Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2006

HOTĂRÂRE
31.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 231/CA din 23 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de N.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, a anulat hotărârea nr. 5392 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă, a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a dispus emiterea de către pârâtă, a unei hotărâri, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege în beneficiul reclamantei. În motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Din analiza probelor administrate, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 1 decembrie 1944, în România, localitatea Malcoci, județul Tulcea, unde părinții săi, N.I. și N.E., fuseseră strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. Din interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a dispozițiilor art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, curtea de apel a reținut că beneficiază de drepturile prevăzute de ordonanță, nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, întrucât îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor.

În consecință, curtea de apel a reținut că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, sat Caralez, comuna Ezibei, județul Caliacra, în septembrie 1940 și că s-a născut în localitatea de strămutare a părinților, astfel că beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva sentinței civile nr. 231/CA din 23 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreuna din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și invocând dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea a reiterat aspectele invocate la fond, contestând faptul că instanța a acordat reclamantei, beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și susținând că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar în anul nașterii sale, 1944, nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost obligată să își schimbe domiciliul.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G.

nr. 105/1999, persoanelor născute în localitatea în care părinții lor fuseseră strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul că părinții intimatei-reclamante au făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, fiind strămutați din Bulgaria, sat Caralez, comuna Ezibei, județul Caliacra, în România, comuna Malcoci, județul Tulcea, unde reclamanta s-a născut la data de 1 decembrie 1944. Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002 rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. În această privință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți, urmare a strămutării, sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”. În consecință, pe baza probatoriului administrat, curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 1 decembrie 1944, în localitatea de strămutare a familiei sale, N.I.

se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 231/CA din 23 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 190/CA din 9 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
ÎCCJ 2006-10-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 192/CA din 9 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
ÎCCJ 2006-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3698/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 228/CA din 23 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencio
ÎCCJ 2006-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 412/CA din 29 mai 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios a
ÎCCJ 2006-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3689/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 197/CA din 13 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencio
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă