ÎCCJ, Decizia nr. 127/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători în dosarul nr. 452/1/2012 a fost respinsă ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva

deciziei nr. 426 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că prin decizia penală nr. 426

din 19 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 305 din

10 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători în dosarul nr. 5399/1/2011; a fost obligat contestatorul la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța a constatat

că prin decizia penală nr. 305 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr.

5399/1/2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 30 mai 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Cu privire la noua

cerere de contestație în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 426

din 19 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, în motivarea căreia contestatorul a invocat critici

privind netemeinicia, nelegalitatea și neconstituționalitatea hotărârii

atacate, precum și cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386

lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen. instanța a constatat că cererea de

contestație în anulare este inadmisibilă.

Astfel, instanța a

constatat că cererea nu are ca obiect o hotărâre judecătorească pronunțată în

recurs și de asemenea, criticile invocate de contestator, care privesc

nelegalitate, netemeinicia și „neconstituționalitatea” hotărârii atacate,

pronunțată în soluționarea unei alte cereri de contestație în anulare, anterior

formulată de către contestator nu pot fi circumscrise cazurilor expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii, contestatorul B.I. a formulat o nouă cerere de contestație în anulare,

invocând cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b),

c), d), e) C. proc. pen. și solicitând trimiterea cauzei „instanței competente

să judece cauza pe fond”.

Înalta Curte, examinând

cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc.

pen., constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul

B.I. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., este supusă unei

verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța

este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre

definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen.,

dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ

prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au

depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Înalta Curte constată

că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva

deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 452/1/2012 este

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală

mai sus menționată a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei nr. 426 din 19 decembrie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5

judecători.

Potrivit dispozițiilor

art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare sunt

definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din

căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de

atac a contestației în anulare.

În cauză,

contestatorul B.I. a formulat în mod repetat cereri de contestație în anulare

împotriva deciziilor având ca obiect cereri de contestație în anulare anterior

respinse de către instanță.

Potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia

părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective

încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul

procesului penal.

În raport de

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în

sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile

legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

Legea procesual

penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a

asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite

provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de

dispozițiile art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în

anulare de o instanță de recurs nu sunt supuse unei alte căi extraordinare de

atac a contestației în anulare, ele fiind definitive.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la o nouă contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate de o

instanță de recurs, tot în contestație în anulare, stingându-se prin

exercitare, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor

contestații în anulare împotriva unei decizii pronunțată în contestație în

anulare este exclusă.

Din dispozițiile

Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește

existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă

controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea

contestată are ca obiect soluționarea unei alte cereri de contestație în

anulare formulată de contestator, dobândind caracter definitiv și, prin urmare,

nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar prin promovarea unei noi

contestații în anulare, obiectul căii de atac promovate neconstituindu-l o

hotărâre pronunțată în recurs, după cum impun dispozițiile art. 386 C. proc.

pen.

Înalta Curte reține,

totodată, că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității

acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii

și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatorul B.I.

S-au văzut și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I.

împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători în dosarul nr. 452/1/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 mai 2012.