ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3190/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și

fiscal, sub dosar nr. 154/CA/2006, reclamantul T.V. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5395

din 31 ianuarie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, stabilirea

calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei la emiterea

unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, cu începere

de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că părinții săi, T.G. și T.E., în septembrie 1940, au fost

strămutați, în urma Tratatului de la Craiova, din localitatea de domiciliu, comuna

Vladimirești, județul Caliacra, aflată în Bulgaria, în comuna Casimcea, județul

Tulcea. A mai arătat reclamantul că s-a născut la data de 18 februarie 1945, în

localitatea Casimcea, județul Tulcea, după strămutarea părinților săi.

Prin sentința civilă nr. 170/CA

din 2 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis

contestația reclamantei T.V., a anulat hotărârea nr. 5395 din 31 ianuarie 2006,

emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și a stabilit reclamantului calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 5395/2006, pârâta Casa

Județeană de Pensii Tulcea a respins cererea reclamantului, întemeiată pe

dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000,

cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamantul

născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind născut la data

strămutării.

În baza probelor

administrate în cauză, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a

apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus,

ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice,

acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile

grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților.

A concluzionat instanța de

fond, că reclamantul a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului

părinților săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea

Casimcea, județul Tulcea, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru

nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține, în esență,

că reclamantul nu s-a născut în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu

și nici nu a fost conceput înainte de strămutare și născut în perioada de

refugiu, astfel încât nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile

compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit

persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această

categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului,

aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror

statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat

și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 18 ianuarie

1945, în localitatea Casimcea, județul Tulcea, după ce, în anul 1940, în urma

Tratatului de la Craiova, părinții săi se refugiaseră din localitatea de

domiciliu, aflată în județul Caliacra - Bulgaria.

Fiind născut în perioada

refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de

care, în mod corect a procedat instanța de fond, obligând-o pe pârâtă să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000

și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea

împotriva sentinței civile nr. 170/CA din 2 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.