ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3923/2008

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 12 martie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul V.Z., solicitând restrângerea dreptului acestuia la liberă circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susținut că la 6 decembrie 2006, pârâtul a fost returnată din Franța, conform Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994. Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 425 din 23 aprilie 2007, a respins acțiunea, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile de excepție prevăzute de al 4-lea Protocol adițional la C.E.D.O.

pentru restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Franța. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 439 din 17 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, cu o motivare asemănătoare. Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri și, pe fond, admiterea cererii. În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susținut că soluția atacată este contrară art. 38 lit. 1 lit. a) din Legea nr. 247/2005. Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este fondată deoarece: - art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere luate în primele două ipoteze respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză; - potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate; - or, pârâtul a recunoscut, prin declarația dată la returnarea în România, că a lucrat în Franța, fără forme legale, din luna septembrie 2006 până la 29 noiembrie 2006, când a fost depistat de autorități și deferit unei instanțe judecătorești, care a dispus trimiterea lui în țara de origine; - această faptă este evident contrară ordinii publice și, ca atare, justifică restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Franța pe timp de un an, durată corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 27 alin. (2) din sus citata directivă.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis în sensul casării ambelor hotărâri, admiterii cererii reclamantei și restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație în Franța pe timp de un an.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 439 A din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 425 din 23 aprilie 2007 a Tribunalului Bihor și în rejudecare admite cererea și limitează dreptul pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Franței pe o perioadă de 1 an. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.