ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 165/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta T.E. a solicitat anularea hotărârii din 31 martie 2006,

emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea și recunoașterea calității de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu motivarea că părinții săi au fost

strămutați din Bulgaria, în România.

Prin sentința civilă nr. 553/CA

din 6 iulie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta T.E., ca nefondată, cu motivarea

că reclamanta nu a dovedit situația invocată.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs, T.E., care a motivat că este îndreptățită la

acordarea drepturilor prevăzute de lege, întrucât părinții săi au fost

strămutați din Bulgaria, în România, iar ea s-a născut în 1944, după

strămutarea părinților săi.

În drept, a invocat

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că

instanța de fond nu a luat în considerare proba cu înscrisuri, administrată

conform Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/2000, aprobată prin Legea nr. 189/2000, persoanele persecutate

de către regimurile instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până

la 6 martie 1945, din motive etnice, beneficiază de drepturile recunoscute de

lege, însă, pentru a se dovedi încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1,

sunt necesare acte oficiale eliberate de organele competente.

Doar în cazul în care

prezentarea de înscrisuri nu este posibilă, dovedirea situațiilor prevăzute se

poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, conform art. 6

1

din același act normativ.

Singura probă administrată

de recurenta-reclamantă, în susținerea cererii sale, este declarația

extrajudiciară a martorilor S.T. și C.C., care au arătat că tatăl reclamantei,

I.T., a făcut obiect al schimbului de populație dintre România și Bulgaria, în

baza Tratatului de la Craiova din 1940.

Înalta Curte, luând în

considerare și dispozițiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ., care consacră

principiul nemijlocirii probelor, constată că această probă extrajudiciară,

necorelată cu alte dovezi privind faptul că părinții reclamantei ar fi locuit

în Bulgaria, înainte de anul 1940, nu este concludentă în cauză, atâta vreme

cât tatăl reclamantei s-a născut pe teritoriul României, în județul Constanța

(conform datelor înscrise în certificatul de deces seria DP nr. 212822).

Dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, permit dovedirea încadrării în situațiile prevăzute de lege cu

orice alt mijloc de probă, doar atunci când părțile interesate au făcut

demersuri pentru a dovedi cu acte oficiale eliberate de organele competente.

În cauză, deși instanța de

fond și-a exercitat rolul activ, solicitând reclamantei suplimentarea

probatoriilor, aceasta nu s-a conformat, astfel încât sentința atacată reflectă

interpretarea și aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale menționate mai

sus, în raport cu probele administrate.

De asemenea, Înalta Curte

constată că sentința atacată cuprinde toate motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței, potrivit art. 304 pct.

7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.E. împotriva sentinței civile nr. 553/CA din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2007.