Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2009

HOTĂRÂRE
13.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 Plenul C.S.M. a respins cererile formulate de mai mulți judecători, printre care și pe cea a petentului S.G., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, pentru recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel. În motivarea hotărârii în discuție se arată, în esență, că dobândirea gradului profesional se poate face numai în urma promovării concursului, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, așa cum impun prevederile art. 43 - 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Totodată, în cuprinsul hotărârii au fost invocate prevederile Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, în care se precizează că toate deciziile în legătură cu cariera profesională a judecătorilor trebuie întemeiate pe criterii obiective, iar selecția și cariera acestora trebuie bazate pe merite. Or, concursul, ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește toate criteriile enunțate de instrumentul european. Pe de altă parte, în cadrul hotărârii analizate se precizează faptul că argumentele petenților privind discriminarea acestor judecători în raport cu procurorii din cadrul D.N.A.

și D.I.I.C.O.T. – care au obținut prin hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – nu pot fi primite, deoarece hotărârile invocate au un efect relativ. Împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a declarat recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, petentul S.G., care a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel. În motivarea căii de atac, recurentul invocă Hotărârile nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M.

- prin care s-au respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de procurori din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - raportate la soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție care a admis recursurile declarate împotriva acestora. În concepția recurentului, situația creată pe cale jurisprudențială reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului” în rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de alte dispoziții legale - ce vizează caracterul special al structurilor din care fac parte - decât cele ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.

În plus, recurentul arată că procurorii și judecătorii au statutul constituțional de magistrați – prevăzut expres de art. 133 și art. 134 din Legea fundamentală, iar prin decizia Curții Constituționale nr. 866 din 28 noiembrie 2006 – prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 – s-a stabilit, cu valoare de principiu, că judecătorii și procurorii se află în aceeași situație juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situații de discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistrați. În același timp, recurentul precizează și faptul că nu a dobândit anterior gradul profesional de judecător de curte de apel pe care să-l valorifice în condițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, republicată.

De asemenea, recurentul arată că nu solicită promovarea la nici o curte de apel din România, ci doar recunoașterea gradului profesional, întrucât îndeplinește condiția vechimii de 6 ani în funcția de judecător, precum și celelalte criterii prevăzute de lege în acest sens. Recurentul invocă ca argument al admiterii cererii de recurs discriminarea existentă între procurorii care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – prin efectul numirii în cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - și ceilalți procurori și judecători, care sunt obligați să susțină concursul în vederea promovării într-un grad profesional superior. În optica recurentului, soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în recursurile promovate împotriva Hotărârilor nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M.

sunt necorespunzătoare, deoarece regula instituită de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu cunoaște nici o derogare. Pe de altă parte, argumentele instanței supreme referitoare la justificarea obiectivă și rezonabilă nu sunt suficiente și încalcă, fără nici o justificare, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece înființarea respectivelor structuri specializate nu a presupus vreodată dificultăți cu privire la selectarea unor procurori; mai precis, statul invocă propria culpă pentru a justifica neputința și erorile manageriale care au permis ca mai mulți procurori cu grad de judecătorie să fie numiți în funcții de conducere în structurile D.N.A. și D.I.I.C.O.T., ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.

Recurentul afirmă că situația astfel creată încalcă prevederile art. 14 din C.E.D.O. și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenție. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare (filele 15 - 20 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În opinia intimatului, din interpretarea logică și teleologică a prevederilor Legii nr. 303/2004, republicată, reiese faptul că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional, în gradul profesional imediat următor, numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție.

Cu excepția situațiilor reglementate de dispozițiile art. 65 alin. (6) și de cele ale art. 83 alin. (3) din legea în discuție – situații în are recurentul nu se regăsește – gradul profesional corespunzător instanței superioare sau parchetului de pe lângă aceasta se dobândește numai prin concurs sau examen, cu respectarea cerințelor legale, respectiv: vechime, existența calificativului „foarte bine” și inexistența unor sancțiuni disciplinare. Intimatul a concluzionat în sensul că a interpretat corect dispozițiile legale referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanței superioare sau parchetului de pe lângă aceasta. De asemenea, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată și documentația care a stat la baza emiterii acesteia (filele 21-35 dosar).

În urma analizării actelor dosarului, a susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Soluția pronunțată de Plenul C.S.M. cu privire la cererea recurentului de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel este corectă. Astfel, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, Plenul C.S.M. a definit gradul profesional ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia instanțelor și parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea prevederilor legale care reglementează cariera magistraților.

Cu alte cuvinte, acesta nu este o noțiune abstractă, ci este desprinsă din conținutul concret al atribuțiilor specifice postului ocupat de magistrat. În ceea ce privește dobândirea gradului profesional pentru instanțele superioare sau parchetele de pe lângă acestea, acesta se realizează prin promovarea judecătorilor și procurorilor, în condițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale sau curți de apel sau, după caz, la parchete. Concursul constă în probe scrise, cu caracter teoretic și practic, menționate în cuprinsul art. 46 alin. (2) din legea anterior individualizată.

Înalta Curte reține faptul că legiuitorul nu a reglementat instituția recunoașterii automate a unui grad profesional, corespunzător instanței superioare, în situația în care un magistrat îndeplinește condiția de vechime, precum și celelalte criterii prevăzute în legea în discuție, așa cum solicită recurentul. Pe cale de consecință, Plenul C.S.M. a apreciat în mod legal că cererea recurentului de promovare la instanța superioară celei la care își desfășoară activitatea nu poate fi admisă, deoarece acesta nu a susținut concursul de promovare, conform dispozițiilor legale anterior amintite. În același timp, Înalta Curte consideră că nu poate primi nici criticile formulate de recurent în legătură cu soluțiile pronunțate de această instanță în recursurile promovate de procurorii de la cele două structuri mai sus amintite.

În acest sens, Înalta Curte reține că procedura de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate D.N.A. și D.I.I.C.O.T. este una specială, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Procedura specială instituită în această modalitate se înscrie în cadrul regulilor pe care legiuitorul este în drept să le prevadă pentru promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând, totodată, și egalitatea de tratament a celor două categorii, respectiv, judecătorii și procurorii. De altfel, prin hotărârile judecătorești în discuție s-a stabilit faptul că procurorii numiți la D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

– structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, în condițiile unei legislații speciale, au dobândit dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. În opinia Înaltei Curți, sunt nefondate criticile recurentului în sensul că prin aceste soluții ale instanței s-a creat o discriminare între magistrați. Principiul egalității sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate. Funcția sa este aceea de a preveni formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament juridic fără motive obiective. Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.

Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a legii. Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.

În plus, Protocolul nr. 12 la C.E.D.O. impune interdicția generală a oricărei forme de discriminare. Curtea de la Strasbourg reține două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (Curtea C.E.D.O., 23 noiembrie 1983, V.M.; Curtea C.E.D.O., 18 februarie 1991, F.) și lipsa unei justificări obiective și rezonabile (Curtea C.E.D.O., 23 iulie 1968, A/B.). Mai precis, în opinia C.E.D.O. „a distinge nu înseamnă a discrimina”, iar diferența de tratament devine discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găsește reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituție și în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. În speța dedusă judecății, Înalta Curte nu poate reține o discriminare a recurentului în raport cu procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. Un argument în acest sens îl constituie și faptul că instanța constituțională a precizat, în acord cu jurisprudența europeană, că principiul egalității presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice . De asemenea, în Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a menționat faptul că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din interpretarea acestora se desprinde concluzia că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând în acest fel principiul separației puterilor, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală care prevede că Parlamentul este unica putere legiuitoare a țării. Așadar, nici din acest considerent, Înalta Curte nu ar putea să oblige C.S.M.

să-i recunoască recurentului gradul profesional de judecător de curte de apel, prin aplicarea unor prevederi legale cu caracter special adresate altor subiecte de drept, respectiv procurorii de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul S.G., judecător în cadrul Tribunalului Cluj.

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.G. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-13
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 Plenul C.S.M. a respins cererile formulate de mai mulți judecători, printre care și pe cea a petentei T.M., judec
ÎCCJ 2009-02-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 747/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea reclamantului L.I.M., reținând că nu a dobândit anterior gradul profesional de j
ÎCCJ 2009-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 749/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererile formulate de mai mulți judecători, de recunoaștere a gradului profesional de ju
ÎCCJ 2009-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea reclamantei P.E. de recunoaștere a gradului profesional corespunzător judecătoru
ÎCCJ 2009-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenului C.S.M. a respins cererile formulate de mai mulți judecători de recunoaștere a gradului profesional de j
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă