ÎCCJ, Decizia nr. 302/2005

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 57 din 4

iunie 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița

Năsăud a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea Ș.L.

împotriva dispoziției de imputare nr. 137 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășenesc

Năsăud.

Curtea de Conturi - Colegiul

jurisdicțional, prin decizia nr. 516 din 19 septembrie 2003, a admis recursul

jurisdicțional exercitat de contestatoare și a modificat sentința atacată, în

sensul admiterii contestației.

Prin decizia nr. 8058 din 5

noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimatul

Spitalul Orășenesc Năsăud.

Împotriva acestei decizii,

intimatul a declarat un nou recurs.

Prin decizia nr. 206 din 4

iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 104/2005, Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători, a respins recursul, ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel,

completul de 9 judecători a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că

legea procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului,

așa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată

de instanța de control judiciar, este exclusă.

În cauză, completul de 9

judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei

menționate, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, decizia atacată este

irevocabilă, față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu

excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate de calitatea

persoanei, pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit

competenței atribuită acestora prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat

la art. 4 C. proc. civ.

Nu este îndeplinită, așadar,

una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale,

determinată, ca atare, de lege.

Pe de altă parte, în cauză

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost sesizată, cu recurs, în vederea examinării legalității și

temeiniciei unui act administrativ jurisdicțional.

Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr.

94/1992, republicată, „colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță,

contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratori,

gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați care au

participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor

juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și

întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,

precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al

unităților administrativ-teritoriale”.

Prin art. 48 s-a stabilit că

„Secția jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, cererile de recurs

jurisdicțional îndreptate împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de

colegiile jurisdicționale, precum și cele îndreptate împotriva sentințelor

pronunțate de secția jurisdicțională, ca instanță de fond, în cazurile

prevăzute de art. 46”.

Așadar, prin lege a fost instituită

o jurisdicție specială.

Existența unei asemenea jurisdicții

obligă persoana interesată, în raport cu dispozițiile legale menționate și

dispozițiile legii fundamentale, să se adreseze mai întâi autorității publice

competente, învestită cu atribuții jurisdicționale.

În cauză, procedura specială

prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.

Potrivit art. 82 din același act

normativ „împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția

jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face recurs la secția de

contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.

În condițiile acestui din

urmă text din legea specială, actul administrativ-jurisdicțional a fost supus

controlului judecătoresc, secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Textul menționat constituie

o aplicație particulară a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit

cărora: „actele administrativ-jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la

art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs

,

după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de

Justiție”.

Așadar, secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată

cu examinarea legalității și temeiniciei actului administrativ jurisdicțional

menționat, prin recursul declarat de intimată, în condițiile art. 4 din Legea

nr. 29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o

hotărâre irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr.

304/2004, nesusceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.

Ca atare, față de situația expusă, s-a

apreciat că excepția de inadmisibilitate a recursului, pusă din oficiu în

discuția părților, este întemeiată.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, intimatul Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a formulat

cerere de revizuire, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

S-a susținut că, în anul

1992, pronunțându-se asupra conflictului negativ de competență, Curtea Supremă

de Justiție a stabilit în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, competența

soluționării în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva

dispozițiilor de imputare emise de Spitalul Orășenesc Năsăud.

Totodată, pentru alte 13

cauze, având același obiect, diferite complete ale Curții Supreme de Justiție

au stabilit competența soluționării în fond a contestațiilor, în favoarea

Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud.

Colegiul jurisdicțional al

Curții de Conturi a pronunțat soluții în favoarea contestatorilor.

Drept urmare, în cauze având

același obiect, s-au dat soluții diferite, după cum acestea au fost soluționate

de instanțele judecătorești sau Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi.

În consecință, majoritatea

salariaților au restituit sumele necuvenit încasate, în timp ce 13 salariați nu

vor restitui aceste sume, în raport cu soluțiile Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea

fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului

civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de

jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă

proporționare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și

cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea

reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea

de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condiții

precis și limitativ determinate.

Această reglementare are

aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției,

generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul

Adițional nr. 7 la Convenție.

Prin urmare, revine

persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în

alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind

existența unei hotărâri, determinate, ca atare, de lege, susceptibilă a fi

supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între

altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul”.

O instanță recurs evocă fondul,

atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază

probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt

și pronunță o soluție diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele

inferioare.

În cauză, condiția impusă de

textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia

atacată, recursul declarat de aceeași parte a fost respins, ca inadmisibil.

Prin urmare, excepția de

inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

Spitalului Orășenesc „Dr.

George Trifon” Năsăud

privind revizuirea deciziei nr. 206 din 4 iulie 2005, pronunțată de completul

de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

104/2005.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2005.