ÎCCJ, Decizia nr. 240/2011

Asupra recursului și a cererii de sesizare a Curții Constituționale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 52 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 6894/1/2008, s-a respins cererea formulată de petenta Asociația Cultul Eroilor, prin care s-a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. 8277/280/2007 al Judecătoriei Pitești.

Împotriva acestei încheieri, a formulat cerere de revizuire petenta, cerere înregistrată la data de 23 ianuarie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

La termenul din 17 iunie 2009, prin încheierea de ședință, judecata cererii de revizuire a fost suspendată, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a lipsei nejustificate a părților din proces.

Din oficiu, pricina a fost repusă pe rol la data de 6 octombrie 2010, când, prin Decizia nr. 5033, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a constatat perimată cererea de revizuire formulată de Asociația Cultul Eroilor.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 248, coroborate cu cele ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și cu împrejurarea că, de la data suspendării judecății, cauza a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.

La data de 8 octombrie 2010, împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs A., prin reprezentant A.I., invocând o serie de reglementări legale cu caracter general, dar fără a indica motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin memoriul depus la dosar la data de 21 martie 2011, recurenta A. a invocat excepția de nelegalitate a Legii partidelor politice nr. 14/2003, a dispozițiilor art. 7 alin. (2) și ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Legii nr. 43/2003 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale și a Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției menționate.

Examinând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători apreciază că cererea nu îndeplinește cerința privind legătura dintre textele legale criticate și soluționarea cauzei, care privește un recurs declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a constatat perimată o cerere de revizuire.

Având în vedere că excepția de neconstituționalitate vizează prevederi legale care nu au legătură cu soluționarea litigiului dintre părți, aceasta este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât nu poate fi primită, fiind inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de A., constatând excepția de neconstituționalitate invocată de petentă, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește recursul declarat în cauză, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care a fost învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor susțineri.

Recursul este inadmisibil, având în vedere considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecății, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.

Legea procesual civilă, prin dispozițiile art. 253 alin. (2), stabilește că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”.

În speță, însă, este de observat că hotărârea atacată, nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 253 alin. (2) C. proc. civ., fiind pronunțată, la rândul său, într-o revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs și fiind, astfel, irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., deci nesusceptibilă de reformare, în conformitate cu precitatele dispoziții legale și cu principiul unicității acestei căi de atac.

Pe de altă parte, așa cum s-a stabilit, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin. (2) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentă și va respinge și recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de petentă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. prin reprezentant A.I. împotriva Deciziei nr. 5033 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 658/1/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.