Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3267/2011

HOTĂRÂRE
07.04.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3267/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5090 R din 13 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta SC P. SA, Membru OMV, împotriva sentinței civile nr. 345 din data de 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații T.F. și T.D. S-a reținut că sentința atacată cu recurs a fost comunicată recurentei la data de 25 martie 2009, respectiv că data înregistrării cererii de recurs este 27 aprilie 2009. În raport de aceste date, s-a apreciat că recursul este formulat peste termenul legal de 10 zile calculat conform art. 101 C. proc.

civ. În concluzie, Curtea a dat eficiență dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, raportat la art. 301 1 C. proc. civ. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 14 iulie 2009, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, criticile fiind inserate în expunerea de motive a cererii. Prin încheierea din 18 februarie 2010 s-a dispus suspendarea judecății recursului declarat de pârâta SC P. SA - Membru OMV Grup împotriva încheierii din 13 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1775/87/2008, - obiectul recursului vizând de fapt decizia nr. 5090R din 13 iulie 2009, respectiv dispozițiile referitoare la excepția de neconstituționalitate din practica - în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. La data de 09 martie 2011, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. În speță, recursul dedus judecății a rămas în nelucrare începând cu data 18 februarie 2010 și niciuna din părțile litigante nu a înțeles să ceară, în termenul mai sus arătat, continuarea judecății. Așa fiind, cum de la momentul suspendării judecării cererii de recurs, ca urmare a conduitei procesuale pasive adoptată de părți, a trecut mai mult de 1 an, Înalta Curte urmează a constata intervenită sancțiunea perimării.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA - Membru OMV Grup împotriva deciziei nr. 5090R din 13 iulie 2009 (în ceea ce privește dispozițiile referitoare la excepția de neconstituționalitate) pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 1775/87/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2680/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 7 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția invocată fiind inadmisibilă. S-a dispus înain
ÎCCJ 2011-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2087/2011
Deliberând în condițiile art.256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 20 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a r
ÎCCJ 2011-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4115/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2948 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, a fost admisă în parte acț
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2984/2011
ianuarie 2010, constatând că la apelul nominal nu au răspuns părțile și că niciuna din acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării rec
ÎCCJ 2011-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2011
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 229 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, s-a a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă