ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 192/CA din 9 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de F.S., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, a anulat hotărârea nr. 5166 din 31 august 2005, emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Din analiza probelor administrate, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 26 iulie 1942, în România, localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, unde părinții săi, R.D.
și R.E., fuseseră strămutați din Bulgaria, în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. Din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, curtea de apel a reținut că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate, atât în mod direct, cât și în mod indirect de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice. Totodată, instanța de fond a reținut că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit, sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor au fost strămutați și care sufereau toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație.
În consecință, curtea de apel a reținut că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, în septembrie 1940 și că s-a născut ulterior datei la care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile, ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățită să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva sentinței civile nr. 192/CA din 9 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreuna din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc.
civ. și invocând dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea contestă faptul că instanța a acordat reclamantei, beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și susține că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar în anul nașterii sale, 1942, nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost obligată să își schimbe domiciliul.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, persoanelor născute în localitatea în care părinții lor fuseseră strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul că părinții intimatei-reclamante, R.D.
și R.E., au făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, fiind strămutați din Bulgaria, satul Aptat, comuna Cămilaru, județul Caliacra, în România, localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, unde s-a născut reclamanta F.S., la data de 26 iulie 1942. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți, urmare a strămutării, sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.
A admite teza recurentei-pârâte, ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice, reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”.
În consecință, pe baza probatoriului administrat, curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 26 iulie 1942, în localitatea de strămutare a familiei sale, F.S. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 192/CA din 9 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.