ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3400/2013

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată

pe rolul Tribunalului Brașov la data de 01 martie 2011, sub nr. 2811/62/2011 reclamantul

Joița I. Constantin a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale

și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea

deciziei de pensie din 31 decembrie 2010 și a deciziei din 13 mai 2011 și menținerea

pensiei stabilite anterior.

Prin sentința civilă

nr. 1198 din 15 septembrie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea competenței

sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competență

teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază

teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor

emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare,

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin sentința civilă nr. 2783 din 20 martie 2013 și-a declinat, la rândul său, competența

în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Brașov și, constatând ivit conflict

negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel,

această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată,

începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

în speță determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în

materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de

casele de pensii sectoriale

(fostele case de pensii

ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor

și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă

sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel

că, în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în

art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței

de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea instanței

competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea

acestora.

Astfel,

este adevărat că art.

156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare

se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus

a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile cuprinse

la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența

de soluționare a c

ererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se

că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă

o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora

“celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată

că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case

de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri

organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul

Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I.,

structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din

lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ

în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea

nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă

dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale,

se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură

se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată

începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele reținute,

Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească

competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Brașov în a cărui rază teritorială

se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 iunie 2013.