ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6259/2006

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 186 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul

Arad, în dosarul nr. 1348/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 18

1

C.

pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului

sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1000 lei.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 5.029,5 lei despăgubiri civile către partea

civilă H.D., precum și la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare

către aceeași parte civilă iar statului, suma de 20 lei, cu

același titlu.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

În noaptea de 12 noiembrie

2005, în jurul orelor 4,00, în timp ce partea vătămată era de

serviciu la barul SC G. SRL din Arad, în calitate de barman, în local, a intrat

inculpatul T.M., însoțit de doi amici, V.Șt. și C.T.A., care, au

consumat băuturi alcoolice și au jucat la aparatele mecanice. La un

moment dat, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intenționat să

pătrundă în spatele raftului, pentru a lua băuturi alcoolice,

dar, pentru că partea vătămată s-a opus, acesta a împins-o,

după care a sustras o sticlă de votcă, de pe raftul cu băuturi,

îndreptându-se spre aparatele de jocuri mecanice. Ajuns la o distanță

de câțiva metri de raftul cu băuturi, inculpatul a aruncat cu o

sticlă de bere în direcția raftului, unde se afla partea

vătămată, nimerind-o pe aceasta din urmă și cauzându-i

leziuni vindecabile în 10 – 12 zile de îngrijiri medicale, conform

certificatului medico – legal nr. 1985/ A emis de S.J.M.L. Arad.

Instanța nu

împărtășește opinia apărării, în sensul

schimbării încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat

și lovire, reținând că între acțiunea de sustragere a

bunului și acțiunea de violență asupra părții

vătămate există o conexiune, un raport de la mijloc la scop,

astfel spus, instanța nu poate reține că inculpatul a agresat pe

partea vătămată din motive străine de acțiunea sa de

sustragere a sticlei de băutură, pentru a se putea pune problema

existenței a două infracțiuni distincte anume: furt calificat

și lovire; drept urmare, instanța nu va proceda la schimbarea

încadrării juridice în sensul arătat de apărătorul inculpatului.

Totuși, instanța

va aprecia că fapta inculpatului, deși prevăzută de legea

penală, nu constituie infracțiune, întrucât nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni, fiind lipsită, în mod vădit,

de importanță, astfel că, pentru sancționarea acesteia, nu

e necesară aplicarea unei pedepse.

La stabilirea în concret a

gradului de pericol social, instanța va ține seama de modul de

săvârșire a faptei, împrejurarea comiterii acesteia, scopul

urmărit, urmarea produsă, persoana inculpatului, care, nu are

antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei

comise, ca urmare a consumului exagerat de alcool.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad, care a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen.

Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 299/ R din 11

septembrie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 186 din 19 aprilie 2006 a

Tribunalului Arad, pe care a desființat-o, și în rejudecare, a

înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen.,

condamnând pe inculpatul T.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pe timpul și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a reținut că din

examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma motivelor de apel

invocate de parchet și din oficiu, se constată că prima

instanță a considerat greșit că fapta săvârșită

de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

în condițiile prevăzute de art. 18

1

C. pen., avându-se în

vedere modul de săvârșire a faptei, împrejurarea comiterii acesteia,

scopul urmărit, urmarea produsă, prejudiciul cauzat,

consecințele ușor remediabile, persoana inculpatului care nu are

antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea

faptei comise, ca urmare a consumului exagerat de alcool.

Din analiza probatoriului

administrat rezultă că inculpatul fiind în barul unde era de serviciu

partea vătămată, după ce a consumat băuturi alcoolice,

a intenționat să pătrundă în spatele pultului, pentru a lua

băuturi alcoolice, însă la opunerea părții vătămate,

a împins-o pe aceasta și cu toate că partea vătămată a

insistat pe lângă inculpat să restituie sticla de votcă, a

aruncat o sticlă de bere în direcția părții

vătămate, lovind-o pe aceasta și cauzându-i leziuni vindecabile

în 10-12 zile îngrijiri medicale.

Din această descriere a

faptei, nu se poate reține că faptei îi lipsește gradul de

pericol social, ci dimpotrivă, că fapta prezintă gradul de

pericol social al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., pentru care se va aplica

inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.,

menținându-se, celelalte dispoziții ale sentinței penale

apelate.

Împotriva acestei

soluții, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând art. 389 alin.

(1) pct. 12 și 17 C. proc. pen., și susținând că, în apel,

a fost condamnat, fără să fie ascultat, deși a fost prezent

la judecata apelului și prima instanță îl achitase, constatând

că fapta nu constituie infracțiune, lipsindu-i gradul de pericol

social al unei infracțiuni și fiind lipsită, în mod vădit,

de importanță.

Inculpatul a arătat

că hotărârea instanței de apel nu ține seama de argumentele

avute de prima instanță când l-a achitat, că este mai mult decât

dură față de el care, dacă a greșit, regretă, iar

prin comportamentul său, demonstrează că totul a fost un

accident, că pe viitor, nu va mai comite fapte antisociale și

că, acest lucru rezultă și din raportul de evaluare a conduitei

sale, care relevă că este integrat în societate.

Recursul inculpatului este

fondat, pentru cele ce urmează:

Inculpatul recurent, trimis

în judecată, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) C. pen., a fost achitat de prima instanță, considerându-se

că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, art. 10 alin.

(1) lit. b

1

) C. proc. pen., deoarece nu întrunește gradul de

pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabil art. 18

1

C.

pen.

Împotriva hotărârii de

achitare, s-a declarat apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie

întrucât instanța a făcut o greșită evaluare a gradului de

pericol social al faptei și făptuitorului. Astfel, raportat la fapta

concretă, instanța, în mod greșit, a apreciat incidența art.

18

1

C. pen., chiar dacă bunul sustras prin violență

nu a avut o valoare deosebită, împrejurările în care această

sustragere a avut loc, sunt de natură a pune în evidență gradul

de pericol social al faptei. În speță, nu s-a ținut seama de

faptul că art. 18

1

alin. (2) C. pen., face referire, nu numai

la urmarea produsă, ci și la urmările care s-ar fi putut

produce. Or, raportat la acest criteriu, aplicarea unei lovituri puternice cu o

sticlă, într-o zonă vitală, ar fi putut crea părții

vătămate urmări mult mai grave decât cele produse efectiv.

Pe de altă parte, nici

atitudinea inculpatului în cursul cercetărilor, nu a fost dintre cele

proprii aplicării art. 18

1

C. pen.

Prin recurs, s-a solicitat

condamnarea inculpatului.

În atare situație,

conform practicii noastre judecătorești și jurisprudenței C.E.D.O.,

ca o garanție a dreptului inculpatului la un proces echitabil,

prevăzut în art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., instanța de apel,

înainte de a se pronunța asupra apelului, ar fi trebuit să procedeze

la ascultarea inculpatului, în condițiile legii, verificându-i, ca

instanță devolutivă, eventualele apărări, inclusiv,

prin administrarea de noi probe, care să asigure o cercetare

judecătorească completă, de natură a arăta

fără echivoc, indubitabil, existența sau inexistența, în

speță, a gradului de pericol social, propriu infracțiunii.

Or, instanța care a

amânat cauza, în ședința publică din 16 august 2006, tocmai

pentru citarea inculpatului, în vederea ascultării, s-a făcut acest

lucru, în ședința publică din 11 septembrie 2006, când

inculpatul a fost prezent și s-a soluționat cauza,

pronunțându-se astfel o hotărâre netemeinică și

nelegală, de natură a încălca drepturile inculpatului, de

apărare și la un proces echitabil.

Față de cele

arătate, Curtea va trebui să observe că recursul inculpatului

împotriva deciziei penale nr. 299/ R din 11 septembrie 2006 a Curții de

Apel Timișoara, este fondat și se impune a fi admis, ca atare, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând decizia

penală susmenționată și trimițând cauza la Curtea de

Apel Timișoara, pentru rejudecarea apelului declarat de parchet.

Văzând și

reglementarea plății onorariului de avocat pentru

apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 299/ R din 11 septembrie 2006 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală

susmenționată și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara

pentru rejudecarea apelului declarat de parchet.

Onorariul în sumă de 100 lei

pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 octombrie 2006.