ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Covasna la data de 5 mai 2010,

reclamantul J.L.M., în calitate de descendent gr. I al defunctului său tată (J.L.)

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând acestuia a constata: că imobilul înscris în CF provenit din

conversia CF Boroșneu Mic, teren în suprafață de 3.733 m.p. și casă de lemn a

fost preluat în mod abuziv de către pârât, ca efect al măsurii administrative

cu caracter politic și împroprietărit M.D., în baza Decretului - Lege nr. 187/1945;

că reclamantul este moștenitor al defunctului său tată și să dispună obligarea

pârâtului la plata sumei de 45.000 RON, cu titlul de despăgubiri, reprezentând

valoarea bunului confiscat și 93.600 lei, câștigul pe care l-ar fi putut

realiza, dacă ar fi închiriat imobilul.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul a

arătat că a solicitat despăgubiri în cuantum de 150.000.000 lei, adresându-se

pe calea Legii nr. 10/2001, iar Comisia județeană pentru aplicarea acesteia a

fost de acord cu suma cerută, conform procesului-verbal încheiat la data de 24

iunie  200, în Dosarul nr. 204/8264/2001.

Mai susține reclamantul că „valoarea

actuală a imobilului este mai mare, în raport de rata inflației, iar conform

Hotărârii nr. 2/2004 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de

proprietate, acesta a fost despăgubit, în parte, cu suma de 4.000 lei, prin

acordarea unui teren intravilan cu o suprafață de 0,56 ha, fiindu-i emis titlul

de proprietate

”

.

Prin sentința civilă nr. l089 din 24

septembrie 2010, Tribunalul Covasna a respins acțiunea, reținând în esență că,

potrivit certificatului de moștenitor nr. 22 din 07 martie 2000 emis de Biroul

Notarului Public G.G., s-a constatat calitatea reclamantului de succesor al

defunctului J.L.L., cunoscut și ca J.L. (decedat la 8 aprilie 1991), astfel cum

rezultă și din dispozitivul sentinței civile nr. 327 din 01 aprilie 2010 a

Tribunalului Covasna.

S-a arătat că, prin sentința civilă

sus menționată s-a reținut că reclamantul are calitatea de moștenitor al

autorului J.L., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor de mai sus.

Referitor la celelalte petite ale

acțiunii, instanța de fond a apreciat că, astfel cum rezultă din conținut masei

succesorale cuprinse în certificatul de moștenitor mai sus individualizat

(aflat la fila 9 Dosar nr. 1047/119/2010 al Tribunalului Covasna), imobilul

înscris în CF din Boroșneu Mic, A+1, grădină în suprafață de 3.582 m.p.; casă

de lemn, curte în suprafață de 151 m.p. a fost restituit, așa încât, în raport

de temeiul de drept, precizat de reclamant ca fiind art. 5 lit. b) din Legea nr.

221/2009, nu este îndeplinită condiția nerestituirii imobilului, astfel că

acțiunea nu poate fi admisă.

Cât privește acordarea de despăgubiri

în cuantum de 45.000 lei, respectiv 93.600 lei, nici aceste cereri nu sunt

admisibile, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv Legea nr. 221/2009,

care are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, nefiind

reglementată procedura acordării de despăgubiri materiale reprezentând

foloasele nerealizate, instituție care se regăsește în dreptul comun.

Totodată, tribunalul a reținut că,

deși în acțiunea sa, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea

imobil, înscris în CF Bita, compus din grădină, acesta a intrat în proprietatea

Statului Român, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 224/1951 privitor la

urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului, iar prin Dispoziția

nr. 57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru

imobilul înscris în CF, care a fost transcris în CF Bita, respectiv pentru

construcția ce a fost demolată, dispoziția fiind înaintată Secretariatului

Comisiei Centrale.

În motivarea soluției de respingere a

acțiunii, tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că, reclamantul a

recunoscut că i-a fost restituită și suprafața de 5.600 mp, conform titlului de

proprietate emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor Covasna (fila 18 dosar fond).

Împotriva sentinței civile nr. 1089

din 24 septembrie 2010 a Tribunalului Covasna a declarat apel reclamantul,

arătând că nu a contestat faptul că a primit despăgubiri parțiale pentru

imobilul proprietatea autorului său, însă acestea nu sunt integrale, iar

instanța nu a indicat temeiul restituirii.

În ceea ce privește cel de-al doilea

imobil, anume cel înscris în CF Bita, apelantul - reclamant a susținut că

acesta nu a făcut obiectul acțiunii sale și a precizat că suprafața de 5.600 mp

care i-a fost restituită, nu constituie decât o despăgubire parțială, nefiind

despăgubit cu suma integrală menționată în procesul-verbal emis de Comisia

județeană Covasna pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 29/ AP din 23 februarie

2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat

de reclamantul J.L.M., menținând soluția și motivarea instanței de fond, în

sensul că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au

făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita

acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor

confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative,

dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau a obținut despăgubiri prin

echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate abuziv.

Ca atare, în contextul dispoziției

legale menționate și, raportat la obiectul acțiunii, instanța de apel a

confirmat cele reținute de tribunal, în primă instanță și a concluzionat că,

urmând calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la

o dublă despăgubire, una în temeiul actului normativ menționat, iar cealaltă,

conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât nu este

nici îndeplinită cerința prevăzută de articolul mai sus redat.

Decizia civilă nr. 29/ AP din 23

februarie 2011 a Curții de Apel Brașov a făcut obiectul recursului declarat de

reclamant, prin care acesta a susținut că sunt incidente motivele de

nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reiterând

criticile din apel referitoare la despăgubirea parțială, ci nu integrală

acordată.

Se invocă în recurs, împrejurarea că

instanța de apel nu a avut în vedere și nu a examinat și un alt titlul de

proprietate, arătându-se că, în mod eronat, motivarea instanței de apel a fost

realizată în raport de înscrierile din Cartea funciară, din conținutul căreia

rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului.

Recurentul - reclamant și-a exprimat

nemulțumirea, în sensul că nu a fost despăgubit cu suma de 110.000.000 lei,

reactualizată conform indicelui ratei inflației și că instanța nu a fost avut

în vedere, procesul-verbal încheiat la data de 24 iunie 2002 de Comisia

județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care a fost stabilită valoarea

estimată a imobilului la 150.000.000 lei.

Recurentul a solicitat totodată, ca

stabilirea sumei cu care urmează a fi despăgubit să se facă printr-o expertiză

tehnică judiciară, care să calculeze diferența la care este îndreptățit acesta.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b)

din Legea nr. 221/2009 - acesta fiind temeiul de drept al acțiunii, conform

precizării formulate de reclamantul J.L.M. la 28 mai 2010 (fila 24 dosar fond),

„orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita

instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost

restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv (...)

”

.

Din analiza dispozițiilor legale mai

sus citate, rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de despăgubirile

prevăzute de Legea nr. 221/2009 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții:

- reclamantul să aibă calitatea de

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, calitatea de soț, sau calitatea de descendent al unei

astfel de persoane, până la gradul al II-lea inclusiv;

- bunurile pentru care se solicită

despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin

echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.

Cum corect au reținut ambele instanțe,

în analiza raportului juridic dedus judecății, în speță, din actele depuse la

dosar a rezultat că tatăl reclamantului a deținut în proprietate imobilele

identificate în două cărți funciare.

Astfel, un prim imobil îl reprezintă

cel înscris în CF Boroșneu Mic, în suprafață de 3.733 m.p., compus din grădină –

3.582 m.p., casă de lemn și curte, în suprafață de 151 m.p., care a fost

expropriat.

Ulterior, imobilul a revenit în

întregime reclamantului, iar dovada în acest sens, o reprezintă certificatul de

moștenitor nr. 22 emis la data de 07 martie 200 de Biroul Notarului Public

Grămadă Gheorghe, din conținutul acestuia rezultând că reclamantul a acceptat succesiunea,

prin preluarea de bunuri mobile și imobile, masa partajabilă fiind compusă și

din imobilul descris mai sus.

În raport de cele mai sus reținute

este evident că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 lit. b) din

Legea nr. 221/2009, referitoare la nerestituirea imobilului, întrucât acesta a

fost restituit titularilor de drept, aspect dovedit de reclamant, prin actele

depuse la dosar.

Sub acest aspect, este de observat că,

nu sunt fondate nici criticile privind raportarea instanței la evidența

existentă în cartea funciară, împrejurarea notării imobilului conform

extrasului 7759 din 13 mai 2010 făcând dovada restituirii acestuia,

proprietarului de drept, nefiind îndeplinită condiția nerestituirii imobilului,

astfel încât reclamantul să beneficieze de despăgubirile acordate prin Legea nr.

221/2009.

Nu pot fi reținute ca fondate, nici

criticile referitoare la acordarea unor despăgubiri parțiale și față de

împrejurarea că, reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001 și, deși în acțiunea de față, reclamantul nu a făcut referire

la cel de-al doilea imobil înscris în C.F. Bita, nu pot fi ignorate demersurile

acestuia pentru restituirea imobilului, prin dispoziția nr. 57/2006 s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conținutul adresei din 26

martie 2007 emisă de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, această

entitate precizând că dispoziția de mai sus a fost înaintată Secretariatului

Comisiei Centrale.

Fără a depăși cadrul procesual,

referitor la obiectul acțiunii, privind strict imobilul față de care se cere a

se acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009, cu respectarea

principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, este de observat

că, în cazul concret dedus judecății, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 5 lit. b) din actul normativ sus menționat.

Reclamantul nu poate pretinde

obținerea unor despăgubiri, în temeiul unei alte reglementări legale pentru

aceleași bunuri, deci nu poate pretinde în mod legal, obținerea unei duble

reparații a daunelor, sub forma pe care reclamantul, în mod nelegal o susține,

anume aceea a reparației integrale și a obținerii unor daune, pentru câștigul

nerealizat, mutând temeiul juridic al unei astfel de cereri, pe tărâmul

dreptului comun.

Art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009

nu conține prevederi privitoare la caracterul subordonabil, sau la

subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr. 221/2009, ci reflectă

tocmai principiul neacordării unei duble reparații.

În accepțiunea corectă a acestuia,

acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage

încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse

potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Textul se interpretează, în sensul că,

aplicarea Legii nr. 221/2009 este prioritară, doar în ipoteza în care,

notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obținerea acelorași

despăgubiri, nu s-a soluționat, ipoteză străină însă raportului juridic supus

analizei în speță.

Răspunzând însă criticilor nefondate

ale reclamantului, referitoare la neacordarea unor despăgubiri integrale este

de observat că, pe tărâmul Legii nr. 10/2001, notificarea reclamantului a fost

soluționată, astfel că, rațiunea promovării unei acțiuni, în același scop,

bazată însă, pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, nu se justifică, tocmai pentru

a se evita obținerea unei duble reparații.

Cu aceste considerente, înalta Curte

va înlătura criticile din recurs ale reclamantului referitoare la despăgubirile

parțiale și va constata imposibilitatea acordării unor diferențe solicitate de

reclamant, printr-o eventuală probă, expertiză (inadmisibilă în recurs), față

de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

În limitele învestirii, criticile

reclamantului trebuie să analizeze chestiunile invocate și în apel, iar motivul

legat de neanalizarea titlului de proprietate, invocat direct în recurs, nu

poate fi examinat de instanță sub aspectul nelegalității deciziei care se

atacă.

Așa fiind, este de observat că nu se

identifică sub conținutul edictat de legea de procedură, motivele de

nelegalitate invocate de reclamant și subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., astfel că recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul J.L.M. împotriva deciziei nr. 29/ AP din 23 februarie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

07 februarie 2012.