ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1849/2008

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art.256 C. proc. civ., constată următoarele:

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr.

1135 din 24 noiembrie 2006, a respins, ca nefondată, contestația formulată de

B.N. împotriva dispoziției nr. 8740 din 17 mai 2006 emisă de intimatul Primarul

municipiului Brăila, prin care s-a dispus respingerea notificării nr. 698/2001

emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea hotărârii se arată că

imobilul înscris în notificare, teren în suprafață de 562 mp situat în Brăila,

este supusă dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Apelul declarat de contestator împotriva

sentinței a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Galați, secția civilă,

prin decizia nr. 156/A din 24 aprilie 2007 pentru considerentele ce urmează:

Suprafața de teren în litigiu a trecut în

proprietatea statului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 58/1974 urmare a

încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 275 din 18 iunie 198. Potrivit

H.G. nr. 498/2003 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

situația de fapt descrisă se circumscrie dispozițiilor art. 36 din Legea nr.

18/1991.

Împotriva deciziei a declarat recurs

B.M., în calitate de succesoare a contestatorului B.N., astfel cum rezultă din

certificatul de moștenitor nr. 486 din 8 septembrie 2006 eliberat de Biroul

notarial, SC V. & Asociații, criticând-o pentru nelegalitate din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. pentru motivele ce

urmează:

Recursul a fost declarat în termen ca

urmare a întreruperii termenului de formulare a recursului datorită decesului

autorului recurentei B.N. precum și a faptului că decizia a fost comunicată din

eroare la domiciliul anterior al defunctului.

Decizia instanței de apel se întemeiază

pe o motivare contradictorie în raport de natura pricinii deoarece instanța,

deși reține că nu s-a realizat o examinare a cererii defunctului privind

calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul prevăzut de dispozițiile Legii

nr. 10/2001, aceeași instanță a conchis în mod contradictoriu că în speță nu

era incidente normele legii speciale amintite.

Soluția instanței de apel, prin care s-a

respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru terenul care a

formează obiectul litigiului, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2

lit. g) din Legea nr. 10/2001, în virtutea cărora imobilele preluate abuziv

înglobează orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, în sensul

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Terenul litigios fiind

preluat în baza unui act valabil, Legea nr. 58/1974, pentru care recurentului

nu i-au fost acordate despăgubiri, trebuia ca recurentului să i se aplice

aceste norme.

Intimata ar fi trebuit să-și decline

competența de soluționare a notificării în favoarea Comisiei locale de aplicare

a Legii nr. 18/1991 și nu să solicite înscrisuri vizând fondul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

Intimatul Primarul municipiului Brăila,

prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului față de

prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și art. 35 și art. 36 din Legea nr.

18/1991.

Înalta Curte, v-a constata că recursul a

fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru motivele ce

urmează:

Conform dispozițiilor art. 266 alin. (3)

C. proc. civ. hotărârea se comunică la domiciliul părților în cazul când

aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a recursului.

Curtea de Apel, prin actul de procedură

aflat la fila 27, a comunicat copia hotărârii civile nr. 156/2007 la domiciliul

din Brăila, adresă la care reclamantul nu mai locuia, astfel cum rezultă din

conținutul încheierii de ședință de la 22 septembrie 2006 a Tribunalului Brăila

(fila 18 dosar fond). Potrivit încheierii menționate, domiciliul

contestatorului era în Brăila, Bdl. D., județ Brăila, domiciliu unde a solicitat

ai fi comunicate toate actele de procedură.

Dat fiind nelegalitatea actului de

procedură, termenul de recurs, de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut

de art. 301 C. proc. civ. a fost respectat de succesoarea petiționarului.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a probatorilor administrate în toate etapele procesuale

în atacul se rețin cele ce succed:

Autorul recurentei, B.N., a fost

proprietarul imobilului situat în Brăila, str. P. nr. 57, compus din

construcție și teren în suprafață de 562,80 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

275 din 18 iunie 1981 imobilul a fost înstrăinat către B.G. și B.M. dar

terenul, față de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, a trecut în

proprietatea statului și atribuit în folosință pe toată durata existenței

construcțiilor vânzătorilor, prin decizia nr. 662 din 16 iulie 1981 (fila 17

dosar fond).

Unitatea deținătoare, prin dispoziția nr.

8740 din 17 mai 2006, a respins notificarea având drept obiect acordarea

măsurilor reparatorii pentru terenul mai sus arătat, cu motivarea că imobilul

nu face obiectul Legii nr. 10/2001, notificatorul nefiind persoană îndreptățită

potrivit legii.

Legea nr. 18/1991, invocată de instanță a

fi aplicabilă în cauză, se referă la art. 36 la o singură ipoteză și anume

aceea că titularului dreptului de proprietate asupra construcției i se

reconstituie și dreptul de proprietate asupra terenului atribuit în folosință

ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 58/1974. Ipoteza descrisă de legiuitor

nu este aplicabilă în cauza de față întrucât autorului reclamantei i-a fost

practic expropriat terenul în litigiu fără acordarea vrunei prealabile și juste

despăgubiri. Drept urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h)

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în temeiul art. VII

din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției precum și unele măsuri adiacente.

Prin aplicarea greșită a dispozițiilor

legale incidente în cauză, instanțele nu au soluționat fondul cauzei, respectiv

calitatea de persoană îndreptățită la reparație a recurentei, în calitate de

succesoare a tatălui său B.N. și, funcție de această rezolvare, acordarea ori

nu a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite

recursul și va casa decizia instanței de apel. Pentru aceleași considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., apelul declarat

împotriva hotărârii primei instanțe va fi admis, iar sentința va fi

desființată. Drept consecință, cauza va fi trimisă spre rejudecare primei

instanțe Tribunalul Brăila.

A mai invocat recurentul împrejurarea că

decizia pronunțată în calea devolutivă are o motivare contradictorie. Critica

este nefondată întrucât motivarea dată reflectă dezlegarea dată în drept de

instanța de apel, în sensul că legea aplicabilă în cauză este Legea nr. 18/1991

și nu Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva

deciziei nr. 156 A din 24 aprilie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia. Admite apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței nr. 1135 din 24 noiembrie 2006 a Tribunalului

Brăila, secția civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 martie 2008.