ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4795/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

16 mai 2000 la Judecătoria Craiova reclamanta J.E. a chemat în judecată pe

pârâtul V.G. solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se stabilească linia

de hotar dintre proprietățile lor și ca urmare a delimitării proprietăților

pârâtul să fie obligat să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra

terenului în suprafață de 250 mp pe care l-a ocupat din proprietatea sa.

În motivare reclamanta a arătat că

este proprietara terenului de 10.000 mp prin reconstituirea dreptului de

proprietate potrivit titlului de proprietate eliberat de Comisia județeană de

fond funciar a județului Dolj cu nr. 505-48050 la data de 21 septembrie 1993.

Între terenul reclamantei și al

pârâtului nu există linie de hotar și nici gard despărțitor, ceea ce generează

neînțelegeri între ei și reclamantă nu are acces la stradă.

Pârâtul a acaparat din proprietatea

reclamantei suprafața de aproximativ 250 mp având casa construită pe terenul

său.

Prin sentința civilă nr. 9936 din 13

octombrie 2003 Judecătoria Craiova a admis acțiunea, a dispus grănițuirea

conform variantei I din raportul de expertiză realizat de expertul P.M. astfel:

construirea unui gard la distanța de 0,80 m Est față de zidul de Est al casei

pârâtului începând din punctul G până în punctul H materializat pe plan în așa

fel ca lungimea gardului să depășească cu 0,80 m colțul de NE al casei

pârâtului, punctul H se unește cu punctul I situat la distanța de 2 m N față de

colțul NV al casei pârâtului, punctul I se unește cu locul de unde cade

picătura streașinii din colțul de NE al casei (anexă) pârâtului punctul 37 pe

plan și în continuare se menține hotarul actual ce trece prin punctele 38-71-51

hotarul rectificat începând cu punctul G trece prin punctele H-I-37, este

însemnat pe plan prin linie de culoare albastră prin rectificarea propusă,

rezultă că pârâtul mai deține teren intravilan în parcela 4, proprietatea

reclamantei în suprafață de 425 mp, această suprafață se cedează prin

compensarea reclamantei în extravilan parcela 5 delimitată pe plan prin

punctele 51-50-55-J-K-51 și este hașurată pe plan.

A obligat reclamantul la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000.000 lei către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că cele două gospodării nu sunt delimitate și nu sunt

respectate suprafețele de teren pe care reclamanta și pârâtul le au potrivit

actelor de proprietate.

Astfel, pârâtul ocupă o suprafață de

515 mp teren pe care se găsesc casa și anexele din parcela 4 proprietatea

reclamantei.

Potrivit art. 584 C. civ.

proprietarul poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipită

cu a sa; cheltuielile de grănițuire se vor face pe jumătate.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a

formulat apel.

Pârâtul critică hotărârea pentru că

deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța de fond nu a avut

în vedere acest lucru și a fost astfel încălcat dreptul său la un proces

echitabil.

Pârâtul mai arată că reclamanta

conform titlului de proprietate deține teren numai în extravilan.

Imobilul pârâtului (moștenit) este

construit în anul 1918 și este situat în intravilan.

Instanța nu a avut în vedere toate

constatările expertului și nu a stabilit corect situația de fapt pe baza

tuturor datelor dosarului (nu s-a avut în vedere data dobândirii drepturilor de

proprietate, identificarea terenurilor, amplasamentul cu stabilirea celui mai

vechi hotar, determinarea formei terenului, anul construcției casei de locuit a

pârâtului).

Apelantul arată că între părți nu

s-a realizat ieșirea din indiviziune, iar cel care a acaparat terenul

reclamantei este L.V.

Instanța greșit l-a obligat la

cheltuieli de judecată.

Pârâtul critică hotărârea și arată

că grănițuirea imobilelor nu este posibilă deoarece presupune divizarea

unității arhitectonice.

Instanța nu a ținut seama de

existența deciziei civile nr. 2318 din 7 noiembrie 1990 a Tribunalului Dolj

prin care s-a constatat că terenul în suprafață de 7460 mp este stăpânit în

indiviziune de E.V., G.A., V.G. și J.E. și nici de titlul de proprietate al

pârâtului.

Pârâtul arată că prin titlul de

proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 și invocat de reclamantă au fost

deja stabilite linii de hotar, reclamanta tinzând de fapt la constituirea unui

drept de proprietate.

Pârâtul este în imposibilitate de a

avea acces la stradă.

Instanța a creat de fapt un nou

hotar.

Prin decizia civilă nr. 288 din 26

februarie 2004 Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul și l-a

obligat pe apelant la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că în ceea ce privește criticile privind raportul de

expertiză, sunt neîntemeiate deoarece pârâtul a depus obiective, a participat

la efectuarea expertizei, nu a formulat obiecțiuni.

Expertiza a avut în vedere actele și

lucrările dosarului încât și criticile privind aceste aspecte au fost

înlăturate de instanță.

Cuantumul cheltuielilor a fost

restrâns de instanță la 2.000.000 lei.

Criticile apelantului-pârât

referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în raport de decizia civilă nr.

7889/2001 a Curții de Apel Craiova au fost înlăturate cu motivarea că această

decizie a statuat legitimitatea titlului de proprietate al reclamantei și

inexistența unei stări de indiviziune asupra terenului lăsat prin testament de

autorul T.V., iar atribuirea unei alte suprafețe de teren prin compensare s-a

făcut în interesul pârâtului și pentru a se păstra unitatea arhitectonică a

imobilului său care, pentru a fi păstrată, s-a făcut grănițuirea în maniera

aleasă de instanță. Delimitarea terenului prin procedura prevăzută de Legea nr.

18/1991 nu conduce la inadmisibilitatea acțiunii pentru grănițuire.

Împotriva acestei decizii pârâtul a

formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8,

9 și 10 C. proc. civ.

Pe lângă reluarea criticilor din

apel decizia mai este criticată pentru că instanța nu i-a încuviințat (nu s-a

pronunțat) probele solicitate, printre acestea fiind și cercetarea la fața

locului, ceea ce a determinat încălcarea dreptului său la moștenire și la proprietate.

Astfel, deși are titlu de proprietate pentru o suprafață de 500 mp situată în

intravilan, teren pe care se află casa ce o moștenește de la mama sa și care a

fost construită în anul 1918 este practic deposedat de acest teren și este în

imposibilitate de a folosi imobilul proprietatea sa.

Nu au fost analizate titlurile

deținute de părți și nu s-a făcut distincție între terenurile situate în

intravilan și extravilan.

La termenul din 3 iunie 2005

recurenții (moștenitorii recurentului V.G.) au arătat că acțiunea reclamantei

este nesemnată, iar minuta instanței de fond nu poartă mențiunea „Pronunțată în

ședință publică”.

Intimata-reclamantă J.E. a depus

prin registratura instanței concluzii scrise cerând respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce vor urma.

În conformitate cu dispozițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra

excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul

sau în parte cercetarea în fond a pricinii”.

În ce privește excepția privitoare

la nesemnarea cererii de chemare în judecată este de reținut că în conformitate

cu dispozițiile art. 112 pct. 6 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată va

cuprinde semnătura.

Analizând fila 1 a dosarului nr. 13354/2000

al Judecătoriei Craiova, se constată că reclamanta nu a semnat cererea de

chemare în judecată, motiv pentru care excepția urmează să fie admisă.

Cu privire la lipsa mențiunii

„Pronunțată în ședință publică” din minută excepția este întemeiată, ea urmând

a fi admisă și în consecință va fi admis pentru acest motiv recursul, va fi

casată hotărârea atacată.

Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc.

civ., după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul

hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în

care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în

minoritate, iar în conformitate cu alin. (2) dispozitivul se pronunță de

președinte în ședință, chiar în lipsa părților.

Pronunțarea în ședință publică

reprezintă un moment solemn al judecății, iar nerespectarea acestei cerințe

atrage după sine nulitatea hotărârii. Întrucât redactarea hotărârii

judecătorești are loc, prin forța lucrurilor, la mai mult timp de la data

deliberării și a pronunțării, mențiunea în dispozitiv a pronunțării în ședință

publică nu este de natură să acopere omisiunea din minută a îndeplinirii

cerinței impuse de art. 258 alin. (2) C. proc. civ. Într-adevăr astfel cum

rezultă și din textul menționat precum și din art. 105 alin. (1) din

Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a

judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, aprobat prin ordinul

ministrului justiției nr. 125/C din 17 ianuarie 2000 președintele completului

sau unul dintre judecătorii din complet va trece în condica de ședință înainte

de pronunțarea în ședință publică datele esențiale din minută. Or, în lipsa

părților, singura garanție a respectării principiului publicității consacrat și

în art. 121 alin. (3) C. proc. civ. („hotărârea se pronunță întotdeauna în

ședință publică”) rămâne mențiunea din minută, care se întocmește de îndată

după deliberare, a faptului că pronunțarea s-a făcut în ședință publică. Cum

principiul publicității este un pilon de bază al desfășurării actului de

justiție, încălcarea lui se sancționează cu nulitatea absolută, fiind vorba de

o nulitate intrinsecă a actului de procedură.

În consecință excepția urmează să

fie admisă și în conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 3 C. proc. civ.

recursul va fi admis, casată decizia și cauza trimisă aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

În rejudecare instanța va analiza

criticile din prezentul recurs și din apelul soluționat prin decizia nr. 288

din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, urmând ca în

baza analizei judicioase a probelor deja existente și administrării de noi

probe inclusiv cercetare locală să stabilească starea de fapt și să soluționeze

pricina.

Așa fiind, recursul urmează să fie

admis pentru considerentele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

V.G. și continuat de moștenitorii V.P., V.L. și M.G. împotriva deciziei nr. 288

din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia recurată și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.