ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
În drept, potrivit dispozițiilor art. 19
alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție este organizată în 4 secții: Secția I civilă, Secția a II-a civilă,
Secția penală și Secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5
judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.
În lipsa unor norme
de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare
judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de
cauze ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează
la nivelul aceleiași instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de
dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între competențele
proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte
secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.
Alocarea unor
competențe, specializate, distinct de competențele comune, completelor de
judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data
de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până
la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a
realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere
al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit Anexei 1 a
hotărârii menționate, în cadrul Secției I civile funcționează complete
specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate
în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia
exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea
dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.
Prin aceeași hotărâre
a Colegiului de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate
după data de 1 octombrie 2011, cu excepția celor date în competența completelor
specializate care funcționează la nivelul Secției a II-a civilă, având diverse
obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două
secții civile ale instanței supreme, în proporție de
½
pentru fiecare
dintre acestea, prin utilizarea aplicației E.
Deliberând, asupra
cererii de suspendare a executării de față, constată următoarele:
La termenul de
judecată din 8 noiembrie 2012, instanța a rămas în pronunțare pe aspectul
legalei învestiri a Secției a I-a civile cu soluționarea prezentei cererii, în
raport de dispozițiile art. 6 din Ordonanța nr. 22/2001 și de faptul că cererea
de suspendare provizorie a executării deciziei întemeiată pe aceleași
dispoziții legale a fost soluționată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, Secției I civilă, a fost
învestită cu soluționarea unei cererii de suspendare formulată de petentul
Consiliul Județean Ilfov, în cadrul cererii de acordare a unui termen de
grație, formulată în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea
obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri
executorii.
Dispozițiile art. 6
din O.G. nr. 22/2002, invocate de petent prevăd:
(1) În cazurile în
care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege,
instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute
la art 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței
judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui
termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației
respective.
(2) În cazurile în
care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă
și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat
această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod
corespunzător.
(3) Dacă obligația de
plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre
judecătorească, cererea formulată potrivit alin. (1) se soluționează de către
instanța de executare competentă.
(4) Instanța sesizată
potrivit alin. (1) - (3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere
executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea
executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă
a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate.
Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. încheierea poate fi atacată cu
recurs, în mod separat.
(5) În cazuri
urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare,
poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie
a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit
alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. încheierea nu este
supusă niciunei căi de atac.
În speță, obiectul
cererii de chemare în judecată ce îl constituie pretenții-rezultând din
diferența de tarif aferentă perioadei martie 2006 - august 2007, ce trebuie
acoperită de către petentul Consiliul județean Ilfov, în baza protocolului
încheiat între acesta și Consiliul General al Municipiului București, la 17
martie 2006, se circumscrie competențelor specializate alocate exclusiv
completelor de judecată ale Secției a II-a civile, potrivit hotărârilor
Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare și cererea
de suspendare a executării silite formulate prin aceiași cerere prin care se
solicită acordarea unui termen de grație este tot de competența exclusivă a
completului specializat, învestit cu soluționarea recursului, din cadrul
Secției a II-a civilă.
Separat de aceasta,
la data de 7 august 2012 Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și
Justiție a soluționat, în sensul admiterii, cererea de suspendare provizorie
formulată de petent, prin aceiași petiție și în baza aceluiași temei legal,
respectiv, dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 22/2002.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte constată că se impune scoaterea de pe rol a cererii de
suspendare a executării Deciziei nr. 831 A din data de 6 decembrie 2011 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, formulată de petentul Consiliul Județean Ilfov, și trimiterea acesteia
spre competentă soluționare Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate de pe rol
cauza având ca obiect cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 831 A din
data de 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, formulată de petentul Consiliul Județean
Ilfov, și o trimite, spre competentă soluționare, Secției a II-a civilă a
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AA