CtEDO 06.04.2006 Auto

CASE OF DEZELAK v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
06.04.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DEZELAK v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DEŽELAK c. SLOVENIA (Documentul nr. 1438/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 6 aprilie 2006 FINAL 06/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Deželak c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer D.T. Björgvinsson dna Ziemele, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 16 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 1438/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Milan Deželak („reclamantul”), la 7 decembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Grobelno. La 17 ianuarie 1992, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. La 28 octombrie 1992, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva angajatorului său SŽ în Curtea de Muncii Associate a Celje ( Sodišče združenega dela Celje ) cerând daune în valoare de 3 300 000 de tolari (aproximativ 13 750 de euro) pentru leziunile suferite în accident. La 28 iunie 1994, Convenția a intrat în vigoare în legătură cu Slovenia. Între 27 octombrie 1994 și 29 septembrie 1995, reclamantul a depus șase cereri scrise preliminare și/sau dovezi aduse. La 22 februarie 1995, el a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. La 18 aprilie 1995, Curtea a desemnat un expert medical. În ultima audiere, celje Labour Court ( Dellovno sodišče c. Celju ) a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost îndreptată pe reclamant la 27 octombrie 1995. La 2 noiembrie 1995, reclamantul a apelat la Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje delovno în socialno sodišče La 18 septembrie 1997, Curtea a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a anulat procesul în judecată în prima instanță în judecată pentru reexaminare.Decizia a fost notificată reclamantului la 26 noiembrie 1997. Între 5 februarie 1997 și 4 februarie 1999, reclamantul a depus cinci depuneri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. La 6 mai 1999, el a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere. Dintre cele două audieri care au avut loc la 14 mai 1998 și 31 mai 1999, niciuna nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a numit din nou un expert medical. Hotărârea din 31 mai 1999, care susține în parte cererea reclamantului, a fost depusă la 28 iunie 1999. 10. La 6 iulie 1999, reclamantul și SŽ au interzis Curtea Superioră a Muncii și a Socialului. La 30 martie 2000, instanța a susținut atât apelurile, cât și a remis cazul în fața instanței de reexaminare de primă instanță. Hotărârea a fost îndreptată către reclamant la 4 mai 2000. 11. În cadrul procedurii de reexaminare, între 16 iunie 2000 și 30 Aprilie 2002, reclamantul a depus șase observații preliminare scrise și/sau dovezi adducute. La 23 noiembrie 2001, el a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele trei audieri care au avut loc între 4 septembrie 2000 și 27 iunie 2002, niciuna dintre ele nu a fost suspendată la cererea reclamantului. Cu toate acestea, audierile programate pentru 4 decembrie 2000 și 19 februarie 2001 au fost anulate la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a desemnat un expert în trafic, a dobândit două avize suplimentare de experți și a efectuat un sondaj în locație. Hotărârea din 27 iunie 2002, care a susținut în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 11 iulie 2002. 12. La 15 iulie 2002, reclamantul a recurs la Curtea Superioră a Muncii și Sociale. La 4 decembrie 2003, instanța a susținut recursul reclamantului și a susținut parțial recursul SŽ. Cazul a fost în partea respectivă trimisă Tribunalului de Muncire Celje pentru reexaminare. Hotărârea a fost îndreptată asupra reclamantului la 17 decembrie 2003. 13. Între 5 ianuarie și 10 septembrie 2004, reclamantul a depus patru observații preliminare scrise. La 5 ianuarie 2004, el solicită, de asemenea, să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele două audieri care au avut loc la 5 aprilie și 6 decembrie 2004, nu a fost suspendată la cererea reclamantului. Curtea a numit din nou un expert medical. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la 6 ianuarie 2005. 14. La 12 ianuarie 2005, reclamantul a interzis Curtea Superioră a Muncii și Sociale. La 10 martie 2005, Curtea a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost judecată în fața reclamantului la 6 aprilie 2005. 15. La 20 aprilie 2005, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče. ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 17. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 20. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 21. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 22. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat mai mult de unsprezece ani și opt luni pentru trei niveluri de jurisdicție, dar datorită remiterilor, cazul a fost luat în considerare în nouă cazuri. 24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Curtea remarcă că întârzierea în acest caz a fost cauzată în principal de reexaminarea cauzei. Cu toate că Curtea nu este în măsură să analizeze calitatea juridică a jurisprudenței instanțelor interne, consideră că, având în vedere că mandatul de reexaminare este, de obicei, ordonat ca urmare a erorilor comise de instanțe mai mici, repetarea acestor hotărâri în cadrul unui set de proceduri poate dezvălui o deficiență gravă în sistemul judiciar (a se vedea, de exemplu, Wierciszewska c. Polonia) , nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003). Guvernul nu a furnizat nici o explicație care ar conduce Curtea să ajungă la o concluzie diferită. 26. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 27. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 28. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 4 800 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 33. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 2 040 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 34. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cerințe care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 800 EUR (4 mii opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă