Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2012

HOTĂRÂRE
07.02.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Covasna la data de 5 mai 2010, reclamantul J.L.M., în calitate de descendent gr. I al defunctului său tată (J.L.) a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând acestuia a constata: că imobilul înscris în CF provenit din conversia CF Boroșneu Mic, teren în suprafață de 3.733 m.p. și casă de lemn a fost preluat în mod abuziv de către pârât, ca efect al măsurii administrative cu caracter politic și împroprietărit M.D., în baza Decretului - Lege nr. 187/1945; că reclamantul este moștenitor al defunctului său tată și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 45.000 RON, cu titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea bunului confiscat și 93.600 lei, câștigul pe care l-ar fi putut realiza, dacă ar fi închiriat imobilul.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul a arătat că a solicitat despăgubiri în cuantum de 150.000.000 lei, adresându-se pe calea Legii nr. 10/2001, iar Comisia județeană pentru aplicarea acesteia a fost de acord cu suma cerută, conform procesului-verbal încheiat la data de 24 iunie 200, în Dosarul nr. 204/8264/2001.

Mai susține reclamantul că „valoarea actuală a imobilului este mai mare, în raport de rata inflației, iar conform Hotărârii nr. 2/2004 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, acesta a fost despăgubit, în parte, cu suma de 4.000 lei, prin acordarea unui teren intravilan cu o suprafață de 0,56 ha, fiindu-i emis titlul de proprietate ” . Prin sentința civilă nr. l089 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Covasna a respins acțiunea, reținând în esență că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 22 din 07 martie 2000 emis de Biroul Notarului Public G.G., s-a constatat calitatea reclamantului de succesor al defunctului J.L.L., cunoscut și ca J.L. (decedat la 8 aprilie 1991), astfel cum rezultă și din dispozitivul sentinței civile nr. 327 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Covasna.

S-a arătat că, prin sentința civilă sus menționată s-a reținut că reclamantul are calitatea de moștenitor al autorului J.L., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor de mai sus. Referitor la celelalte petite ale acțiunii, instanța de fond a apreciat că, astfel cum rezultă din conținut masei succesorale cuprinse în certificatul de moștenitor mai sus individualizat (aflat la fila 9 Dosar nr. 1047/119/2010 al Tribunalului Covasna), imobilul înscris în CF din Boroșneu Mic, A+1, grădină în suprafață de 3.582 m.p.; casă de lemn, curte în suprafață de 151 m.p. a fost restituit, așa încât, în raport de temeiul de drept, precizat de reclamant ca fiind art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, nu este îndeplinită condiția nerestituirii imobilului, astfel că acțiunea nu poate fi admisă.

Cât privește acordarea de despăgubiri în cuantum de 45.000 lei, respectiv 93.600 lei, nici aceste cereri nu sunt admisibile, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv Legea nr. 221/2009, care are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, nefiind reglementată procedura acordării de despăgubiri materiale reprezentând foloasele nerealizate, instituție care se regăsește în dreptul comun.

Totodată, tribunalul a reținut că, deși în acțiunea sa, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea imobil, înscris în CF Bita, compus din grădină, acesta a intrat în proprietatea Statului Român, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului, iar prin Dispoziția nr. 57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul înscris în CF, care a fost transcris în CF Bita, respectiv pentru construcția ce a fost demolată, dispoziția fiind înaintată Secretariatului Comisiei Centrale. În motivarea soluției de respingere a acțiunii, tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că, reclamantul a recunoscut că i-a fost restituită și suprafața de 5.600 mp, conform titlului de proprietate emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Covasna (fila 18 dosar fond).

Împotriva sentinței civile nr. 1089 din 24 septembrie 2010 a Tribunalului Covasna a declarat apel reclamantul, arătând că nu a contestat faptul că a primit despăgubiri parțiale pentru imobilul proprietatea autorului său, însă acestea nu sunt integrale, iar instanța nu a indicat temeiul restituirii. În ceea ce privește cel de-al doilea imobil, anume cel înscris în CF Bita, apelantul - reclamant a susținut că acesta nu a făcut obiectul acțiunii sale și a precizat că suprafața de 5.600 mp care i-a fost restituită, nu constituie decât o despăgubire parțială, nefiind despăgubit cu suma integrală menționată în procesul-verbal emis de Comisia județeană Covasna pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 29/ AP din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamantul J.L.M., menținând soluția și motivarea instanței de fond, în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau a obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv.

Ca atare, în contextul dispoziției legale menționate și, raportat la obiectul acțiunii, instanța de apel a confirmat cele reținute de tribunal, în primă instanță și a concluzionat că, urmând calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la o dublă despăgubire, una în temeiul actului normativ menționat, iar cealaltă, conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât nu este nici îndeplinită cerința prevăzută de articolul mai sus redat. Decizia civilă nr. 29/ AP din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov a făcut obiectul recursului declarat de reclamant, prin care acesta a susținut că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., reiterând criticile din apel referitoare la despăgubirea parțială, ci nu integrală acordată. Se invocă în recurs, împrejurarea că instanța de apel nu a avut în vedere și nu a examinat și un alt titlul de proprietate, arătându-se că, în mod eronat, motivarea instanței de apel a fost realizată în raport de înscrierile din Cartea funciară, din conținutul căreia rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului. Recurentul - reclamant și-a exprimat nemulțumirea, în sensul că nu a fost despăgubit cu suma de 110.000.000 lei, reactualizată conform indicelui ratei inflației și că instanța nu a fost avut în vedere, procesul-verbal încheiat la data de 24 iunie 2002 de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care a fost stabilită valoarea estimată a imobilului la 150.000.000 lei.

Recurentul a solicitat totodată, ca stabilirea sumei cu care urmează a fi despăgubit să se facă printr-o expertiză tehnică judiciară, care să calculeze diferența la care este îndreptățit acesta. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 - acesta fiind temeiul de drept al acțiunii, conform precizării formulate de reclamantul J.L.M.

la 28 mai 2010 (fila 24 dosar fond), „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv (...) ” . Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - reclamantul să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț, sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al II-lea inclusiv;

- bunurile pentru care se solicită despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001. Cum corect au reținut ambele instanțe, în analiza raportului juridic dedus judecății, în speță, din actele depuse la dosar a rezultat că tatăl reclamantului a deținut în proprietate imobilele identificate în două cărți funciare. Astfel, un prim imobil îl reprezintă cel înscris în CF Boroșneu Mic, în suprafață de 3.733 m.p., compus din grădină – 3.582 m.p., casă de lemn și curte, în suprafață de 151 m.p., care a fost expropriat. Ulterior, imobilul a revenit în întregime reclamantului, iar dovada în acest sens, o reprezintă certificatul de moștenitor nr. 22 emis la data de 07 martie 200 de Biroul Notarului Public Grămadă Gheorghe, din conținutul acestuia rezultând că reclamantul a acceptat succesiunea, prin preluarea de bunuri mobile și imobile, masa partajabilă fiind compusă și din imobilul descris mai sus.

În raport de cele mai sus reținute este evident că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, referitoare la nerestituirea imobilului, întrucât acesta a fost restituit titularilor de drept, aspect dovedit de reclamant, prin actele depuse la dosar. Sub acest aspect, este de observat că, nu sunt fondate nici criticile privind raportarea instanței la evidența existentă în cartea funciară, împrejurarea notării imobilului conform extrasului 7759 din 13 mai 2010 făcând dovada restituirii acestuia, proprietarului de drept, nefiind îndeplinită condiția nerestituirii imobilului, astfel încât reclamantul să beneficieze de despăgubirile acordate prin Legea nr. 221/2009.

Nu pot fi reținute ca fondate, nici criticile referitoare la acordarea unor despăgubiri parțiale și față de împrejurarea că, reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și, deși în acțiunea de față, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea imobil înscris în C.F. Bita, nu pot fi ignorate demersurile acestuia pentru restituirea imobilului, prin dispoziția nr. 57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conținutul adresei din 26 martie 2007 emisă de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, această entitate precizând că dispoziția de mai sus a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale.

Fără a depăși cadrul procesual, referitor la obiectul acțiunii, privind strict imobilul față de care se cere a se acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009, cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, este de observat că, în cazul concret dedus judecății, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 lit. b) din actul normativ sus menționat. Reclamantul nu poate pretinde obținerea unor despăgubiri, în temeiul unei alte reglementări legale pentru aceleași bunuri, deci nu poate pretinde în mod legal, obținerea unei duble reparații a daunelor, sub forma pe care reclamantul, în mod nelegal o susține, anume aceea a reparației integrale și a obținerii unor daune, pentru câștigul nerealizat, mutând temeiul juridic al unei astfel de cereri, pe tărâmul dreptului comun.

Art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 nu conține prevederi privitoare la caracterul subordonabil, sau la subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr. 221/2009, ci reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparații. În accepțiunea corectă a acestuia, acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul se interpretează, în sensul că, aplicarea Legii nr. 221/2009 este prioritară, doar în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obținerea acelorași despăgubiri, nu s-a soluționat, ipoteză străină însă raportului juridic supus analizei în speță.

Răspunzând însă criticilor nefondate ale reclamantului, referitoare la neacordarea unor despăgubiri integrale este de observat că, pe tărâmul Legii nr. 10/2001, notificarea reclamantului a fost soluționată, astfel că, rațiunea promovării unei acțiuni, în același scop, bazată însă, pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, nu se justifică, tocmai pentru a se evita obținerea unei duble reparații. Cu aceste considerente, înalta Curte va înlătura criticile din recurs ale reclamantului referitoare la despăgubirile parțiale și va constata imposibilitatea acordării unor diferențe solicitate de reclamant, printr-o eventuală probă, expertiză (inadmisibilă în recurs), față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

În limitele învestirii, criticile reclamantului trebuie să analizeze chestiunile invocate și în apel, iar motivul legat de neanalizarea titlului de proprietate, invocat direct în recurs, nu poate fi examinat de instanță sub aspectul nelegalității deciziei care se atacă. Așa fiind, este de observat că nu se identifică sub conținutul edictat de legea de procedură, motivele de nelegalitate invocate de reclamant și subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., astfel că recursul se va respinge, ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul J.L.M. împotriva deciziei nr. 29/ AP din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81717)
care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obținerea acelorași despăgubiri, nu s-a soluționat. Secția I civilă, decizia nr.710 din 7 februarie 2012 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Covasna la data de 5 mai
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5647/2013
de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., soluționând cauza prin prisma unui temei juridic nepus în discuție, lipsindu-i pe pârâții-recurenți de a-și formula apărările necesare. În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 3048 din
ÎCCJ 2010-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6565/2010
, republicată, sunt exceptate de la restituire în natură imobilele cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.
ÎCCJ 2012-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6783/2012
reclamantului 2775 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul are calitate procesuală activă, deoarece prin Titlul de proprietate nr. TP1./2003 emis de Comisia
ÎCCJ 2012-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2012
554/2004, la admiterea în parte a acțiunii, respectiv obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantei titlul de despăgubiri conform raportului de expertiză evaluatoare pentru imobilul din Focșani, str. P. nr. X, județul Vrancea.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă