CASE OF ROBER v. SLOVENIA

RESPONDENT

SVN

HOTĂRÂRE

13.04.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ROBER v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A treia secțiune CAUZĂ DE ROBER v. SLOVENIA (Declarația nr. 7210/02) JUDGMENT STRASBOURG 13 aprilie 2006 FINAL 13/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rober v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorii Secțiunii V. Berger Grefier Ați deliberat în privat la 23 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7210/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Branko Rober („reclamantul”), la 11 februarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1966 și trăiește în Topolščica. La 18 septembrie 1992, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu compania de asigurare ZT. La 16 noiembrie 1995, reclamantul a instituít proceduri civile împotriva ZT în Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 4.000.000 de tolari (aproximativ 16.700 euro) pentru leziunile suferite. La 13 februarie 1997, judecătorul care prezidează cazul a fost desemnat Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče/ Celju ) și cazul a fost atribuit unui nou judecător. Între 29 ianuarie 1997 și 23 aprilie 1997, reclamantul a depus patru depuneri scrise preliminare și/sau dovezi aduse. 1997 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultima audiere, tribunalul a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 22 ianuarie 1998. La 30 ianuarie 1998, reclamantul a recurs la Curtea Superioră Celje. La 10 iunie 1998, instanța a permis recursul reclamantului și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. Hotărârea a fost notificată reclamantului la 8 iulie 1998. Între 23 iulie 1998 și 16 ianuarie 2002, reclamantul a depus șapte depuneri anterioare scrise și/sau probe aduse. Între 23 iulie 1998 și 24 ianuarie 2002, el a solicitat șase solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele nouă audieri desfășurate între 4 mai 1999 și 19 februarie 2002 niciuna nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat doi experți medicali. În ultima audiere, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 29 aprilie 2002. 10. La 30 aprilie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje. La 23 octombrie 2003, Curtea a permis recursul reclamantului și a trimis cazul la instanța de primă instanță pentru reexaminare. În perioada 26 noiembrie 2003 și 10 decembrie 2004, reclamantul a depus trei depuneri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. La 30 mai 2005, el a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. Curtea a solicitat opinie suplimentară de către experții desemnați. ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 13. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a impus neepuizare a căilor de recurs interne. 15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 17. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 1995, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea de District Celje și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat, prin urmare, peste zece ani și două luni și cinci cazuri au fost implicate. 20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Curtea remarcă că hotărârile au fost pronunțate în patru cazuri și că cazul este în așteptare în fața instanței de primă instanță pentru a treia oară. Prin urmare, nu poate concluziona că instanțele au fost inactive. Dimpotrivă, întârzierea în acest caz a fost cauzată în principal de reexaminarea cauzei. Cu toate că Curtea nu este în măsură să analizeze calitatea juridică a jurisprudenței instanțelor interne, consideră că, având în vedere că mandatul de reexaminare este, de obicei, ordonat ca urmare a erorilor comise de instanțe mai mici, repetarea acestor hotărâri în cadrul unui set de proceduri poate dezvălui o deficiență gravă în sistemul judiciar (a se vedea, de exemplu, Wierciszewska c. Polonia) După examinarea tuturor documentelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional” și, prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 26. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 27. Guvernul a contestat cererea. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând într-un mod echitabil, acesta îi acordă 3,900 EUR sub acest cap. Costurile și cheltuielile 29. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1,830 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 900 EUR (3 mii nouă sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului