ÎCCJ, Decizia nr. 119/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 57 din 4 iunie 2003, Colegiul

jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud a respins, ca

nefondată, contestația formulată de contestatoarea Ș.L. împotriva dispoziției

de imputare nr. 137 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud.

Curtea de Conturi - Colegiul jurisdicțional, prin decizia

nr. 516 din 19 septembrie 2003, a admis recursul jurisdicțional exercitat de

contestatoare și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii contestației.

Prin decizia nr. 8058 din 5 noiembrie 2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de intimatul Spitalul Orășenesc Năsăud.

Împotriva acestei decizii, intimatul a declarat un nou

recurs.

Prin decizia nr. 206 din 4 iulie 2005, pronunțată în dosarul

nr. 104/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a

respins recursul, ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel, completul de 9 judecători a reținut

următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire

la art. 377 din același cod, rezultă că legea procesual-civilă a statuat asupra

unicității căii de atac a recursului, așa încât exercitarea unui nou recurs

împotriva deciziei irevocabile pronunțată de instanța de control judiciar este

exclusă.

S-a constatat, astfel, că decizia atacată este irevocabilă,

față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției

penale în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei, pronunță

hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței atribuită

acestora prin art. 19 - 21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 C. proc.

civ.

Nefiind îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea acestei căi de atac, stabilite prin art.

299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri definitive,

susceptibile de reformare pe această cale, recursul apare, astfel, ca

inadmisibil.

S-a reținut, totodată, că în cauză, secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată,

cu recurs, în vederea examinării legalității și temeiniciei unui act

administrativ-jurisdicțional.

Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată,

„Colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile introduse

împotriva actelor de imputație de către administratori, gestionari, contabili,

precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia,

la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în

legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale

statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului

public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale”.

Prin art. 48 s-a stabilit că „Secția jurisdicțională judecă,

în ultimă instanță, cererile de recurs jurisdicțional îndreptate împotriva

încheierilor și sentințelor pronunțate de secția jurisdicțională, ca instanță

de fond, în cazurile prevăzute de art. 46”.

Cum prin lege a fost instituită o jurisdicție specială,

aceasta implică obligația persoanei interesate, în raport cu dispozițiile

legale menționate și dispozițiile legii fundamentale, de a se adresa mai întâi

autorității publice competente, învestită cu atribuții jurisdicționale.

În cauză, procedura specială prevăzută în Legea nr. 94/1992

a fost parcursă.

Potrivit art. 82 din același act normativ „împotriva

hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de

Conturi se poate face recurs la secția de contencios administrativ a Curții

Supreme de Justiție”.

În condițiile acestui din urmă text de lege specială, actul

administrativ jurisdicțional a fost supus controlului judecătoresc, secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea legalității

și temeiniciei actului administrativ-jurisdicțional menționat, prin recursul

declarat de intimată, în condițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, raportat la

art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o hotărâre irevocabilă, conform

competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr. 304/2004, nesusceptibilă de

reformare prin declararea unui nou recurs.

Ca atare, față de situația expusă, s-a apreciat că excepția

de inadmisibilitate a recursului, pusă din oficiu în discuția părților, este

întemeiată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, intimatul Spitalul

Orășenesc „Dr. George Trifon” a formulat cerere de revizuire, invocând cazul

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

S-a susținut că, în anul 1992, pronunțându-se asupra

conflictului negativ de competență, Curtea Supremă de Justiție a stabilit în

favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, competența soluționării în primă

instanță a contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor de imputare emise

de Spitalul Orășenesc Năsăud.

Totodată, pentru alte 13 cauze, având același obiect,

diferite complete ale Curții Supreme de Justiție au stabilit competența

soluționării în fond a contestațiilor în favoarea Camerei de Conturi a

județului Bistrița Năsăud.

Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a pronunțat

soluții în favoarea contestatorilor.

Drept urmare, în cauze având același obiect, s-au dat

soluții diferite, după cum acestea au fost soluționate de instanțele

judecătorești sau Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi.

În consecință, majoritatea salariaților au restituit sumele

necuvenit încasate, în timp ce 13 salariați nu vor restitui aceste sume, în

raport cu soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 302 din 7 noiembrie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 207/2005, completul de 9 judecători a respins cererea de revizuire,

ca inadmisibilă, reținând următoarele:

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit

căruia părțile interesate pot apela protecția judiciară a drepturilor

subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în

cadrul sistemului procesual-civil, prin care a fost reglementat dreptul

examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, legea procesual-civilă a reglementat și

posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumate ca autentică prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv

autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții

precis și limitativ determinate.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a

sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași

pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei

cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele determinate de

dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că,

între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate

ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această

cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere

revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă

fondul”.

În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este

îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul declarat de

aceeași parte a fost respins, ca inadmisibil.

Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție

s-a constatat a fi întemeiată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Spitalul Orășenesc „Dr.

George Trifon” Bistrița Năsăud a formulat o nouă cerere de revizuire.

S-a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7

C. proc. civ. și s-a precizat că „toate documentele justificative pe care le

invocăm pentru a ne susține această cerere de revizuire, se află în dosarele care

s-au judecat la Curte Supremă de Justiție”.

Cererea

de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită,

„împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat,

admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea

acesteia în condițiile legii.

Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea

revizuită.

Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile

art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate, legiuitorul a statuat asupra posibilității declarării

recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de

hotărâri, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte

de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu o

cerere de revizuire a unei decizii prin care completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de

revizuire, formulată de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Bistrița Năsăud.

Se constată, așadar, ca cererea de revizuire nu este

admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute

de art. 328 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri

susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât

cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în

fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentei cereri, ce nu

privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție excede competenței atribuite completului de 9

judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor

judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin

lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126

alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu

nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, revizuirea nu este admisibilă nici potrivit legii

speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va

respinge cererea de revizuire formulată de Spitalul Orășenesc „Dr. George

Trifon” Bistrița Năsăud, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea Spitalului

Orășenesc “George Trifon” Bistrița Năsăud privind revizuirea deciziei nr. 302

din 7 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 207/2005, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.