ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința Civilă

nr. 2888 din 21 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de

reclamanții G.C., B.I., M.Ș., D.A., B.A., O.N.R., N.C.V., S.C.Ș., B.D.G., N.C.,

N.S., A.E.-A., F.S.A., N.A.M., P.D., P.R., C.F., A.D., P.C.D., P.I.și R.M. în

contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

instanța dispunând suspendarea Ordinului 1472 din 02 iulie 2009 emis de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția

lipsei de obiect a acțiunii, că împrejurarea invocată de pârât în sensul că

actul a cărei suspendare se solicită a fost deja suspendat prin alte sentințe

civile, nu lipsește acțiunea de obiect, întrucât suspendarea executării se

pronunță până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului în

fiecare cauză în parte.

Relativ la

acest aspect, prima instanță a mai reținut că o atare interpretare se impune,

cu atât mai mult cu cât art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004

stipulează că suspendarea încetează de drept și fără nicio altă formalitate în

cazul în care  persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în

termen de 60 de zile.

Pe fondul

cauzei, prima instanță a reținut, în ce privește condiția cazului justificat,

că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ în speță împrejurarea că acesta retroactiveză, de vreme

ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie a

anului 2009, iar data emiterii acestuia este 02

iulie

2009.

Prima

instanță a mai constatat că la emiterea ordinului a cărui suspendare se

solicită au fost avute în vedere exclusiv dispozițiile art. 1 alin. (1) din OUG

nr. 71/2009, act normativ ce reglementează modalitatea de plată a unor sume

prevăzute prin titluri executorii, așadar drepturi salariale restante, în

condițiile în care ordinul privește plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică acordat pentru viitor, indiferent dacă beneficiarii dețin sau nu

un titlu executoriu.

În raport

cu prevederea art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a

reținut că ordinul a cărei suspendare se solicită nu conține nicio referire la

existenta vreunui caz prevăzut de acest act normativ, care să justifice

suspendarea drepturilor salariale.

În ce

privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, s-a apreciat că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul

salarial reprezentat de sporul în speță a fost diminuat retroactiv, astfel

încât prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanților, diminuându-li-se

drepturile salariale lunare în mod substanțial.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând soluția pronunțată prin prisma

prevederilor art. 304 pct. 4, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere că

prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect s-a dispus deja

suspendarea Ordinului nr. 1472/2009.

A susținut

recurentul că ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter

normativ, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul

de efecte juridice în totalitatea sa.

Recurentul

a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării

actului administrativ, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin

adăugarea la legea de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al actului normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu

aplicarea greșită a legii.

Dezvoltând

criticile sale, recurentul a arătat că prin actul examinat nu a avut loc o

diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai

precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în

condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. Motivația emitentului

este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor

necesare de către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât

privește condiția pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume

de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei

condiții și, implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.

Examinând

sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate

aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este legală. Prima instanță a soluționat corect atât excepția invocată, cât și

cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi

respinse pentru argumentele expuse în continuare.

În ce

privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, se constată că

argumentele invocate de recurent sub acest aspect au fost susținute și în prima

instanță, care, procedând la analiza acestora, a respins în mod corect excepția

invocată în acea etapă procesuală.

Lipsa de

actualitate a interesului reclamanților este susținută de recurent prin

invocarea mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus suspendarea

aceluiași act administrativ.

Or, și în

ce privește excepția lipsei de interes, se constată că în alte cauze

suspendarea s-a dispus până la pronunțarea instanțelor învestite cu

soluționarea fondului, fiind evident că reclamanții, care nu sunt părți în

acele dosare, nu pot beneficia de efectele suspendării.

În plus,

recurentul nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești

invocate.

Pe fondul

cauzei, se constată că interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și aplicarea

concretă a textului de lege la cauza dedusă soluționării, s-au realizat legal.

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate."

Curtea de

apel a reținut, în raport de dispoziția legală anterior citată, că suspendarea

executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ

cele două condiții: să existe un caz bine justificat și pentru prevenirea unei

pagube iminente.

În

privința primei condiții, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc

conținutul noțiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin

Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea

aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit

Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 01 martie 2009,

procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de

încadrare brută lunară.

Curtea a

apreciat cu temei că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat

este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce

vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar

data emiterii este 02

iulie

2009.

În plus,

examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui

suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri

executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar,

dispoziții care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri

judecătorești, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub

incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act

normativ.

Or soluția

dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se

întemeiază.

De

asemenea, ordinul atacat contravine și dispozițiilor art. 74 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu

care:

„(2)

Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau

suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea

judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.”

În speță,

ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conține nicio referire

la existenta vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice

suspendarea drepturilor salariale.

Așa fiind,

în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prima instanță a apreciat

corect că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel

se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial

reprezentat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost

diminuat retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil

intimaților-reclamanți, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare

în mod substanțial. Intimații-reclamanți aveau, în mod indubitabil, o speranță

legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească

pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare.

În raport

de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este

nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art.

14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva Sentinței Civile nr. 2888 din 21 iulie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.