CASE OF DEZELAK v. SLOVENIA

CASE OF DEZELAK v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DEŽELAK c. SLOVENIA (Documentul nr. 1438/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 6 aprilie 2006 FINAL 06/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Deželak c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer D.T. Björgvinsson dna Ziemele, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 16 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 1438/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Milan Deželak („reclamantul”), la 7 decembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Grobelno. La 17 ianuarie 1992, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. La 28 octombrie 1992, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva angajatorului său SŽ în Curtea de Muncii Associate a Celje ( Sodišče združenega dela Celje ) cerând daune în valoare de 3 300 000 de tolari (aproximativ 13 750 de euro) pentru leziunile suferite în accident. La 28 iunie 1994, Convenția a intrat în vigoare în legătură cu Slovenia. Între 27 octombrie 1994 și 29 septembrie 1995, reclamantul a depus șase cereri scrise preliminare și/sau dovezi aduse. La 22 februarie 1995, el a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. La 18 aprilie 1995, Curtea a desemnat un expert medical. În ultima audiere, celje Labour Court ( Dellovno sodišče c. Celju ) a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost îndreptată pe reclamant la 27 octombrie 1995. La 2 noiembrie 1995, reclamantul a apelat la Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje delovno în socialno sodišče La 18 septembrie 1997, Curtea a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a anulat procesul în judecată în prima instanță în judecată pentru reexaminare.Decizia a fost notificată reclamantului la 26 noiembrie 1997. Între 5 februarie 1997 și 4 februarie 1999, reclamantul a depus cinci depuneri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. La 6 mai 1999, el a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere. Dintre cele două audieri care au avut loc la 14 mai 1998 și 31 mai 1999, niciuna nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a numit din nou un expert medical. Hotărârea din 31 mai 1999, care susține în parte cererea reclamantului, a fost depusă la 28 iunie 1999. 10. La 6 iulie 1999, reclamantul și SŽ au interzis Curtea Superioră a Muncii și a Socialului. La 30 martie 2000, instanța a susținut atât apelurile, cât și a remis cazul în fața instanței de reexaminare de primă instanță. Hotărârea a fost îndreptată către reclamant la 4 mai 2000. 11. În cadrul procedurii de reexaminare, între 16 iunie 2000 și 30 Aprilie 2002, reclamantul a depus șase observații preliminare scrise și/sau dovezi adducute. La 23 noiembrie 2001, el a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele trei audieri care au avut loc între 4 septembrie 2000 și 27 iunie 2002, niciuna dintre ele nu a fost suspendată la cererea reclamantului. Cu toate acestea, audierile programate pentru 4 decembrie 2000 și 19 februarie 2001 au fost anulate la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a desemnat un expert în trafic, a dobândit două avize suplimentare de experți și a efectuat un sondaj în locație. Hotărârea din 27 iunie 2002, care a susținut în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 11 iulie 2002. 12. La 15 iulie 2002, reclamantul a recurs la Curtea Superioră a Muncii și Sociale. La 4 decembrie 2003, instanța a susținut recursul reclamantului și a susținut parțial recursul SŽ. Cazul a fost în partea respectivă trimisă Tribunalului de Muncire Celje pentru reexaminare. Hotărârea a fost îndreptată asupra reclamantului la 17 decembrie 2003. 13. Între 5 ianuarie și 10 septembrie 2004, reclamantul a depus patru observații preliminare scrise. La 5 ianuarie 2004, el solicită, de asemenea, să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele două audieri care au avut loc la 5 aprilie și 6 decembrie 2004, nu a fost suspendată la cererea reclamantului. Curtea a numit din nou un expert medical. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la 6 ianuarie 2005. 14. La 12 ianuarie 2005, reclamantul a interzis Curtea Superioră a Muncii și Sociale. La 10 martie 2005, Curtea a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost judecată în fața reclamantului la 6 aprilie 2005. 15. La 20 aprilie 2005, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče. ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 17. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 20. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 21. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 22. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat mai mult de unsprezece ani și opt luni pentru trei niveluri de jurisdicție, dar datorită remiterilor, cazul a fost luat în considerare în nouă cazuri. 24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Curtea remarcă că întârzierea în acest caz a fost cauzată în principal de reexaminarea cauzei. Cu toate că Curtea nu este în măsură să analizeze calitatea juridică a jurisprudenței instanțelor interne, consideră că, având în vedere că mandatul de reexaminare este, de obicei, ordonat ca urmare a erorilor comise de instanțe mai mici, repetarea acestor hotărâri în cadrul unui set de proceduri poate dezvălui o deficiență gravă în sistemul judiciar (a se vedea, de exemplu, Wierciszewska c. Polonia) , nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003). Guvernul nu a furnizat nici o explicație care ar conduce Curtea să ajungă la o concluzie diferită. 26. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 27. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 28. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 4 800 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 33. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 2 040 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 34. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cerințe care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 800 EUR (4 mii opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

THIRD SECTION

CASE OF

DEŽELAK v. SLOVENIA

(Application no. 1438/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

6 April 2006

FINAL

06/07/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Deželak v. Slovenia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.

Hedigan

,

President

,

Mr

B.M.

Zupančič

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

Mr

E.

Myjer

,

Mr

D.T.

Björgvinsson

,

Mrs

I.

Ziemele,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 16 March 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 1438/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Milan Deželak (“the applicant”), on 7 December 2001.

2.

The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.

3.

The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).

4.

On 11 June 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

5.

The applicant was born in 1946 and lives in Grobelno.

6.

On 17 January 1992 the applicant was injured in an accident at work.

7.

On 28 October 1992 the applicant instituted civil proceedings against his employer SŽ in the Celje Court of Associated Labour (

Sodišče združenega dela Celje

) seeking damages in the amount of 3,300,000 tolars (approximately 13,750 euros) for the injuries sustained in the accident.

On 28 June 1994 the Convention entered into force in respect of Slovenia.

Between 27 October 1994 and 29 September 1995 the applicant lodged six preliminary written submissions and/or adduced evidence.

On 22 February 1995 he made a request that a date be set for a hearing.

Of the two hearings held on 3 April 1995 and 9 October 1995, none was adjourned at the request of the applicant.

On 18 April 1995 the court appointed a medical expert.

At the last hearing, the renamed Celje Labour Court (

Delovno sodišče v Celju

) decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 27 October 1995.

8.

On 2 November 1995 the applicant appealed to the Higher Labour and Social Court (

Višje delovno in socialno sodišče

). SŽ cross-appealed.

On 18 September 1997 the court quashed the first instance court’s judgement and remanded the case to the first-instance court for re-examination. The decision was served on the applicant on 26

November

1997.

9.

Between 5 February 1997 and 4 February 1999 the applicant lodged five preliminary written submissions and/or adduced evidences

On 6 May 1999 he made a request that a date be set for a hearing.

Of the two hearings held on 14 May 1998 and 31 May 1999, none was adjourned at the request of the applicant.

During the proceedings, the court again appointed a medical expert.

The judgment of 31 May 1999, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 28 June 1999.

10.

On 6 July 1999 the applicant and SŽ appealed to the Higher Labour and Social Court.

On 30 March 2000 the court upheld both appeals and remitted the case to the first-instance court for re-examination. The decision was served on the applicant on 4 May 2000.

11.

In the re-examination proceedings, between 16 June 2000 and 30

April 2002, the applicant lodged six preliminary written submissions and/or adduced evidences.

On 23 November 2001 he made a request that a date be set for a hearing.

Of the three hearings held between 4 September 2000 and 27 June 2002, none was adjourned at the request of the applicant. However, the hearings scheduled for 4 December 2000 and 19 February 2001 were called off on the request of the applicant.

During the proceedings, the court appointed a traffic expert, acquired two additional expert opinions and carried out a site survey.

The judgment of 27 June 2002, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 11 July 2002.

On 4 December 2003 the court upheld the applicant’s appeal and partly upheld the SŽ’s appeal. The case was in the respective part remitted to the Celje Labour Court for re-examination. The judgment was served on the applicant on 17 December 2003.

13.

Between 5 January and 10 September 2004 the applicant lodged four preliminary written submissions.

On 5 January 2004 he also requested that a date be set for a hearing.

Of the two hearings held on 5 April and 6 December 2004, none was adjourned at the request of the applicant.

The court appointed a medical expert again.

At the last hearing, the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 6 January 2005.

14.

On 12 January 2005 the applicant appealed to the Higher Labour and Social Court.

On 10 March 2005 the court dismissed the applicant’s appeal.

The judgment was served on the applicant on 6 April 2005.

Vrhovno sodišče

).

The proceedings are still pending.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION

16.

The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

17.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

18.

The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.

19.

The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.

20.

The Court notes that the present application is similar to the cases of

Belinger

and

Lukenda

(

Belinger v. Slovenia

(dec.), no. 42320/98, 2

October

2001, and

Lukenda v. Slovenia

, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the

Lukenda

judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.

21.

As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.

22.

The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

23.

The period to be taken into consideration began on 28 June 1994, the day when the Convention entered into force with respect to Slovenia, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted more than eleven years and eight months for three levels of jurisdiction, but due to remittals the case has been considered on nine instances.

24.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

25.

The Court notes that the delay in the present case was caused mainly by the re-examination of the case. Although the Court is not in a position to analyse the juridical quality of the case-law of the domestic courts, it considers that, since the remittal of cases for re-examination is usually ordered as a result of errors committed by lower courts, the repetition of such orders within one set of proceedings may disclose a serious deficiency in the judicial system (see, e.g.,

Wierciszewska v. Poland

, no. 41431/98, §

46, 25 November 2003). The Government have failed to provide any explanation that would lead the Court to reach a different conclusion.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

27.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see

Lukenda

, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.

28.

Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

29.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

30.

The applicant claimed 30,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

31.

The Government contested the claim.

32.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 4,800 under that head.

B.

Costs and expenses

33.

The applicant also claimed approximately EUR 2,040 for the costs and expenses incurred before the Court.

34.

The Government argued that the claim was too high.

35.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in

Lukenda

(cited above), lodged nearly 400

applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.

C.

Default interest

36.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 4,800 (four thousand eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 6 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Vincent

Berger

John

Hedigan

Registrar

President