Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3514/2013

HOTĂRÂRE
20.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3514/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 11 februarie 2011 reclamantul Ș.I.S. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de recalculare a pensiei din 13 decembrie 2010, menținerea deciziei din 15 iunie 2003, obligarea pârâților la plata sumei reprezentând diferența dintre pensii, cu dobânda legală, precum și suspendarea efectelor deciziei atacate și menținerea în plată a cuantumului pensiei stabilit conform Legii nr. 164/2001. Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă, prin sentința nr. 1840/F din 10 octombrie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, de instanță.

A declinat competența de soluționare a acțiunii civile în favoarea Tribunalului București. S-a reținut că în cauză s-a formulat o contestație împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, emisă în baza Legii nr. 119/2010. Pornind de la prevederile art. 7 din Legea nr. 119/2010, Tribunalul a reținut că instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, iar conform art. 156 din lege, observând că acțiunea nu ieste îndreptată împotriva C.N.P.A.S. pentru a atrage competența instanței de la domiciliul reclamantului, a reținut că instanța competentă este cea de la sediul pârâților, respectiv Tribunalul București. Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 4238 din 25 aprilie 2013, a admis excepția de necompetență teritorială.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. A înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. S-a reținut, față de prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, că la intrarea în vigoare a acestui act normativ; competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale a fost modificată, în sensul că acestea se soluționează de instanța de la domiciliul reclamantului. Totodată, potrivit art. 156, prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 725 din cod.

Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, în considerarea argumentelor ce succed. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile; legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora "pelelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor; (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi; de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Bistrița Năsăud, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Bistrița Năsăud.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-20
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3513/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 11 februarie 2011, reclamantul N.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Casa
ÎCCJ 2013-05-29
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2965/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 11 februarie 2011, reclamantul C.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Casa
ÎCCJ 2013-06-04
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3120/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 23 mai 2011, contestatorul C.I., prin Sind
ÎCCJ 2013-05-30
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2180/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 25 mai 2011, contestatorul N.E. în contradictoriu cu in
ÎCCJ 2013-04-23
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011 sub nr. 578/112/2011, contestatorul M
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă