ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6259/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 1348/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. În baza art. 18 1 C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1000 lei. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.029,5 lei despăgubiri civile către partea civilă H.D., precum și la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către aceeași parte civilă iar statului, suma de 20 lei, cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În noaptea de 12 noiembrie 2005, în jurul orelor 4,00, în timp ce partea vătămată era de serviciu la barul SC G. SRL din Arad, în calitate de barman, în local, a intrat inculpatul T.M., însoțit de doi amici, V.Șt. și C.T.A., care, au consumat băuturi alcoolice și au jucat la aparatele mecanice. La un moment dat, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intenționat să pătrundă în spatele raftului, pentru a lua băuturi alcoolice, dar, pentru că partea vătămată s-a opus, acesta a împins-o, după care a sustras o sticlă de votcă, de pe raftul cu băuturi, îndreptându-se spre aparatele de jocuri mecanice.

Ajuns la o distanță de câțiva metri de raftul cu băuturi, inculpatul a aruncat cu o sticlă de bere în direcția raftului, unde se afla partea vătămată, nimerind-o pe aceasta din urmă și cauzându-i leziuni vindecabile în 10 – 12 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal nr. 1985/ A emis de S.J.M.L. Arad. Instanța nu împărtășește opinia apărării, în sensul schimbării încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat și lovire, reținând că între acțiunea de sustragere a bunului și acțiunea de violență asupra părții vătămate există o conexiune, un raport de la mijloc la scop, astfel spus, instanța nu poate reține că inculpatul a agresat pe partea vătămată din motive străine de acțiunea sa de sustragere a sticlei de băutură, pentru a se putea pune problema existenței a două infracțiuni distincte anume: furt calificat și lovire; drept urmare, instanța nu va proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul arătat de apărătorul inculpatului.

Totuși, instanța va aprecia că fapta inculpatului, deși prevăzută de legea penală, nu constituie infracțiune, întrucât nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind lipsită, în mod vădit, de importanță, astfel că, pentru sancționarea acesteia, nu e necesară aplicarea unei pedepse. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanța va ține seama de modul de săvârșire a faptei, împrejurarea comiterii acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, persoana inculpatului, care, nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei comise, ca urmare a consumului exagerat de alcool. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 299/ R din 11 septembrie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 186 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Arad, pe care a desființat-o, și în rejudecare, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., condamnând pe inculpatul T.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare. Pe timpul și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. S-a reținut că din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma motivelor de apel invocate de parchet și din oficiu, se constată că prima instanță a considerat greșit că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de art. 18 1 C. pen., avându-se în vedere modul de săvârșire a faptei, împrejurarea comiterii acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, prejudiciul cauzat, consecințele ușor remediabile, persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei comise, ca urmare a consumului exagerat de alcool.

Din analiza probatoriului administrat rezultă că inculpatul fiind în barul unde era de serviciu partea vătămată, după ce a consumat băuturi alcoolice, a intenționat să pătrundă în spatele pultului, pentru a lua băuturi alcoolice, însă la opunerea părții vătămate, a împins-o pe aceasta și cu toate că partea vătămată a insistat pe lângă inculpat să restituie sticla de votcă, a aruncat o sticlă de bere în direcția părții vătămate, lovind-o pe aceasta și cauzându-i leziuni vindecabile în 10-12 zile îngrijiri medicale. Din această descriere a faptei, nu se poate reține că faptei îi lipsește gradul de pericol social, ci dimpotrivă, că fapta prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., pentru care se va aplica inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., menținându-se, celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând art. 389 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen., și susținând că, în apel, a fost condamnat, fără să fie ascultat, deși a fost prezent la judecata apelului și prima instanță îl achitase, constatând că fapta nu constituie infracțiune, lipsindu-i gradul de pericol social al unei infracțiuni și fiind lipsită, în mod vădit, de importanță. Inculpatul a arătat că hotărârea instanței de apel nu ține seama de argumentele avute de prima instanță când l-a achitat, că este mai mult decât dură față de el care, dacă a greșit, regretă, iar prin comportamentul său, demonstrează că totul a fost un accident, că pe viitor, nu va mai comite fapte antisociale și că, acest lucru rezultă și din raportul de evaluare a conduitei sale, care relevă că este integrat în societate.

Recursul inculpatului este fondat, pentru cele ce urmează: Inculpatul recurent, trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., a fost achitat de prima instanță, considerându-se că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., deoarece nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabil art. 18 1 C. pen. Împotriva hotărârii de achitare, s-a declarat apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța a făcut o greșită evaluare a gradului de pericol social al faptei și făptuitorului.

Astfel, raportat la fapta concretă, instanța, în mod greșit, a apreciat incidența art. 18 1 C. pen., chiar dacă bunul sustras prin violență nu a avut o valoare deosebită, împrejurările în care această sustragere a avut loc, sunt de natură a pune în evidență gradul de pericol social al faptei. În speță, nu s-a ținut seama de faptul că art. 18 1 alin. (2) C. pen., face referire, nu numai la urmarea produsă, ci și la urmările care s-ar fi putut produce. Or, raportat la acest criteriu, aplicarea unei lovituri puternice cu o sticlă, într-o zonă vitală, ar fi putut crea părții vătămate urmări mult mai grave decât cele produse efectiv. Pe de altă parte, nici atitudinea inculpatului în cursul cercetărilor, nu a fost dintre cele proprii aplicării art. 18 1 C. pen.

Prin recurs, s-a solicitat condamnarea inculpatului. În atare situație, conform practicii noastre judecătorești și jurisprudenței C.E.D.O., ca o garanție a dreptului inculpatului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., instanța de apel, înainte de a se pronunța asupra apelului, ar fi trebuit să procedeze la ascultarea inculpatului, în condițiile legii, verificându-i, ca instanță devolutivă, eventualele apărări, inclusiv, prin administrarea de noi probe, care să asigure o cercetare judecătorească completă, de natură a arăta fără echivoc, indubitabil, existența sau inexistența, în speță, a gradului de pericol social, propriu infracțiunii.

Or, instanța care a amânat cauza, în ședința publică din 16 august 2006, tocmai pentru citarea inculpatului, în vederea ascultării, s-a făcut acest lucru, în ședința publică din 11 septembrie 2006, când inculpatul a fost prezent și s-a soluționat cauza, pronunțându-se astfel o hotărâre netemeinică și nelegală, de natură a încălca drepturile inculpatului, de apărare și la un proces echitabil. Față de cele arătate, Curtea va trebui să observe că recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 299/ R din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, este fondat și se impune a fi admis, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând decizia penală susmenționată și trimițând cauza la Curtea de Apel Timișoara, pentru rejudecarea apelului declarat de parchet.

Văzând și reglementarea plății onorariului de avocat pentru apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 299/ R din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia penală susmenționată și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului declarat de parchet. Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2006.