ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5797/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul M.V., fiul lui Ș. și S., născut la data de 01 ianuarie 1945, în Comuna Fruntișeni, județul Vaslui, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât activitățile desfășurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată, prevăzut de art. 32 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și libertatea de opinie și de exprimare. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 63 din 11 ianuarie 2011, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat că pârâtul M.V. a avut calitatea de lucrător al Securității. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Mai precis, instanța a arătat faptul că pârâtul, în calitate de ofițer al Securității, în cadrul planului de măsuri propus în D.U.I. „D.E.D.U.” a desfășurat acțiuni operativ informative: dirijarea rețelei informative pentru a stabili activitatea „extraprofesională” a persoanei urmărite, interceptarea corespondenței interne și externe atât a persoanei urmărite cât și a rudelor acesteia în scopul identificării legăturilor sale și a naturii acestor legături, precum și a selectării unui eventual candidat la recrutare; interceptarea convorbirilor telefonice internaționale ale persoanei urmărite și a rudelor apropiate, măsuri de filaj.

De asemenea, pârâtul a deschis dosar de urmărire informativă al unui fost membru P.N.Ț.-C.D., fiind cunoscut faptul că acesta are „manifestări ostile la adresa orânduirii socialiste și intenționează să fugă în Occident”. În acest sens, pârâtul a luat următoarele măsuri: dirijarea rețelei informative, prin încadrarea informativă a persoanei urmărite la domiciliul, locul de muncă și în anturajul pe care îl are; investigații complexe asupra obiectivului și a relațiilor și rudelor sale apropiate; efectuarea unei percheziții secrete la domiciliu, locul de muncă și autoturisme; măsuri de filaj, interceptarea convorbirilor ambientale și telefonice; interceptarea corespondenței interne și externe. Instanța de fond a apreciat faptul că, prin activitatea pe care a desfășurat-o, pârâtul a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.V., care a solicitat casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul arată că au fost încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului cauzei și-a însușit „tale-quale” rezumatul făcut de grefierul de ședință din care rezultă – în contradicție cu realitatea – că avocatul părții pârâte nu a formulat nici o apărare. În opinia recurentului, pentru clarificarea acestei probleme, este necesară studierea caietului grefierului de ședință în care au fost consemnate susținerile părților.

În altă ordine de idei, recurentul a susținut faptul că, pe parcursul judecării cauzei, judecătorul fondului a avut o atitudine părtinitoare. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele: I. Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. Astfel, obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă constatarea calității intimatului-pârât de lucrător al fostei Securități. Instanța de control judiciar apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de „lucrător al Securității”: 1) Persoana să aibă calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989.

Astfel, după cum rezultă din nota de constatare nr. S/DI//I/3370 din 29 octombrie 2009, recurentul a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Vaslui, Grupa de Securitate Huși (1971) și în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului București (1974); locotenent major în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului București, Serviciul 310 (1975) și, respectiv, căpitan în cadrul Direcției a II-a Serviciul 2 (1981) și Serviciul 8 (1982, 1983). 2) În calitatea menționată la pct. 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste partea în cauză să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte, consideră că și această condiție este îndeplinită în speța de față, întrucât recurentul a urmărit informativ mai multe persoane, după cum a reținut în mod corect și instanța de fond. Toate aceste măsuri luate de Securitate, prin intermediul recurentului, reprezintă ingerințe în viața personală a celui urmărit. Instanța de control judiciar apreciază că, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător de Securitate, este importantă imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celor urmăriți. Această împrejurare demonstrează în mod indiscutabil încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

De altfel, Înalta Curte, constată că recurentul nici nu a negat îndeplinirea acestei condiții legale. II. Cu toate că recurentul a indicat în cererea de recurs motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., acesta nu a prezentat criticile subsumate acestui motiv. III. Aspectele nominalizate în calea de atac vizează de fapt erori materiale strecurate în practicaua sentinței atacate care puteau forma obiectul unei cereri întemeiate pe prevederile art. 281 C. proc. civ. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinței nr. 63 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.