Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
6045/90/2011
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
24 februarie 2012

Dosar nr. 6045/90/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 24.02.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 6045/90/2011

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul G.C. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6045/90/2011 al Tribunalului Vâlcea. La apelul nominal lipsesc petentul și intimații Primăria comunei Popești, prin primar și Consiliul Local Popești. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 6045/90/2011 al Tribunalului Vâlcea, a cărui strămutare se solicită are termen la 12 martie 2012. De asemenea, se mai referă că, în dimineața ședinței, petentul a trimis prin fax cerere de amânare a judecății pe motiv că se află în stare de judecată cu 3 dintre judecătorii Tribunalului Vâlcea și că datorită acestui fapt nu-și poate formula apărările pentru a convinge instanța că se impune strămutarea pricinii.

La cerere a atașat răspunsul primit de la Tribunalului Vâlcea în legătură cu memoriul adresat acestei instanțe la data de 10 ianuarie 2012. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a judecății, ca neîntemeiată. Înalta Curte respinge cererea de amânare formulată de petent, apreciind că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ. Având cuvântul asupra cererii de strămutare, procurorul de ședință solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul G.C. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6045/90/2011 al Tribunalului Vâlcea. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012. Procesat de GGC - AS

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.