CtEDO 29.06.2006 Auto

CASE OF ARSENIC v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
29.06.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ARSENIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE ARSENII v. SLOVENIA (Aplicații nos. 22174/02 și 23666/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 iunie 2006 FINAL 29/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Arsenić v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A treia), ședința ca secțiune compusă din: J. Hedigan, președintele, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, judecători, și dl V. Berger, grefierul deținut în privat la 8 iunie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat în două cereri (nus. 22174/02 și 23666/02) împotriva Republicii Sloveniei depuse Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național bosniac, dl Milenko Arsenić („reclamantul”), la 5 și 14 iunie 2002, respectiv. Reclamantul a murit la 2 iulie 2003. Soția și copiii reclamanților, dna Leksija Arsenić, dl. Miroslav Arsenić, și dna Milanka Zakić, au declarat că doresc să urmărească cererea soțului și tatăl respectiv în fața Curții. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererilor în același timp FACTELE Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Celje. Primul set al procedurii La 6 august 1993, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. La 30 ianuarie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva companiilor INGRAD și GIPOSS în Curtea de District a Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) care a solicitat daune în valoare de 3.900.000 de tolari (aproximativ 16.200 euro) pentru leziunile suferite. Între 28 iulie 1997 și 10 ianuarie 2002, reclamantul a depus opt observații preliminare scrise și/sau dovezi aduse. Între 9 martie 1998 și 31 august 2001, el a solicitat șase solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele șase audieri desfășurate între 5 mai 1998 și 8 ianuarie 2002, niciuna dintre ele nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultima ședință, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre interimar scrisă. Hotărârea interimar, deținând adversarii reclamantului responsabil pentru accidentul reclamantului, a fost notificată reclamantului la 8 mai 2002. Într-un timp nedeterminat, adversarii reclamantului au apelat la Tribunalul Superior Celje (Višje sodišče/Celju La 2 octombrie 2003, instanța a respins apelurile. Într-o perioadă nedeterminată, GIPOSS a interzis un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 24 februarie 2005, instanța a respins recursul. Hotărârea a fost judecată la 21 martie 2005. 10. La 22 martie 2005, reprezentantul juridic al reclamantului a informat instanța că reclamantul a decedat și a retras cererile reclamantului. El a depus o cerere de costuri și cheltuieli suportate în cadrul procedurii. La 12 mai și 12 aprilie 2005, instanța a desfășurat audieri. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea privind costurile și cheltuielile a fost acordată reprezentantului reclamantului la 14 iulie 2005. La 16 iunie 2005, instanța a întrerupt procedura împotriva INGRAD, deoarece a fost instituită o procedură de faliment împotriva acestei societăți. 11. La 29 august 2005, reprezentantul reclamantului a apelat la Curtea Superioră Celje împotriva hotărârii și hotărârii. Acțiunea este încă în așteptare. A doua sesiune a procedurii 12. La 6 august 1993, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. Reclamantul a fost asigurat în compania de asigurări ZT. 13. La 30 decembrie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă cu Curtea Locală Celje ( Okrajno sodišče/ Celju ) împotriva ZT care solicită daune în valoare de 322.000 SIT (aproximativ 1.340 euro) pentru leziunile susținute. La 3 martie și 18 noiembrie 1999, reclamantul a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. Între 31 martie 1998 și 10 mai 2002, reclamantul a depus opt depuneri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. Din cele patru audieri care au avut loc între 18 septembrie 2000 și 6 noiembrie 2002 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat doi experți medicali. După ultima audiere, reclamantul și adversarul său au rezolvat cazul în afara instanței și au solicitat instanței să elibereze o decizie privind costurile și cheltuielile. La 5 decembrie 2002, instanța a decis cu privire la costurile și cheltuielile. Hotărârea a fost judecată la 3 martie 2003. La 14 martie 2003, din cauza unei greșeli în calcul, instanța și-a corectat decizia privind costurile și cheltuielile.Decizia a fost administrată la reclamant la 17 martie 2003 și a devenit finală la 3 aprilie 2003. Având în vedere faptul că ambele cereri au fost depuse în instanță de către același reclamant și se referă la plângeri similare, Curtea consideră că este oportun să se alăture acestora (art. 42 (ex-art. 43) § 1 din Regulamentul de procedură). Miroslav Arsenić și doamna Milanka Zakić au dreptul de a continua cererea inițial introdusă de reclamantul care a murit în cursul procedurii dinaintea Curții. 16. Soția și copiii reclamanților, dna Leksija Arsenić, dl Miroslav Arsenić și dna Milanka Zakić, au declarat din decembrie 2005 că doresc să continue cererea soțului și tatălui lor respectiv în fața Curții. 17. Curtea reamintește că, în diferite cazuri în care un reclamant a murit în cursul procedurii pe care le-a luat în considerare declarațiile moștenitorilor reclamantului sau ale membrilor apropiati ai familiei sale care au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții (a se vedea, de exemplu, hotărârea X. c. Franța din 31 martie 1992, Serie A nr. 234-C, p. 89, § 26). 18. În acest caz, rudele reclamantei sunt rudele difuzate care doresc să continue cererea în fața Curții. 19. Prin urmare, Curtea consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de excludere a cazului din lista cazurilor în curs, astfel cum sunt definite la art. 37 alineatul (1) din Convenție, și că trebuie să continue să examineze cererea de la doamna Leksija Arsenić, de la solicitarea dlui Miroslav Arsenić și de la doamna Milanka Zakić. ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 20. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 21. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 24. Curtea constată că prezentele cereri sunt similare cu cazurile Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 25. În ceea ce privește cazurile instantanee, Curtea constată că guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să le distingă de jurisprudența sa stabilită. 26. Curtea constată, de asemenea, că cererile nu sunt, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici neadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Perioada care trebuie luată în considerare în ceea ce privește prima serie a procedurii a început la 30 ianuarie 1996, în ziua în care reclamantul a instituit procedura cu Curtea de District Celje și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat, prin urmare, peste zece ani și două luni și cinci cazuri au fost implicate. Perioada care urmează să fie luată în considerare în ceea ce privește a doua sesiune a procedurii a început la 30 decembrie 1997, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Locale Celje și s-a încheiat la 3 aprilie 2003, în ziua în care hotărârea instanței de primă instanță a devenit finală. Prin urmare, a durat peste cinci ani și trei luni înaintea instanței de primă instanță. 28. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzelor și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzelor, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 29. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazurile instantanee, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Curtea constată că perioadele primei și a doua serie de proceduri se suprapun și, prin urmare, lungimea globală a depășit zece ani și două luni. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 în ceea ce privește ambele seturi ale procedurii. art. 13 30. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că în aceste cazuri s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazurile într-un termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să se satisfacă doar părții vătămate.” Daune 33. Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale suportate în fiecare serie a procedurii. 34. Guvernul a contestat cererea. 35. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Deciziunile pe o bază echitabilă îi conferă 4000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 36. De asemenea, reclamantul a susținut în total aproximativ 2.030 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 37. Guvernul a susținut că reclamația este prea ridicată. 38. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cerințe care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele două cereri. În consecință, în aceste cazuri, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului suma de 2.000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să se alăture cererilor; declara cererile admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă