SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PODZAVERŠEK c. SLOVENIA (Cercetarea nr. 566/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Podjaveršek c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. J. Hedigan, președinte, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, Rend la hotărârea care a fost adoptată la această dată, adoptată la originea cauzei se găsește o cerere (n 5662/02) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Ludvik Podjaveršek ( Statul membru este reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procuror general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedura internă la care a fost parte a avut o durată excesivă și că, în esență, denunța lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a procedurii (art. 13 din convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 mai 1996, reclamantul a fost rănit în urma unui accident de muncă. La 23 mai 1997, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire în valoare de 2 665 686 tolars (SIT) împotriva unei societăți de asigurări în fața Tribunalului de District ( La 11 martie și 9 noiembrie 1998, precum și la 6 aprilie și 28 septembrie 1999, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 10. La 5 ianuarie 2000, reclamantul a mărit suma de despăgubire necesară. 11. La 27 ianuarie, 29 februarie și 6 aprilie 2000, tribunalul a ținut audieri. La ultima audiere, tribunalul a decis să numească un expert în securitate la locul de muncă. 12. La 11 mai 2000, reclamantul a solicitat instanței să numească expertul. 13. La 29 iunie 2000, expertul a fost numit 14. La 11 septembrie 2000, a fost numit un nou expert. La 21 februarie 2001, instanța l-a rugat pe expert să-și pregătească avizul, ceea ce a făcut la 27 februarie 2001. 16. La 13 martie 2001, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 17. La 29 mai și 5 iulie 2001, instanța a ținut audieri. 18. La 16 iulie 2001, instanța a solicitat instanței să completeze expertiza sa. 19. La 29 august 2001, reclamantul a solicitat Tribunalului să numească un expert medical. 20. La 1 septembrie 2001, Tribunalul a numit un expert medical, care și-a pregătit avizul la 19 noiembrie 2001. 21. La 22 ianuarie 2002, reclamantul a mărit suma de despăgubire solicitată. 22. Au fost stabilite audieri pentru 5 februarie, 5 martie și 14 martie 2002, dar au fost amânate. În cursul procedurii, reclamantul a depus o memorare de mai multe ori. 24. La 29 martie 2002, după o audiere, a fost pronunțată o hotărâre, dându-i parțial câștig de cauză reclamantului. Hotărârea i-a fost notificată la 9 mai 2002. La 18 septembrie 2003, Tribunalul Superior a fost parțial îndreptățit la cererea reclamantului. Hotărârea i-a fost notificată la 22 octombrie 2003. 26. La 29 octombrie 2003, reclamantul a prezentat o acțiune extraordinară. 27. La 7 aprilie 2005, Curtea Supremă a respins acțiunea sa. La data de 16 iunie 2005, hotărârea a fost notificată reclamantului cu privire la violarea art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție. Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 29. Recurentul invocă în esență lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. La art. 13 din convenție dispune Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 30. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 31. Recurentul combate această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 32. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern deoarece a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație necorespunzătoare și dintr-o lipsă de eficiență în administrarea justiției. 33. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 34. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 mai 1997, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Districtual Celje și s-a încheiat la 16 iunie 2005, data la care hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului și, prin urmare, a durat mai mult de opt ani și o lună pentru trei grade de jurisdicție. 36. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în ceea ce privește persoana în cauză (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 37. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția 38. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față 39. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 41. Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 3 200 EUR în acest scop. Comisioane și cheltuieli de judecată 44. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 070 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 45. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantului, care l-au reprezentat și pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu. Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 47. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 200 EUR (trei mii două sute de euro) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
PODJAVERŠEK c. SLOVÉNIE
(Requête n
o
5176/02)
ARRÊT
13 juillet 2006
13/10/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Podjaveršek c. Slovénie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
B.M. Zupančič,
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M.
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
5176/02) dirigée contre la République de Slovénie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Ludvik Podjaveršek («
le requérant
»), a saisi la Cour le 14 janvier 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait que la procédure interne à laquelle il était partie avait connu une durée excessive. Il dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
4.
Le 11 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
5.
Le requérant est né en
1967 et réside à Šoštanj.
6.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
7.
Le 19 mai 1996, le requérant fut blessé lors d’un accident de travail.
8.
Le 23 mai 1997, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant au montant de 2
665
686
tolars (SIT) contre une compagnie d’assurances devant le tribunal de district (
Okrožno sodišče
) de Celje et demanda à être exempté du paiement des frais de procédure.
9.
Les 11 mars et 9 novembre 1998 ainsi que les 6 avril et 28
septembre
1999, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
10.
Le 5 janvier 2000, le requérant augmenta le montant d’indemnisation requise.
11.
Les 27 janvier, 29 février et 6 avril 2000, le tribunal tint des audiences. Lors de la dernière audience, le tribunal décida de nommer un expert en sécurité sur les lieux de travail.
12.
Le 11 mai 2000, le requérant demanda au tribunal de nommer l’expert.
13.
Le 29 juin 2000, l’expert fut nommé.
14.
Le 11 septembre 2000, un nouvel expert fut nommé.
15.
Le 21 février 2001, le tribunal demanda à l’expert de préparer son avis, ce qu’il fit le 27 février 2001.
16.
Le 13 mars 2001, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
17.
Les 29 mai et 5 juillet 2001, le tribunal tint des audiences.
18.
Le 16 juillet 2001, le tribunal demanda à l’expert de compléter son expertise.
19.
Le 29 août 2001, le requérant demanda au tribunal de nommer un expert médical.
20.
Le 1 septembre 2001, le tribunal nomma un expert médical, lequel prépara son avis le 19 novembre 2001.
21.
Le 22 janvier 2002, le requérant augmenta le montant d’indemnisation demandée.
22.
Des audiences furent fixées pour le 5 février, 5 mars et 14
mars
2002, mais furent ajournées.
23.
Au cours de la procédure, le requérant déposa un mémoire à plusieurs reprises.
24.
Le 29 mars 2002, après une audience, un jugement fut rendu, donnant partiellement gain de cause au requérant. Le jugement lui fut notifié le 9 mai 2002. Il interjeta appel.
25.
Le 18 septembre 2003, le tribunal supérieur fit partiellement droit à l’appel du requérant. Le jugement lui fut notifié le 22 octobre 2003.
26.
Le 29 octobre 2003, le requérant présenta un recours extraordinaire.
27.
Le 7 avril 2005, la Cour suprême rejeta son recours. L’arrêt fut notifié au requérant le 16 juin 2005.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
28.
Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
29.
Le requérant dénonce invoquent en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
30.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
31.
Le requérant combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
32.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires
Belinger
et
Lukenda
(
Belinger c. Slovénie
(déc.), n
o
42320/98, 2
octobre
2001, et
Lukenda c. Slovénie
, n
o
23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a juge que les recours dont le requérant pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt
Lukenda c. Slovénie
que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
33.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
34.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable.
A.
Sur le fond
1.
Article 6 § 1 de la Convention
35.
La période à considérer a débuté le 23 mai 1997, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal de district de Celje, et a pris fin le 16 juin 2005, date à laquelle la décision de la Cour suprême a été notifiée au requérant. Elle a donc duré plus de huit ans et un mois pour trois degrés de juridiction.
36.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants
: la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
37.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
2.
Article 13 de la Convention
38.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir
Lukenda
, arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
39.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
40.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
41.
Le requérant réclame 10
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
42.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
43.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3
200 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
44.
Le requérant demande également 1
070 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
45.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
46.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats du requérant, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire
Lukenda
précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1
000
EUR pour la procédure devant elle et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
47.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 3
200 EUR (trois mille deux cents euros) pour dommage moral et 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président