Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1128/2006

HOTĂRÂRE
04.04.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1128/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2005, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10614 din 25 mai 2005 și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât în perioada 15 iulie 1951 - 15 iulie 1954 a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 435 din 20 octombrie 2005, a respins acțiunea, reținând că reclamantul a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară și, în consecință, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul R.I., susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, neținând seama de faptul că pe toată durata stagiului militar a prestat muncă în folosul comunității. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M.

02405 Pitești. În speță, din livretul militar și fișa de evidență depuse la dosar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. 03730 din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate, și nu la un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, care în perioada 1950 - 1961, a funcționat ca instituție civilă în afara armatei. Cum Legea nr. 309/2002 recunoaște și acordă drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, se constată că reclamantul nu se încadrează în prevederile acestei legi. Față de cele de preced, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinței nr. 435 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6898/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.F., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, a solicitat anularea hotărârii nr. 510 din 6 noiembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea la e
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 martie 2004, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 657
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 martie 2004, reclamantul G.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2004, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9407
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1922/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2004, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă