ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3730/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3730/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență de față,
constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 8 februarie 2013 petentul
J.I.P. a contestat procesul verbal din 17 ianuarie 2012 emis de C.N.A.D.N.R. - SA.
Prin încheierea din data de 13 martie 2013
Judecătoria Cornetu a trimis administrativ cauza spre competentă soluționare Judecătoriei
Curtea de Argeș.
În motivare, instanța a reținut aplicarea
dispozițiilor art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2 din 01
februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ., care modifică O.G. nr. 2/2001, în sensul că competența de soluționare
a cauzei revine judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul petentei, respectiv
Judecătoria Curtea de Argeș.
Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea
de Argeș a pronunțat sentința nr. 517 din 14 mai 2013, prin care a declinat competența
de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Cornetu, a
constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut
că la data sesizării instanței de judecată erau în vigoare dispozițiile art. 32
alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că plângerea formulată împotriva procesului-verbal
de contravenție este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită fapta respectivă.
Față de împrejurarea că respectiva contravenție
a fost constatată în localitatea G., județul Ilfov, competența de soluționare a
contestației aparține Judecătoriei Cornetu.
Analizând conflictul de competență,
Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
îl constituie plângerea contravențională împotriva procesului verbal din 17 ianuarie
2012 emis de C.N.A.D.N.R. SA, act din care rezultă că fapta a fost săvârșită în
localitatea G., aflată pe raza județului Ilfov.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.
(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării
plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare
a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări Ordonanței Guvernului
nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002,
art. 10
1
: „prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului
nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a
contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază
sau își are sediul contravenientul"
Această normă de competență teritorială
derogatorie de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 este cuprinsă în
Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea
unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ
și fiscal", legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII
alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și
finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului
administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor
prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele
devenite competente potrivit prezentei legi."
De asemenea, alin. (2) și (3) din art.
XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1),
respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei
legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit
la curțile de apel" și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță
în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare
a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt
de competența tribunalelor se trimit la tribunale."
Drept urmare, din interpretarea teleologică
și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013
se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ
și fiscal, cărora le este aplicabilă Legea nr. 554/2004, nu și în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde
dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii
nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor
constituie dispoziții de drept public, și nu de drept privat. Totodată, prevederile
Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act
normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții,
contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar
dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că
ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute,
dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care dispun în sensul că: „După articolul
10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului
de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în M. Of. al României,
Partea
I,
nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările
ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10
1
, cu următorul
cuprins:
„Art. 10
1
- Prin derogare de
la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea,
însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce
la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul",
se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în
vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.
Or, în speță, plângerea contravențională
a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 10 octombrie
2012.
În cauză, contravenția a fost săvârșită
pe raza localității G. din județul Ilfov, aflată în circumscripția teritorială a
Judecătoriei Cornetu, așa încât competența de soluționare a cauzei aparține acestei
instanțe, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.