- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 6 aprilie 2006
Decizia nr. 1191/2006 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 663/2005 a Curții de Apel Cluj
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 18 iulie 2005, reclamantul K.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 16.301 din 24 februarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, recunoașterea calității de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Prin sentința civilă nr. 663 din 19 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul K.C. și a anulat hotărârea nr. 16.301 din 24 februarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 decembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul și familia sa au fost nevoiți să se refugieze ca urmare a persecuțiilor asupra etnicilor maghiari din localitatea Săvădisla. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că nu se poate concluziona că persecuția etnică a fost cea care a determinat schimbul domiciliului, în condițiile în care s-a dovedit că schimbul de domiciliu a avut loc dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu ocupat, situație care nu poate fi considerată ca o persecuție din motive etnice.
Recursul este nefondat. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze din Săvădisla, la Cluj, deoarece au existat persecuții etnice, în concret familia sa a fost persecutată de către legionari că au vorbit în limba maghiară, au fost amenințați și îndemnați să părăsească teritoriul României. În consecință, în mod întemeiat a reținut instanța de fond, calitatea de refugiat a reclamantului, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică. Față de cele ce preced, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 663 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.