ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 2888 din 21 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanții G.C., B.I., M.Ș., D.A., B.A., O.N.R., N.C.V., S.C.Ș., B.D.G., N.C., N.S., A.E.-A., F.S.A., N.A.M., P.D., P.R., C.F., A.D., P.C.D., P.I.și R.M. în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța dispunând suspendarea Ordinului 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii, că împrejurarea invocată de pârât în sensul că actul a cărei suspendare se solicită a fost deja suspendat prin alte sentințe civile, nu lipsește acțiunea de obiect, întrucât suspendarea executării se pronunță până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului în fiecare cauză în parte. Relativ la acest aspect, prima instanță a mai reținut că o atare interpretare se impune, cu atât mai mult cu cât art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 stipulează că suspendarea încetează de drept și fără nicio altă formalitate în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în ce privește condiția cazului justificat, că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ în speță împrejurarea că acesta retroactiveză, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie a anului 2009, iar data emiterii acestuia este 02 iulie 2009. Prima instanță a mai constatat că la emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită au fost avute în vedere exclusiv dispozițiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009, act normativ ce reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute prin titluri executorii, așadar drepturi salariale restante, în condițiile în care ordinul privește plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat pentru viitor, indiferent dacă beneficiarii dețin sau nu un titlu executoriu.

În raport cu prevederea art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a reținut că ordinul a cărei suspendare se solicită nu conține nicio referire la existenta vreunui caz prevăzut de acest act normativ, care să justifice suspendarea drepturilor salariale. În ce privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul în speță a fost diminuat retroactiv, astfel încât prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanților, diminuându-li-se drepturile salariale lunare în mod substanțial. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând soluția pronunțată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 4, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect s-a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009. A susținut recurentul că ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa. Recurentul a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Dezvoltând criticile sale, recurentul a arătat că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. Motivația emitentului este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor Publice. Cât privește condiția pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiții și, implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.

Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Prima instanță a soluționat corect atât excepția invocată, cât și cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare. În ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, se constată că argumentele invocate de recurent sub acest aspect au fost susținute și în prima instanță, care, procedând la analiza acestora, a respins în mod corect excepția invocată în acea etapă procesuală. Lipsa de actualitate a interesului reclamanților este susținută de recurent prin invocarea mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus suspendarea aceluiași act administrativ.

Or, și în ce privește excepția lipsei de interes, se constată că în alte cauze suspendarea s-a dispus până la pronunțarea instanțelor învestite cu soluționarea fondului, fiind evident că reclamanții, care nu sunt părți în acele dosare, nu pot beneficia de efectele suspendării. În plus, recurentul nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești invocate. Pe fondul cauzei, se constată că interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluționării, s-au realizat legal.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Curtea de apel a reținut, în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții: să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În privința primei condiții, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conținutul noțiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Curtea a apreciat cu temei că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 02 iulie 2009. În plus, examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Or soluția dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se întemeiază. De asemenea, ordinul atacat contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care: „(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.” În speță, ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire la existenta vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale. Așa fiind, în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat corect că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil intimaților-reclamanți, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Intimații-reclamanți aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței Civile nr. 2888 din 21 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.