ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6468/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Harghita sub nr. 5035 din 20 decembrie 2002, reclamanta B.A.M. a chemat în

judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pe pârâți la plata

sumei de 9.540.770 lei reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel

efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000–31 octombrie 2000, cu dobânda legală

până la data încasării sumei pretinse.

Prin întâmpinările formulate pârâții au

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 253 din 13

februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis acțiunea, astfel cum a fost

formulată reținându-se în motivarea hotărârii că salarizarea magistraților și a

personalului din instanțele judecătorești se face potrivit Legii nr. 50/1996,

cu modificările și completările ulterioare și că, începând cu luna septembrie

1999 conform O.U.G. nr. 134/1999, salarizarea acestei categorii de personal

urma să se facă pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr.

154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite.

S-a mai reținut că, după luna mai 2000,

când a fost publicată Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000,

valoarea de referință sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872

lei, greșit utilizată de pârâți la calculul și plata salariului reclamantei.

Sentința instanței de fond a rămas

irevocabilă prin decizia civilă nr. 824/R din 20 iunie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare

la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri susținând că au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Se susține că, instanțele au făcut o

„apreciere și aplicare greșită” a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de

interpretare logică și sistematică a actului juridic”, arătând că salarizarea

personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă

de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru completarea și modificarea

acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele

acestor hotărâri judecătorești.

Totodată se susține că, dispozițiile art.

1

1

din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art. II teza 1

potrivit cu care „prevederile ordonanței se aplică” în limitele bugetelor

aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de

Justiție și Curții de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare.

De aceea, având în vedere că O.G. nr.

83/2000 s-a aplicat de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, ar fi

nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru perioada

mai–octombrie 2000.

Recursul în anulare este nefondat pentru

următoarele considerente:

Nu se arată în ce constă interpretarea

greșită a legii și de ce s-au ignorat regulile de interpretare logică și

sistematică a actelor normative și că aplicarea practică a corelării indicelui

de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului.

În speță, se reține că instanțele de fond

și de recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative, având în

vedere corelarea dintre ele.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată

de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.

Prin Legea nr. 154/1998 privind

salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane

care ocupă funcții de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de

calculare a salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de

referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de

referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un

act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr.

154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor

constituționale corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al

autorității judecătorești, cu salariile celor din autoritățile legislativă și

executivă s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la

salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele

autorității judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță,

valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului

din autoritatea judecătorească este egală cu valoarea de referință sectorială

prevăzută de Legea nr. 154/1998 și în urma modificărilor aduse prin art. 12

alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială a devenit de

1.140.800 lei, cum în mod corect au reținut instanțele de fond și de recurs.

Principiul stabilit prin O.U.G. nr.

134/1999 este de necontestat, iar Legea Bugetului de Stat nr. 76/2000 publicată

în luna mai 2000 a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil, astfel

încât, de la acea dată, pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească

salariile potrivit noilor valori.

Față de considerentele arătate și

reținând că, în cauză, nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii

impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ., urmează a se

respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 824/R din 20 iunie 2003 a Curții de

Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2004.