ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 1450/245/2009 al Tribunalului Iași, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la 12 martie 2012. Avocat V.M. învederează că, împotriva hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 1450/245/2009 al Tribunalului Iași s-a formulat contestație în anulare, ce face obiectul Dosarului nr. 1493/99/2013 al Tribunalului Iași. Mai arată că petenta, prin mandatar, a formulat o cerere precizatoare în acest sens, la prezentul dosar, care însă a fost înregistrată ca o cerere de strămutare separată, sub nr. 1541/1/2013 cu termen de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 aprilie 2013, având ca obiect strămutarea Dosarului nr. 1493/99/2013 al Tribunalului Iași.
Prin urmare, solicită conexarea prezentei cauze cu Dosarul nr. 1541/1/2013 cu termen de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 aprilie 2013. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de conexare. Deliberând, Înalta Curte respinge cererea de conexare formulată de petenta, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 164 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât Dosarul nr. 1541/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă are ca obiect strămutarea judecății unui alt dosar, față de cauza pendinte. Înalta Curte acordă cuvântul cu privire la cererea de strămutare. Avocat V.M., pentru petenta, solicită admiterea cererii, conform motivelor formulate în scris și prezentate verbal, având în vedere că cererea de strămutare a fost formulată anterior soluționării pricinii.
Solicită să fie stabilit onorariul pentru asistența juridică asigurată petentei în cadrul sistemului de ajutor public judiciar. Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
Față de dispozițiile art. 37 din C. proc. civ. și având în vedere asigurarea asistenței juridice în prezenta cauză în cadrul sistemului de ajutor public judiciar,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta I.J. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1450/245/2009 al Tribunalului Iași. Stabilește onorariu de avocat în cuantum de 200 RON, iar plata acestuia se va suporta din fondurile Ministerului Justiției. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.