ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Constanța, reclamantul B.T. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5218 din 31

octombrie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii calității de

beneficiar al Legii nr. 189/2000 și acordării drepturilor cuvenite

.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece prin aceasta a fost

respinsă cererea sa formulată în temeiul Legii nr. 189/2000, cu toate că a

făcut dovada încadrării în situația prevăzută de lege, fiind născut în perioada

în care părinții săi au fost strămutați urmare a Tratatului încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 186/CA din

9 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, acțiunea

formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate.

Totodată, instanța a constatat în favoarea reclamantului, calitatea de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că, potrivit probatoriului administrat, părinții

reclamantului au făcut obiectul schimbului de populație în urma Tratatului

româno-bulgar încheiat la Craiova, iar reclamantul s-a născut ulterior datei la

care părinții săi au fost strămutați, suferind aceleași consecințe nefavorabile

și prejudicii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând soluția pronunțată,

pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că reclamantul nu este îndrituit

la măsuri reparatorii, acesta fiind născut în anul 1942, ulterior strămutării

părinților săi.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul declarat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Este evident că legiuitorul

a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni

români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, iar prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au

răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul

persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau

au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. O

atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ

aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță, date fiind

condițiile vitrege în care aceste persoane s-au născut

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu

martori.

Din probatoriul administrat

în cauză, rezultă că intimatul-reclamant se încadrează în situația prevăzută de

lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație

dovedită în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 186/CA din 9 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2006.