ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7456/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7456/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Din examinarea
lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj la data de 2 februarie 2011, A.J.O.V. a solicitat, în contradictoriu
cu Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de pensie
nr. 91076 din 7 decembrie 2010 emisă de intimată; menținerea drepturilor de pensie
stabilite prin decizia nr. 0117529 din 28 mai 2008; plata diferenței dintre pensiile
stabilite prin deciziile menționate, la care să se adauge dobânda legală calculată
de la 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a deciziei nr. 0117529 din
28 mai 2008.
Prin sentința
nr. 3434 din 10 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București.
S-a reținut că
în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 Legea nr. 19/2000,
conform cărora astfel de cereri, prin care se contestă o decizie de pensie emisă
de un alt organ decât C.N.P.A.S. ori casa teritorială de pensii, sunt de competența
instanței de la sediul pârâtului.
Învestit prin
declinare, prin sentința nr. 7190 din 18 septembrie 2012, Tribunalul București,
secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul
său, competența în favoarea primei instanțe sesizate și, constatând ivit conflict
negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
pronunțarea regulatorului de competență.
Această din urmă
instanță a reținut că legea nouă - art. 154 Legea nr. 263/2010 - a modificat norma
de competență reglementată prin art. 156 Legea nr. 19 / 2000, competența teritorială
de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale
revenind instanței de la domiciliul reclamantului.
Cererea de față
a fost formulată la instanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea
expresă a Legii nr. 19/2000.
Normele de procedură
civilă sunt de imediată aplicare, astfel că în raport de norma specială de competență
instituită prin legea nouă, competența de soluționare a cauzei revine instanței
de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Dolj.
Cu privire la
conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă
judecății reprezintă o contestație împotriva unei decizii de recalculare a pensiei
în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa
de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată
în cauză a fost emisă la 7 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la
data de 2 februarie 2011.
Art. 156 Legea
nr. 19/2000 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva
caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Legea nr. 19/2000
a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011,
conform dispozițiilor art. 196 lit. a) Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la
data sesizării instanței era în vigoare Legea nr. 263/2010.
Or, potrivit
alin. (1) al art. 154 Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,
a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul",
iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată
cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare
a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt
fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației
și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează
de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile
art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt
de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză
este cea cuprinsă în art. 154 Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.
În consecință,
față de cele ce preced, instanța competentă teritorial să judece pricina este Tribunalul
Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 5 decembrie 2012.