ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
În drept, potrivit dispozițiilor art. 19
alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție este organizată în 4 secții: Secția I civilă, Secția a II-a civilă,
Secția penală și Secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5
judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.
În lipsa unor norme
de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare
judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze
ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la
nivelul aceleiași instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de
dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între competențele
proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte
secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.
Alocarea unor
competențe, specializate, distinct de competențele comune, completelor de
judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data
de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până
la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a
realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere
al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit Anexei 1 a
hotărârii menționate, în cadrul Secției I civile funcționează complete
specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate
în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia
exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea
dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.
Prin aceeași hotărâre
a Colegiului de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate
după data de 1 octombrie 2011, cu excepția celor date în competența completelor
specializate care funcționează la nivelul Secției a II-a civile, având diverse
obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două
secții civile ale instanței supreme, în proporție de 1/2 pentru fiecare dintre
acestea, prin utilizarea aplicației ECRIS.
În speța supusă
analizei, se constată că obiectul dosarului, "partaj judiciar", nu se
circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ale
Secției I civile și nici competențelor specializate alocate completelor de
judecată ce funcționează la nivelul Secției a II-a civile, ci se circumscrie în
sfera competențelor comune, alocate completelor de judecată de la nivelul
ambelor secții civile.
Se constată însă că
dosarul a fost repartizat aleatoriu spre soluționare Secției a II-a civile,
prin intermediul aplicației ECRIS - bifa repartizare între secții, repartizarea
efectuându-se în considerarea competențelor comune alocate completelor de
judecată de la nivelul acestei secții și nu a competențelor specializate.
Prin urmare,
competența soluționării prezentului dosar aparținea completului învestit
inițial cu judecata sa.
Așa fiind, cum
completul de judecată al Secției a II-a civile a fost desemnat să judece cauza
în concordanță cu prevederile Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a
Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul
urmează a fi scos de pe rolul Secției I civile și trimis, spre competentă
soluționare, Secției a II-a civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate cauza de pe
rol și trimite spre competentă soluționare recursul declarat de revizuentul
S.D. prin curator S.L. împotriva Deciziei nr. 450 din 14 septembrie 2011 a
Curții de Apel Suceava, secția civilă, Secției a II-a civile a Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV