ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2012

HOTĂRÂRE
24.02.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 3 martie 2011, reclamantul

P.C.V. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.N., solicitând anularea deciziei nr.

48380 din 31 decembrie 2010, repunerea în plată a deciziei privind pensia

militară de stat din 2006 acordată în baza prevederilor Legii nr. 164/2001

privind pensiile militare de stat, obligarea pârâtei la plata sumelor reținute

abuziv din pensia de serviciu și a cheltuielilor de judecată.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Brașov, secția civilă, complet specializat în

soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 927/

M din 9 iunie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată nu este

îndreptată împotriva unei case teritoriale de pensii ori împotriva C.N.P.A.S.,

ci împotriva casei de pensii sectorială a M.A.N., astfel încât în stabilirea

competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza II din Legea nr.

19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, astfel încât

cererea de chemare în judecată trebuie soluționată de instanța de la sediul

pârâtului.

Învestit prin

declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 10433 din 21 noiembrie 2011,

prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Brașov și, constatând ivit conflict negativ de competență,

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se

face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din

Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și

SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă,

cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei

revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume C.P.M.A.N.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 3 martie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 3 martie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,

care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul.”

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a modificat în

sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul Dâmbovița.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 882/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 23 martie 2011, reclamanții B.V.I., F.D.I., P.V., S.N., V.C. au chemat în judecată pe pârâtul M.A.I., solicitând anularea
ÎCCJ 2011-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 01 martie 2011, sub nr. 2814/62/2011, reclamantul I.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a M.A.I., solicitând anu
ÎCCJ 2013-04-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2031/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 14 februarie 2011, sub nr. 2097/62/2011, reclamantul C.M.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a
ÎCCJ 2013-05-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3084/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 9 februarie 2011, sub nr. 1928/62/2011, reclamanta S.C.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerulu
ÎCCJ 2013-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 9 martie 2011, contestatorul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de pensie, emisă de intimată
Sursă