008 încalcă prevederile art. 15, alin. (1) și (4) din Legea nr. 24/2000 privind

normele

de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată în 2004;

Recurentul mai arată că potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o normă legislativă

trebuie să fie accesibilă și previzibilă.

Se mai susține

că

Parlamentul

României, la inițiativa Registrului Auto Român tutelat de M.T.I., a votat art. 67,

alin. (5) din Legea nr. 265/2007 prin care se interzice acumularea a două sau

trei autorizații pentru același autovehicul. Din această interdicție prevăzută

de art. 67, alin. (5) din Legea nr. 265/2007 rezultă în mod logic că există

procedura secretă de autorizare

a

autovehicolului pentru o singură activitate economică. În caz contrar, ar fi

absurd să se interzică cumularea a doua sau trei autorizații pentru două sau

trei activități

economice pentru același autovehicul dacă nu ar exista

autorizarea autovehicolului pentru fiecare activitate economică luată separat.

Art. 67 alin. (5)

din Legea nr. 265/2007 a fost astfel conceput pentru a justifica retroactiv, în

drept, refuzul Registrului Auto Român de a efectua Inspecția tehnică periodică

școală și taxi pentru același autovehicul dublu funcțional.

Din răspunsurile furnizate de M.T.I.

rezultă că procedura de autorizare a

autovehicolului nu este identică cu procedura de

Inspecție tehnică

periodică și nici nu este precizată relația de condiționalitate între cele două

proceduri.

Examinând cauza în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința atacată, instanța, în

mod corect a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a

reclamantului.

Reclamantul a solicitat obligarea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii la transmiterea de informații uzuale,

punctuale, clare și la obiect conform O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea

activității de soluționare a petițiilor în raport de art. 67 alin. (5) din

Legea nr. 265/2007 privind transportul în regim de taxi și în regim de

închiriere și art. 18 din Anexa la Ordinul ministrului transporturilor nr.

3/2008 și, de asemenea, obligarea la precizarea sensului, scopului și valorii

practice a sintagmei „autorizarea autovehiculului" din art. 67 alin. (5)din

Legea nr. 265/2007 și precizarea instituției care se ocupă cu „autorizarea

autovehiculului".

Înainte de a se adresa instanței,

reclamantul s-a adresat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin

petițiile înregistrate sub nr. 17082 din 16 septembrie 2008 și nr. 19421 din

data de 23 octombrie 2008.

Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii a dat curs acestor petiții prin actul nr. 24/RP/1053/2008 și

prin actul nr. 43/5683/2008, îndeplinindu-și astfel, obligațiile legale îi

termenul și în condițiile stabilite de dispozițiile O.G. nr. 27/2002,

răspunsurile fiind formulate în limitele atribuțiilor și competențele acestei

instituții.

Din actele și lucrările dosarului

Înalta Curte constată că pârâtul la întrebarea cu privire la indicarea legii

care reglementează procedura de autorizare a autovehiculului și modelul

autorizației pentru cele trei activități, taxi, închiriere și școală de

conducători auto, răspunsul a fost în sensul precizării

faptului că eliberarea autorizației școlii de conducători auto și

condițiile pe care

trebuie să le îndeplinească vehiculele destinate

instruirii practice în conducerea auto în vederea obținerii permisului de

conducere a autovehiculelor, își găsesc sediul materiei în Anexa 1 la OMTCT nr. 1856/2006 pentru aprobarea Părții I „Normele de autorizare a școlilor de

conducători auto" din Normele de autorizare a funcționării centrelor de

pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere, celelalte

autorizații nefiind eliberate de organisme din cadrul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii.

La întrebarea cu privire la

instituția care eliberează autorizația, răspunsul a fost în sensul indicării

Autorității Rutiere Română, ca fiind singura instituție abilitată de lege să

elibereze autorizația pentru școala de conducători auto.

Cu privire la precizarea modelului

autorizației autovehiculul, respectiv a datei intrării în vigoare a acesteia,

răspunsul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost formulat în

temeiul dispozițiilor OMTCT nr. 1856/2006, dispoziții care au intrat în vigoare

la data de 31 octombrie 2006.

Astfel fiind, rezultă, fără putință

de tăgadă că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și-a îndeplinit

întocmai obligațiile stabilite de O.G. nr. 27/2002 în sarcina sa cu privire la

soluționarea cererilor petentului, răspunzând punctual și în limitele

atribuțiilor și competențelor conferite de lege în sarcina sa și pe cale de

consecință, nu poate fi obligat la îndeplinirea unei îndatoriri pe care deja a

onorat-o.

Înalta Curte constată că în mod

corect a mai reținut instanța de fond și faptul că interpretarea unor acte

normative excede competențelor Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,

astfel încât prin prisma O.G. nr. 27/2002 raportat la răspunsurile date

solicitărilor recurentului, cererea este nefondată.

Din motivele de recurs precum și din

cererea de chemare în judecată reiese faptul că recurentul-reclamant este

nemulțumit în fapt de actele normative la care Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii a făcut trimitere în răspunsurile date și nicidecum de

neîndeplinirea obligației instituită de O.G. nr. 27/2002 în sarcina

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Prin urmare, instanța de control

judiciar constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.A. împotriva

sentinței civile nr. 1016 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie

2010.