ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Direcția Generală de Pașapoarte a

cerut la data de 22 iunie 2007 restrângerea exercitării pe timp de până la 3

ani de către M.F. a dreptului său la libera circulație în statele membre ale

Uniunii Europene, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Franța la data de

9 iunie 2007 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară.

Instanța sesizată, Tribunalul

Prahova, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 964 din 26 iunie 2007,

prin care a respins ca nefondată cererea de mai sus.

Apelul declarat de către Direcția

Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 336 din 21

august 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

În esență, instanțele au reținut că

Direcția Generală de Pașapoarte nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din

faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice,

securității publice sau sănătății publice ale statului din care a fost

returnat.

Direcția Generală de Pașapoarte a

declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii

sale.

Dezvoltând în fapt recursul,

Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de

această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este reglementată

prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanță

cu dispozițiile art. 25 din Constituția Românei.

Recursul astfel motivat corespunde

cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a

exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele

membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care

o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță

deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și

(2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European

și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe

conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății.

Așadar, contrar susținerilor

recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al

Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută

de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația

rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei

norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unor fapte

imputabile pârâtului, de natură să-i califice conduita ca fiind o amenințare în

sensul analizat al normei comunitare.

Drept urmare, recursul va fi respins

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Pașapoarte împotriva deciziei nr. 336 din 21 august 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2008.