ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1588/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1588/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin adresa

nr. 3303-0-30-10-26/4 din 2 iunie 2010, Ministerul

de Justiție din Ucraina a solicitat Ministerului de Justiție din

România

recunoașterea și preluarea executării în România a Hotărârii

instanței districtuale Glybotskyj (din regiunea Cernăuți) din 16 ianuarie 2009,

pronunțată în cauza penală nr. 1-10/09, privind pe cetățeanul român U.M.

Solicitarea a fost formulată în limba engleză și

a avut atașate traducerea acesteia în limba română și următoarele acte în limba

ucraineană, însoțite de traducerea

în limba română:

demersul Judecătoriei raionale Hliboca privind

executarea

sentinței din 16 ianuarie 2009;

-

adeverință că numitul U.M. nu poate fi absolvit

de răspundere penală prin efectul prescripției;

- adeverința de identificare a numitului U.M., ca

domiciliu și carte de identitate;

-

adeverința de identificare a numitului U.M. din

punct de vedere al pașaportului, la care este

anexată și o

copie a acestuia;

-

adeverință din care rezultă faptul că sentința de

mai sus se

remite organelor de resort

ale României, potrivit Convenției

Europene

privind valabilitatea internațională a sentințelor

penale;

-

adeverință că sentința penală privind pe numitul

U.M.

a intrat în vigoare la data de 2

februarie 2009;

-

textele

din codul penal al Ucrainei în baza cărora s-a dispus

condamnarea numitului

U.M.;

- textul

articolului din codul de procedură penală a Ucrainei care prevede cazurile în

care cauzele se examinează în lipsa inculpatului;

-

sentința din 16 ianuarie 2009 a Judecătoriei

raionale Hliboca,

regiunea Cernăuți cu precizarea că aceasta a intrat în

vigoare.

Deși legal citat, numitul U.M. nu s-a prezentat

în instanță, dar s-a prezentat un avocat angajat care a depus o copie în

limba ucraineană și cu traducere după o hotărâre

pronunțată la data

de 23 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Cernăuți prin

care s-a anulat sentința raionului Hliboca, regiunea Cernăuți și a înlocuit

pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea trecerii graniței Ucrainei timp de

15 ani.

Față de această situație, instanța de judecată,

prin Ministerul de

Justiție al României,

a solicitat relații de la Ministerul de Justiție al

Ucrainei, pentru a se verifica veridicitatea

actelor depuse de avocat,

trimițând în acest sens copii după ele.

Cu adresa nr. 26-26351/4 din 1 octombrie 2010

Ministerul de Justiție al

Ucrainei a

comunicat Ministerului de Justiție al României faptul că Hotărârii Tribunalului

Glybotskyj din regiunea Chemivetska din data

de 16 ianuarie 2009,

privind pe numitul U.M., nu a fost niciodată atacată la o instanță de apel.

Adresa a fost înaintată în

limba engleză

însoțită de traducerea în limba română.

În raport cu

această adresă, avocatul numitului U.M. a considerat că relațiile trimise nu se

referă la hotărârea a cărei recunoaștere s-a solicitat.

Instanța de judecată, analizând actele dosarului,

constată că toate acele acte, inclusiv relațiile primite la solicitarea

instanței de

judecată se referă la

una și aceeași hotărâre. Denumirile diferite ale

instanței care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere s-a solicitat

sunt determinate de limba din care s-au făcut traducerile, engleză sau

ucraineană.

Astfel, în adresa inițială, nr. 3303-0-30-10-26/4

din data de 02 iunie 2010 a Ministerului de Justiție din Ucraina, adresă în

limba

engleză, se face referire la

Hotărârea instanței districtuale Glybotskyj

din regiunea Cernăuți, din

data de 16 ianuarie 2009, denumiri care se

regăsesc

și în adresa nr. 26-26351/4 din 1 octombrie 2010 a Ministerului de

Justiție

al Ucrainei, adresă redactată tot în limba engleză. Este adevărat că în actele

din limba ucraineană se face referire la Judecătoria raională Hliboca, dar se

face trimitere la aceeași persoană, la aceeași dată a pronunțării hotărârii, la

aceeași pedeapsă aplicată și la aceleași texte de lege în baza cărora s-a

dispus condamnarea. în raport de aceste aspecte,

instanța consideră

că în cauză este

vorba de una și aceeași hotărâre. Pe de altă parte,

apărătorul numitului U.M., deși s-a angajat să

prezinte

plicul prin care i s-a

comunicat hotărârea de condamnare pentru a

demonstra că din acel moment

a curs termenul legal pentru a o ataca, nu a mai prezentat acest act.

Pe fondul

cauzei, instanța de judecată constată că prin

Hotărârea

instanței districtuale Glybotskyj din regiunea Cernăuți (Judecătoria raională

Hliboca) din data de 16 ianuarie 2009 pronunțată în

cauza penală nr. 1-10/09, privind pe cetățeanul

român U.M.

, s-au aplicat acestuia pedepsele de 3 ani închisoare

conform p.2 al art. 15 și p. 1 al art. 201 ale

Codului penal al Ucrainei și

de 1 an închisoare, conform p. 2 al art.

263 a Codului penal al Ucrainei, pedepse contopite conform art. 70 al Codului

penal al Ucrainei.

Ca situație de fapt, s-a reținut că, la data de 5

septembrie 2008, numitul

U.M., aflându-se în parcajul cu plată de la

Piața

Kalinivska din Cernăuți, a

achiziționat de la un individ necunoscut o

bâtă metalică telescopică pentru autoapărare, obiect considerat armă

albă de lovire. în aceeași zi, numitul U.M. s-a

deplasat

la frontiera ucraineano -

română și, la postul vamal Porubna al Vămii

Vadu Șiretului, a completat declarația vamală în care nu a trecut bâta

telescopică.

în timpul controlului autoturismului a fost descoperit

acest obiect, pentru a cărui trecere peste frontieră era necesară

permisiunea

Departamentului Securității Publice din M.A.I. al

Ucrainei; deși legal citat, numitul U.M. nu s-a prezentat

în

instanță și nu a făcut nici un demers în vederea amânării cauzei;

de altfel, acesta la data de 11 septembrie 2008,

a plecat în România de unde

nu a mai revenit în Ucraina.

Prin Adresa nr. 1482/11/2/2010 din 13 iulie 2010,

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel

Bacău a solicitat, în temeiul prevederilor art. 117 din Legea nr. 302/2004,

Curții de Apel Bacău , recunoașterea hotărârii

din data de 16 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1-10/2009 al

Judecătoriei raionale Hliboca, regiunea Cernăuți, prin care numitul

U.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de

3

ani închisoare.

Curtea de Apel

Bacău, secția penală și pentru cauze cu

minori

și familie, prin sentința penală nr. 146 din 25 noiembrie 2010,

în baza

art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea

formulată de Ministerul Justiției din Ucraina

privind recunoașterea

Hotărârii instanței districtuale Glybotskyj (din

regiunea Cernăuți) și, în consecință:

A recunoscut Hotărârea instanței districtuale

Glybotskyj (din regiunea Cernăuți - Judecătoria raională Hliboca) din 16

ianuarie 2009 pronunțată în cauza penală nr. 1-10/09 privind pe cetățeanul

român

U.M.

A substituit pedepselor de:

-

3 ani închisoare .aplicată conform p. 2 al art.

15 și p. 1 al art. 201

ale Codului penal al Ucrainei.

- 1 an

închisoare, aplicată conform p. 2 al art. 263 al Codului

penal al Ucrainei, pedepse contopite conform art.

70 al Codului penal

al Ucrainei, pedepsele de:

- 3 ani

închisoare, aplicată în baza art. 271 din Legea nr. 86/2006;

- 1 an

închisoare, aplicată în baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

pedepse care au fost contopite în baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen.

român, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu

executare în

regim de detenție.

În baza art.

71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

În baza art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a

considerat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 117 din Legea nr.

302/2004,

hotărârea de condamnare a

cărei recunoaștere s-a solicitat privind un

cetățean român, judecat cu respectarea drepturilor sale, hotărâre

rămasă

definitivă și nepusă în executare.

Împotriva sus-arătatei sentințe, în termen legal,

condamnatul

U.M. a declarat recursul de față.

Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

și pct. 17

2

C. proc. pen., condamnatul,

prin apărător, a

criticat sentința recurată

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând

că, în mod greșit instanța a reținut săvârșirea și a infracțiunii de

contrabandă cu arme și muniții, întrucât bâta metalică telescopică

descoperită

în autoturismul acestuia nu este considerată ca fiind

armă sau muniție în legislația română, și că singura faptă care

s-ar

putea reține în sarcina condamnatului ar fi cea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, încadrare în raport cu care a

solicitat,

în principal

, aplicarea art. 18

1

C. pen. și sancționarea cu

amendă

administrativă potrivit art. 91 C. pen., iar

în subsidiar,

aplicarea

unei pedepse minime.

În ipoteza menținerii, sub aspectul învederat, a

soluției primei

instanțe, a solicitat,

în principal,

ca pedeapsa

stabilită pentru

infracțiunea de contrabandă

să fie redusă în așa fel încât pedeapsa

rezultantă să poată intra sub

incidența prevederilor art. 81 C. pen., sau,

în subsidiar,

aplicare art.

86

1

C. pen., apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege, acesta neavând antecedente penale, precum și caracterizările de la locul

de muncă și, nu în ultimul rând, faptul că acesta este căsătorit și are o

familie bine organizată.

Recursul nu este fondat.

Art. 116 din

Legea nr. 302/2004 prevede că: (1) Recunoașterea pe teritoriul României a unei

hotărâri penale

străine sau a unui act

judiciar străin poate

avea

loc dacă:

a) România

și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este

parte;

b)

a fost respectat dreptul la un proces echitabil,

în sensul art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților

fundamentale, încheiată la Roma

la 4 noiembrie 1950, ratificată de

România prin Legea nr. 30/1994;

c)

nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică

sau pentru o

infracțiune militară

care nu este o infracțiune de drept comun;

d) respectă ordinea publică a statului român;

e)

hotărârea

sau actul judiciar poate produce efecte juridice în

România, potrivit

legii penale române;

f)

nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași

fapte împotriva

aceleiași persoane în România;

g)

nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași

fapte împotriva

aceleiași persoane într-un alt stat, hotărâre care să fi

fost recunoscută în România.

Potrivit art.

117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, Instanța,

ascultând concluziile procurorului și declarațiile condamnatului, dacă

constată

că sunt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărârea penală străină sau

actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunțată prin acea

hotărâre nu a fost executată sau a

fost

executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau

restului

de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.

Critica condamnatului în sensul că bâta

telescopică găsită în

autoturismul său nu este considerată armă și că ,

prin urmare,

încadrarea juridică nu are

corespondent în legislația română nu este

întemeiată.

Potrivit art.

271 din Legea nr. 86/2006 "introducerea sau

scoatere din țară fără drept, de arme, muniții, materiale explozive,

droguri, etc constituie infracțiunea de

contrabandă calificată și se

pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani

și interzicerea unor drepturi".

Potrivit art. 2

1

din Legea nr.

295/2004, se definește arma albă

ca

fiind acel obiect sau dispozitiv ce poate pune în pericol sănătatea

ori integritatea corporală a persoanelor prin

lovire, tăiere, împungere,

cum ar fi: baionete, săbii, spade, florete,

pumnale, cuțite, șișuri, boxuri, casete, arbalete, arcuri, bâte, măciuci și bastoane

telescopice.

Așa fiind, se constată că prima instanță a

substituit pe deplin

corect

pedepsele stabilite de instanța străină cu pedepse similare din

legea penală română, potrivit corespondenței pe

care a identificat-o între textele încriminatoare din cele două legi penale și

tot astfel a

reținut și concursul de infracțiuni.

În contextul

în care a fost investită doar cu procedura de recunoaștere a unei hotărâri

penale pronunțate într-un alt stat, și nu cu judecarea cauzei pe fond, Curtea

de Apel Bacău nu avea

căderea să procedeze

la individualizarea - dintr-o perspectivă proprie

a pedepselor, încât

examinarea cererilor formulate în apărare în acest sens se învederează a fi de

prisos.

În aceste condiții, sentința atacată se

învederează a fi pe deplin

temeinică

și legală și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat,

cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare, potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul

U.M. împotriva sentinței

penale nr. 146 din 25 noiembrie

2010 a Curții de Apel Bacău, secția

penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 350

lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

lei,

reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie

2011.