ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de
competență constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 25 mai 2011, contestatorul V.G.N.
a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării
Naționale și intimatul Ministerul Apărării Naționale, anularea deciziei de recalculare
a pensiei din 11 decembrie 2010, emisă de intimată.
Prin sentința civilă
nr. 1711/F din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă
nr. 2962 din 26 martie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de
muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea
Tribunalului Bistrița-Năsăud, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea
nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se dezînvesti,
Tribunalul București a reținut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,
competența de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale
de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale
Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și
ale S.R.I.) a fost modificată, în sensul că aceasta aparține instanței de la domiciliul
reclamantului.
A constatat totodată că,
decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, iar
cererea de chemare în judecată a fost formulată la 25 mai 2011, după intrarea în
vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Întrucât normele de procedură
civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluționa acțiunea
Tribunalul Bistrița-Năsăud, respectiv instanța de la domiciliul ales al reclamantului.
Învestită astfel a pronunța
regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea
Tribunalului Bistrița-Năsăud, competența de soluționare a pricinii pentru considerentele
ce succed:
În stabilirea instanței
competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate
dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea
acestora.
Astfel,
este adevărat că dispozițiile
art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare
se solicită, prevedeau că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul mai sus evocat
a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile cuprinse
la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat
competența de soluționare a c
ererilor îndreptate împotriva
C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale,
prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă
o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora
„celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul
sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat totodată
că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de
case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor
structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,
Ministerul Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri
care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt
stabilite prin Hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește aplicabilitatea
prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ
în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, se reține că
potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în
materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare
la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.
civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în
vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum
și executărilor silite începute sub acea lege.
În considerarea celor
ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a județului
Bistrița-Năsăud,
competența
soluționării contestației revine Tribunalului Bistrița-Năsăud.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2013.