BIMER S.A. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

BIMER S.A. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2006)

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 15084/03

depusă de

BIMER S.A.

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 23 mai 2006, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Šikuta,

judecători

,

și dl T.L.

Early

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 7 martie 2003,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, Bimer S.A., este o întreprindere de naționalitate din Republica Moldova. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Zeglovs, avocat din Riga, Letonia. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl

V.

Pârlog.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

1.

Contextul cauzei

La 10 iunie 1994, prin Decretul Președintelui nr. 195, reclamantului i-a fost permisă deschiderea și operarea magazinelor duty-free în punctele de trecere terestră, navală și aeriană a frontierei vamale. În conformitate cu acest decret, magazinele duty-free aveau dreptul să comercializeze mărfurile importate fără a plăti taxele vamale (a se vedea mai jos).

Reclamantul a fost înregistrat în Republica Moldova în anul 1998. Acțiunile lui aparțineau unor investitori moldoveni, americani și britanici și, prin urmare, ea a fost catalogată ca o întreprindere cu investiții străine și, astfel, beneficia de facilități și garanții speciale prevăzute de Legea privind investițiile străine (a se vedea mai jos).

La 12 iunie 1997, reclamantul a semnat un contract cu Biroul Vamal Leușeni, care se află la frontiera între Republica Moldova și România, privind deschiderea magazinelor duty-free pe teritoriul biroului vamal. Contractul nu conținea nicio prevedere privind durata lui. Contractul a fost aprobat de șeful Departamentului vamal al Guvernului și de ministrul Securității Naționale.

La 3 iulie 1998 și 2

decembrie

1998, întreprinderea a obținut două licențe pentru operarea magazinului duty-free și a barului duty-free în cadrul magazinului, la Biroul Vamal Leușeni. Licențele au fost emise în conformitate cu Decretul Președintelui nr. 195 din 10

iunie

1994 și nu conțineau nicio prevedere privind durata lor. Pentru deschiderea magazinului și a barului, reclamantul a procurat echipament necesar și a construit clădiri.

La 24 aprilie 2002, Parlamentul a introdus o modificare la Codul vamal prin care în viitor activitatea magazinelor duty-free a fost limitată la teritoriul aeroporturilor internaționale și la bordul aeronavelor care efectuează curse internaționale (articolul 51: a se vedea mai jos).

La 18 mai 2002, Departamentul vamal a dispus lichidarea tuturor magazinelor duty-free care nu erau amplasate în aeroporturile internaționale sau la bordurile aeronavelor care efectuau curse internaționale („decizia”).

2.

Acțiunea judiciară intentată de reclamant împotriva deciziei

La 12 iunie 2002, reclamantul, împreună cu alte întreprinderi afectate în mod similar, au intentat o acțiune judiciară la Curtea de Apel a Republicii Moldova împotriva acestei decizii.

Reclamantul a susținut

inter alia

că temeiurile pe care s-a bazat Departamentul vamal la lichidarea magazinului și a barului duty-free nu erau enumerate în lista exhaustivă a temeiurilor pentru lichidarea unor astfel de magazine prevăzute în articolul 56 al Codului vamal.

Mai mult, în lumina articolului 46 al Legii nr. 780, noile modificări la Codul vamal nu puteau produce efecte în mod retroactiv și puteau fi interpretate doar ca limitând deschiderea magazinelor duty-free pe viitor, și nu ca temei pentru a le lichida pe cele deja înființate.

Potrivit reclamantului, această decizie era în contradicție cu articolul 40 al Legii privind investițiile străine (a se vedea mai jos), care stipula că activitatea întreprinderii cu investiții străine nu putea fi întreruptă forțat decât prin decizia Guvernului Republicii Moldova sau a instanței judecătorești competente, și numai în cazul în care activitatea acesteia încalcă flagrant prevederile legislației Republicii Moldova și stipulările documentelor de constituire a întreprinderii.

În continuare, reclamantul a declarat că, în conformitate cu articolul 43 al Legii privind investițiile străine, în cazul adoptării unor noi acte legislative mai puțin favorabile, întreprinderile cu investiții străine aveau dreptul să se conducă de legislația în vigoare anterior timp de zece ani. Termenul de zece ani a început să curgă de la data intrării în vigoare a noilor acte legislative. Mai mult, al doilea alineat al aceluiași articol prevedea expres că întreprinderile cu investiții străine, care beneficiau de facilități vamale în conformitate cu legislația Republicii Moldova anterior în vigoare, aveau dreptul să beneficieze de aceste facilități și după intrarea în vigoare a noii legislații.

3.

Hotărârea Curții de Apel a Republicii Moldova

La 26 iunie 2002, Curtea de Apel a Republicii Moldova a hotărât în favoarea reclamantului și a anulat decizia, bazându-se

inter alia

pe următoarele motive:

„...Conform alineatului doi al articolului 43 al Legii privind investițiile străine, investitorii străini și întreprinderile cu investiții străine, care beneficiau de facilității vamale, fiscale și de altă natură în conformitate cu legislația Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosească de aceste facilități și după intrarea în vigoare a noii legislații.

...

Instanța judecătorească consideră că prin această decizie a fost încălcat dreptul reclamantului la proprietate garantat de articolul 46 al Constituției ... și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție...”

Departamentul vamal a contestat această hotărâre la Curtea Supremă de Justiție.

4.

Decizia Curții Supreme de Justiție

La 11 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul Departamentului vamal, a casat hotărârea Curții de Apel și a respins cererea reclamantului. Motivele invocate de Curtea Supremă de Justiție sunt următoarele:

„... Decizia nu a dus la sistarea activității magazinelor duty-free în general, ci doar a activității lor în unele locuri. Prin urmare, concluzia Curții de Apel, conform căreia întreaga afacere a investitorilor străini în acest domeniu a fost sistată din cauza acestei decizii, este incorectă...

Articolul 51 al Codului vamal, care a fost modificat, definește magazinul duty-free drept un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaționale și la bordul

aeronavelor. Prin această prevedere, factorii de decizie au reglementat și au limitat amplasarea acestor magazine, dar nu au împiedicat funcționarea acestora. Prin urmare, motivul invocat de Curtea de Apel, conform căruia a fost încălcat dreptul investitorilor străini de a-și desfășura activitatea, nu are nici un suport legal. Reclamanții nu sunt împiedicați să-și deschidă magazinele duty-free în locurile permise de lege. ... În consecință, activitatea magazinelor duty-free a fost adusă prin această decizie în concordanță cu noile prevederi ale Codului vamal, însă ea nu a impus reclamanților să-și sisteze afacerea ...”

Curtea Supremă de Justiție nu s-a pronunțat asupra argumentului reclamantului și a constatării Curții de Apel privind aplicabilitatea paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investițiile străine. Decizia sa este irevocabilă.

B. Dreptul și practica interne relevante

1.

Extrase relevante din Constituția Republicii

Moldova

Articolul 46. Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată ... [este]

garantat.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

...”

2.

Decretul Președintelui nr. 195 din 10 iunie 1994

Articolul 3

„Mărfurile din import, destinate comercializării prin magazinele duty-free ... se exceptează de la plata taxelor vamale;

...

Magazinele duty-free pot fi amplasate numai în incinta punctelor de trecere a frontierei aeriene, terestre și navale... .”

3.

Legea privind investițiile străine din 1 aprilie 1992

Articolul 1. Dreptul aplicabil

„...

3... Actele legislative care contravin

prezentei Legi în partea referitoare la investițiile

străine nu sunt aplicabile.

...”

Articolul 35. Facilități vamale pentru bunurile aduse

„1. Valorile materiale

prevăzute

la

art. 3 al

prezentei

Legi, în calitate de bunuri [automobile, echipament, echipament de oficiu, materie primă...]

ce constituie aportul la

formarea

și

majorarea capitalului social al întreprinderii sunt scutite de taxe vamale.

...”

Articolul 36. Facilități vamale la

importuri și exporturi

„...

2.

Întreprinderea cu investiții străine se scutește de plata taxelor vamale pentru

acele

bunuri

(materie

primă, ...), importate pentru a fi folosite la fabricarea articolelor pentru export.”

Articolul 39. Garanții în caz de naționalizare sau expropriere a investițiilor străine

„1. În Republica Moldova investițiilor străine li se acordă siguranță și protecție deplină.

străine

nu pot fi expropriate,

naționalizate

sau supuse altor măsuri similare decât prin lege sau în temeiul unei legi și numai

în

cazul

apărării intereselor naționale, și cu

acordarea

unei compensații.

3.

Compensația

trebuie

să corespundă valorii investiției

alienate potrivit evaluării, efectuate nemijlocit înainte de momentul

în

care exproprierea,

naționalizarea sau alte măsuri

similare

au

devenit publice.

Ea

va

fi

plătită

în termen de trei luni de la momentul aplicării

măsurii

respective,

incluzând

dobânda

bancară

aferentă, calculată până la data plății. Suma compensației se plătește

persoanei împuternicite

în valuta în care a fost efectuată investiția și poate fi transferată peste hotare neîngrădit.

similare. Organul

de stat va asigura valoarea și modul de plată ale compensației, cel

târziu

până

la momentul aplicării sancțiunilor

respective.

Dacă organul

de

stat

nu dispune de mijloacele financiare necesare,

plata compensației se va face de la bugetul de stat.

5.

Investitorul

afectat are dreptul să ceară, în modul stabilit

de legislație, verificarea legalității exproprierii, naționalizării sau altor măsuri similare, precum și a corectitudinii

cuantumului compensației.”

Articolul 40. Garanții în caz de întrerupere forțată și de suspendare a activității

„1.

Activitatea

întreprinderii

cu

investiții străine nu

poate

fi întreruptă

forțat decât prin decizia Guvernului Republicii Moldova, sau a instanței judecătorești competente și numai în cazul în care activitatea acesteia încalcă flagrant prevederile legislației Republicii Moldova și stipulațiile documentelor de constituire a întreprinderii...

2.

Dacă din inițiativa

organului administrației de stat, în

scopul verificării,

a fost suspendată activitatea întreprinderii cu investiții străine și nu au fost descoperite încălcări ale prevederilor legislației Republicii

Moldova

și ale stipulațiilor documentelor de constituire

a întreprinderii,

organul

respectiv va recupera pierderile suportate

de întreprindere, inclusiv profitul ratat. În cazul în care organul administrativ

respectiv

nu

dispune

de mijloacele necesare, compensația pierderilor

se va

recupera

de

la bugetul de stat.

3.

Valorile materiale

ale

investitorului

străin

care

se disponibilizează în legătură cu lichidarea întreprinderii sau retragerea investitorului străin pot fi duse peste hotare fără licență.

... ”

Articolul 43. Garanții în legătură cu modificarea legislației

„1.

În cazul adoptării

unor

noi acte legislative care

vor

schimba condițiile de activitate a întreprinderii cu investiții străine înființate până la adoptarea unor asemenea

acte, întreprinderea respectivă,

în

termen

de zece ani de la data intrării în vigoare

a noilor acte legislative, are

dreptul să

se

conducă

de

legislația Republicii Moldova în vigoare la data înființării întreprinderii.

2.

Prevederile

punctului 1 nu se extind asupra legislației vamale, fiscale, antimonopol, financiare, monetare de credite, valutare, precum și asupra legislației care reglementează asigurarea securității statului, protecția mediului înconjurător, ordinii publice,

moralității și sănătății populației.

Investitorii

străini și întreprinderile cu investiții străine

care beneficiau de facilități vamale,

fiscale

și

de

altă

natură

în conformitate cu legislația Republicii Moldova anterior în

vigoare

au dreptul

să

se

folosească

de aceste facilități și

după

intrarea

în vigoare a noii legislații. ...”

4.

Codul vamal al Republicii Moldova, modificat la 24

aprilie 2002

Articolul 51

„

Magazinul duty-free

– un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaționale și la bordul

aeronavelor.

Articolul 56

„Un magazin duty-free poate fi lichidat dacă expiră termenul de valabilitate al licenței sale de înființare, dacă licența este anulată sau dacă este retrasă în modul stabilit de legislație.”

5.

Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001

Articolul 46 § 1

„Actul legislativ produce efecte numai în timpul cât este în vigoare și nu poate fi retroactiv sau ultraactiv.”

6.

Acord între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la Washington la 21 aprilie 1993

Articolul II

„3. (a)

Investițiilor li se va acorda, permanent, un tratament corect și echitabil, ele beneficiind de protecție și siguranță deplină, și nu li se va acorda în nici un caz un tratament mai puțin favorabil decât cel prevăzut de dreptul internațional.

b) Nici una dintre Părți, în nici un caz, nu va fi împiedicată, prin măsuri arbitrare sau discriminatorii, în dirijarea, operarea, întreținerea, folosirea, fructificarea, achiziționarea, extinderea ori dispoziția investițiilor. În scopul soluționării oricărui diferend, conform Articolelor VI și VII, o măsură poate fi arbitrară sau discriminatorie indiferent de faptul că o parte a dispus sau a exercitat dreptul la o examinare a acestei măsuri în curțile sau tribunalele administrative ale Părții.

c) Fiecare Parte va respecta orice obligațiune, posibilă a fi asumată, referitoare la investiții.

...”

Articolul III

„1. Investițiile nu vor fi expropriate sau naționalizate, fie direct sau indirect, prin măsuri echivalente exproprierii sau naționalizării (expropriere) cu excepția: în scop public; în bază non-discriminatorie; a plății unei compensări prompte, adecvate și efective; și conform procedurilor stabilite de legile respective și principiile generale ale tratamentului prevăzut la articolul II 3). Compensarea va fi echivalentă valorii de piață a investiției expropriate imediat înaintea finalizării acțiunii de expropriere sau înaintea momentului când aceasta a devenit public cunoscută, indiferent de faptul care a intervenit în primul rând; va fi calculată într-o valută liber convertibilă la o rată de schimb predominantă pe piață la acea dată; va fi plătită fără întârziere; va include dobânda calculată la o rată comercială rezonabilă de la data exproprierii; va fi complet realizabilă; va fi liber transferabilă.”

7.

Scrisoarea de la Comisia parlamentară pentru economie, industrie, buget și finanțe

La 31 iulie 2001, Comisia Parlamentului Republicii Moldova pentru economie, industrie, buget și finanțe a răspuns la o interpelare a reclamantului privind interpretarea articolului 43 al Legii privind investițiile străine. În scrisoarea semnată de președintele Comisiei, dl N. B., el a menționat următoarele:

„Alineatul 1 al articolului 43 prevede că, în cazul adoptării

unor

noi acte legislative care

vor

schimba condițiile de activitate a întreprinderii cu investiții străine înființată până la adoptarea unor asemenea

acte, întreprinderea respectivă,

în

termen

de zece ani de la data intrării în vigoare

a noilor acte legislative, are

dreptul să se conducă de legislația Republicii Moldova în vigoare la data înființării întreprinderii.

Regula de mai sus este o regulă generală, care se referă la orice acte legislative care schimbă condițiile generale de activitate a întreprinderii cu investiții străine.

Paragraful 1 al alineatului 2 enumeră tipuri de legislație asupra cărora nu se aplică regula din alineatul 1, și care se aplică chiar din momentul intrării lor în vigoare.

Paragraful 2 al alineatului 2 prevede excepții la paragraful 1 al alineatului 2. Aceste excepții se referă doar la facilități (înlesniri, scutiri de plăți etc.), care erau prevăzute în lege la momentul înființării întreprinderii.

Prin urmare, paragraful 2 al alineatului 2 nu contravine prevederilor paragrafului 1 al alineatului 2, ci explică faptul că întreprinderile cu investiții străine, care beneficiau de facilității vamale, fiscale și de altă natură în conformitate cu legislația Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosească de aceste facilități zece ani după intrarea în vigoare a noii legislații.”

În observațiile sale din octombrie 2005, Guvernul a susținut că scrisoarea de mai sus nu a fost semnată de președintele Comisiei pentru economie, industrie, buget și finanțe a Parlamentului, ci de un membru ordinar al acestei Comisii și că, în orice caz, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, aceasta nu putea fi considerată ca o interpretare oficială a articolului 43 al Legii privind investițiile străine, ci ca o simplă explicație. El a solicitat Curții să nu admită scrisoarea în calitate de probă.

8.

Practica judiciară relevantă prezentată de către părți

Reclamantul a prezentat Curții o decizie a Curții de Apel a Republicii Moldova în cauza

Bimer S.A. versus Vama Ungheni,

în care a fost decisă o chestiune similară. În acea cauză reclamantul a contestat cu succes lichidarea unui alt magazin duty-free al său, care funcționa la punctul vamal Ungheni, în baza acelorași temeiuri ca și în prezenta cauză. Prin decizia sa irevocabilă din 9 iulie 2002, Curtea de Apel a constatat

inter alia

că reclamantul avea dreptul să se bazeze pe paragraful 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investițiile străine și că articolul 51 al Codului vamal, în varianta modificată, nu se putea aplica în cauza reclamantului, deoarece, în conformitate cu articolul 46 al Legii nr. 780, acesta nu putea avea efect retroactiv asupra magazinelor duty-free deschise înainte de adoptarea modificărilor.

PRETENȚII

Reclamantul a pretins că lichidarea magazinului și a barului său duty-free a constituit o încălcare a drepturilor sale prevăzute de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. În special, el a susținut că noul articol 51 al Codului vamal nu se putea aplica retroactiv magazinelor duty-free deja existente; că articolul 56 al Codului vamal conținea o listă exhaustivă de temeiuri pentru lichidarea unui magazin duty-free și temeiul invocat de autoritățile naționale nu era prevăzut în el; și, în final, că, în conformitate cu articolul 43, el avea dreptul să se conducă de legislația anterior în vigoare în următorii zece ani. Reclamantul a conchis că lichidarea magazinului și a barului său duty-free nu s-a bazat pe lege și nu a servit unei utilități publice.

O consecință a lichidării a fost imposibilitatea reclamantului de a folosi clădirile pe care le-a construit în zona vamală cu scopul administrării magazinului și a barului duty-free. Transformarea lor pentru a fi folosite în alt scop, dacă și ar fi posibilă, ar implica costuri mari, re-echipare esențială și obținerea unei noi autorizații din partea statului. Chiar dacă presupunem că o astfel de investiție ar fi fost făcută, rămâne discutabil faptul dacă folosirea clădirilor ar fi fost profitabilă.

ÎN DREPT

Pretinsa violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție

Reclamantul pretinde violarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, care prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Guvernul a susținut că magazinul și barul duty-free nu era unicul gen de activitate prevăzut de documentele de constituire ale reclamantului. Prin urmare, ar fi incorect de afirmat că, prin lichidarea magazinului și a barului duty-free, întreaga activitate a reclamantului a fost întreruptă.

Reclamantul avea dreptul să deschidă magazinul și barul duty-free în aeroport sau la bordul aeronavelor. În același timp, reclamantul nu a fost lipsit de bunurile sale, deoarece el putea folosi clădirile fostului magazin duty-free în alte scopuri și putea vinde mărfurile într-un regim obișnuit, fără statut de duty-free. Prin urmare, măsura aplicată reclamantului poate fi caracterizată doar ca un control asupra folosirii proprietății.

Ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului a avut loc în conformitate cu noul articol 51 al Codului vamal și, prin urmare, această măsură a fost prevăzută de lege și a urmărit interesul public de prevenire sau reducere a numărului abaterilor de natură financiară sau fiscală.

Potrivit Guvernului, regimul duty-free de care beneficia reclamantul în baza condițiilor din licențele sale nu a inclus „facilități vamale, fiscale și de altă natură” în sensul paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investițiile străine și, prin urmare, reclamantul nu se putea baza pe această prevedere și spera ca legislația în vigoare să fie aplicată în cazul său în următorii zece ani.

Guvernul a susținut că „facilitățile vamale, fiscale și de altă natură” menționate în paragraful 2 alineatul 2 al articolului 43 s-au referit doar la facilitățile prevăzute în articolele 35 și 36 ale Legii privind investițiile străine.

De asemenea, el a susținut că, având în vedere că Legea privind investițiile străine și Codul vamal sunt legi organice, urmează a fi aplicată legea mai nouă, adică Codul vamal.

În calitate de argument final în sprijinul poziției sale, conform căruia regimul duty-free nu include „facilități vamale, fiscale și de altă natură” în sensul paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43, Guvernul a prezentat o scrisoare de la Departamentul vamal, care, potrivit lui, era unica instituție în drept să dea explicații asupra legislației vamale. În acea scrisoare, Departamentul vamal și-a reafirmat poziția din procedurile naționale, conform căreia regimul duty-free nu includea „facilități vamale, fiscale și de altă natură” în sensul paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investițiile străine.

Reclamantul a declarat că vânzarea mărfurilor în magazinul și barul său duty-free era unica sa activitate. El a declarat că Legea privind investițiile străine prevedea în mod clar că investițiilor străine li se acordă siguranță și protecție deplină. Așa prevedea articolul 39 al Legii. În opinia reclamantului, această lege a fost creată cu scopul de a încuraja investitorii străini să investească banii lor în economia moldovenească, în condiții de siguranță, fără a se teme de o eventuală modificare a legislației sau de o schimbare a cursului politic al Republicii Moldova. În astfel de circumstanțe, ambiguitatea textului privind garanțiile acordate prin această lege ar fi trebuit să fie interpretate în favoarea sa. Dacă statul interpretează contradicțiile din legislație în beneficiul său, aceasta constituie o încălcare a principiului legalității și, prin urmare, o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale.

Reclamantul a susținut că legislația aplicată în cazul său nu a fost previzibilă și că, prin urmare, ingerința în dreptul său de proprietate nu era în conformitate cu legea.

În special, reclamantul s-a referit la garanțiile prevăzute în articolul

43 al Legii privind investițiile străine.

Mai mult, principiul neretroactivității actelor legislative prevăzut în articolul 46 al Legii nr. 780 a fost încălcat de către autorități prin aplicarea noului articol 51 al Codului vamal situației magazinelor duty-free deschise în anul 1998.

Lichidarea magazinelor duty-free a fost, de asemenea, ilegală din cauza că a fost efectuată cu încălcarea articolului 56 al Codului vamal, care enumeră în mod exhaustiv temeiurile de lichidare a magazinelor duty-free. Acest articol nu prevede nimic despre lichidarea unui magazin duty-free pe temei de modificare a legislației.

Reclamantul a declarat că, într-un caz similar, soluționat de instanțele judecătorești moldovenești printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 9 iulie 2002, legislația enumerată mai sus a fost interpretată și aplicată diferit (a se vedea „Dreptul și practica interne relevante” de mai sus). Totuși, autoritățile moldovenești nu s-au conformat niciodată acelei hotărâri judecătorești.

Luând în considerație că 60 % din acțiunile întreprinderii aparțineau unui rezident al Statelor Unite, tratamentul aplicat întreprinderii era contrar prevederilor Acordului încheiat între Statele Unite ale Americii și Republica Moldova privind încurajarea și protecția reciprocă a investițiilor.

De asemenea, reclamantul a susținut că ingerința a fost disproporțională și că nu a fost respectat un echilibru just dintre interesul public și drepturile sale individuale și că, astfel, ingerința a constituit o povară excesivă pentru el.

Posibilitatea teoretică pentru reclamant de a strămuta magazinul și barul său duty-free în conformitate cu noul articol 51 al Codului vamal a fost exclusă, deoarece aceasta ar fi necesitat investiții suplimentare majore, ceea ce nu a fost prevăzut de planul investițional inițial, și, mai mult, reclamantul nu ar fi avut nicio garanție că, după o astfel de realocare, legea nu ar fi fost modificată din nou și el nu ar fi pierdut afacerea sa din nou.

De asemenea, reclamantul a susținut că ingerința a reprezentat o lipsire de proprietate și că statul nu a plătit nicio compensație.

Curtea notează că Guvernul pârât nu a argumentat că reclamantul nu a folosit căile de recurs interne și, prin urmare, ea nu găsește necesar să examineze această chestiune. În lumina observațiilor părților, Curtea consideră că cererea ridică chestiuni importante de fapt și de drept atât în privința drepturilor materiale, cât și a celor procedurale, care sunt de o așa complexitate, încât determinarea lor să depindă de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca vădit nefondată, în sensul articolului

35 § 3 al Convenției, și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte