ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5797/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată

pe pârâtul M.V., fiul lui Ș. și S., născut la data de 01 ianuarie 1945, în

Comuna Fruntișeni, județul Vaslui, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța în cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător al

Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse

de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 293/2008, întrucât activitățile desfășurate de pârât, în

calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată,

prevăzut de art. 32 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și libertatea de

opinie și de exprimare.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 63

din 11 ianuarie 2011, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și a constatat că pârâtul M.V. a avut calitatea

de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în speță,

sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008

pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Mai precis, instanța

a arătat faptul că pârâtul, în calitate de ofițer al Securității, în cadrul

planului de măsuri propus în D.U.I. „D.E.D.U.” a desfășurat acțiuni operativ

informative: dirijarea rețelei informative pentru a stabili activitatea

„extraprofesională” a persoanei urmărite, interceptarea corespondenței interne

și externe atât a persoanei urmărite cât și a rudelor acesteia în scopul

identificării legăturilor sale și a naturii acestor legături, precum și a

selectării unui eventual candidat la recrutare; interceptarea convorbirilor

telefonice internaționale ale persoanei urmărite și a rudelor apropiate, măsuri

de filaj.

De asemenea, pârâtul

a deschis dosar de urmărire informativă al unui fost membru P.N.Ț.-C.D., fiind

cunoscut faptul că acesta are „manifestări ostile la adresa orânduirii socialiste

și intenționează să fugă în Occident”.

În acest sens,

pârâtul a luat următoarele măsuri: dirijarea rețelei informative, prin

încadrarea informativă a persoanei urmărite la domiciliul, locul de muncă și în

anturajul pe care îl are; investigații complexe asupra obiectivului și a

relațiilor și rudelor sale apropiate; efectuarea unei percheziții secrete la

domiciliu, locul de muncă și autoturisme; măsuri de filaj, interceptarea

convorbirilor ambientale și telefonice; interceptarea corespondenței interne și

externe.

Instanța de fond a

apreciat faptul că, prin activitatea pe care a desfășurat-o, pârâtul a îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul M.V., care a solicitat casarea sa și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul arată că au fost încălcate prevederile art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului cauzei și-a însușit

„tale-quale” rezumatul făcut de grefierul de ședință din care rezultă – în

contradicție cu realitatea – că avocatul părții pârâte nu a formulat nici o

apărare.

În opinia

recurentului, pentru clarificarea acestei probleme, este necesară studierea

caietului grefierului de ședință în care au fost consemnate susținerile

părților.

În altă ordine de

idei, recurentul a susținut faptul că, pe parcursul judecării cauzei, judecătorul

fondului a avut o atitudine părtinitoare.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele:

I. Motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Astfel, obiectul

cererii deduse judecății îl reprezintă constatarea calității intimatului-pârât

de lucrător al fostei Securități.

Instanța de control

judiciar apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor,

prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea

intimatului-pârât de „lucrător al Securității”:

1) Persoana să aibă

calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții

pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989.

Astfel, după cum

rezultă din nota de constatare nr. S/DI//I/3370 din 29 octombrie 2009,

recurentul a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de

Securitate Vaslui, Grupa de Securitate Huși (1971) și în cadrul Inspectoratului

de Securitate al Municipiului București (1974); locotenent major în cadrul

Inspectoratului de Securitate al Municipiului București, Serviciul 310 (1975)

și, respectiv, căpitan în cadrul Direcției a II-a Serviciul 2 (1981) și

Serviciul 8 (1982, 1983).

2) În calitatea

menționată la pct. 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste partea

în cauză să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte,

consideră că și această condiție este îndeplinită în speța de față, întrucât

recurentul a urmărit informativ mai multe persoane, după cum a reținut în mod

corect și instanța de fond.

Toate aceste măsuri

luate de Securitate, prin intermediul recurentului, reprezintă ingerințe în

viața personală a celui urmărit.

Instanța de control

judiciar apreciază că, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de

lucrător de Securitate, este importantă imixtiunea arbitrară a autorităților în

viața personală a celor urmăriți. Această împrejurare demonstrează în mod

indiscutabil încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului.

De altfel, Înalta

Curte, constată că recurentul nici nu a negat îndeplinirea acestei condiții

legale.

II. Cu toate că

recurentul a indicat în cererea de recurs motivul de modificare reglementat de art.

304 pct. 6 C. proc. civ., acesta nu a prezentat criticile subsumate acestui

motiv.

III. Aspectele

nominalizate în calea de atac vizează de fapt erori materiale strecurate în

practicaua sentinței atacate care puteau forma obiectul unei cereri întemeiate

pe prevederile art. 281 C. proc. civ.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.V. împotriva sentinței nr. 63 din 11 ianuarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.