ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4083/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin decizia civilă nr. 472 din 26 martie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins recursul declarat de pârâtul S.C. împotriva deciziei civile nr. 165 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că singura critică formulată de pârât la adresa deciziei din apel este respingerea de către Tribunalul Caraș-Severin a cererii sale de obligare a reclamantei la restituirea pretinșilor bani ce i-ar fi fost sustrași de aceasta, în sumă de 12.100 euro. Apreciind că soluția de respingere a acestei cereri este, în principiu, corectă, Curtea a constatat că pertinente în acest sens sunt alte argumente decât cele reținute de instanța de apel.

În motivarea soluției de respingere a solicitării pârâtului, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că examinarea cererii de restituire a banilor este inadmisibilă în sensul dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. pentru că a fost formulată pentru prima dată în apel. Curtea a reținut că acest argument este inadecvat întrucât cererea pârâtului a fost în fapt formulată și în fața instanței de fond însă, la aproape un an după înregistrarea acțiunii și după ce pârâtul, prin solicitări apreciate ca și corespunzând unei cereri reconvenționale, ceruse instanței constatarea contribuției sale mai mari la dobândirea imobilului în litigiu. Potrivit actelor care au însoțit această cerere rezultă că reclamanta S.M.

a încheiat la data de 20 mai 1998 un contract de împrumut pentru construcția unui imobil cu banca germană L.B.S. München pentru suma de 50.000 DM (evaluat ulterior în euro), contract agreat și de pârât, părțile fiind încă căsătorite la acea dată (din sentința de divorț pronunțată în Germania unde reclamanta locuiește și în continuare, rezultând că mariajul a debutat în 1971 și s-a încheiat în 2010). Din înseși susținerile pârâtului rezultă că sumele plătite de el în contul împrumutului au durat până în 2007, an ce se situează în perioada cât părțile erau încă căsătorite. În atare situație și în absența unor dovezi contrarii de netăgăduit nu se poate constata că împrumutul contractat pe numele reclamantei, dar asumat de ambii soți, a fost folosit doar în beneficiul exclusiv al acesteia pentru a se putea dispune obligarea ei la suportarea pasivului corespunzător.

În plus, câtă vreme părțile au locuit împreună timp îndelungat în Germania, fără a se dovedi că regimul matrimonial al căsătoriei lor a fost cel al separației de bunuri, din moment ce obiectul acțiunii de partaj de față nu îl constituie stabilirea componenței întregii mase partajabile a bunurilor comune ci poartă asupra unui singur bun dobândit de ei în România și nu au fost administrate dovezi concludente care să permită instanței a concluziona că împrumutul pentru construcția unui imobil este în legătură determinantă cu imobilul din litigiu și nu cu un alt imobil dobândit de foștii soți în străinătate (unde creditul a și fost contractat), în mod justificat nu a putut fi admisă solicitarea în acest sens a pârâtului.

Este important de reținut și împrejurarea că lipsa de legătură a creditului contractat în 1998 cu imobilul ce face obiectul partajului judiciar de față este cu atât mai evidentă cu cât foștii soți (părțile în proces) au achiziționat o cotă importantă din acesta încă din anul 1978, respectiv cota de 3/16 prin cumpărare și cota de 10/16 prin contractul de întreținere. Cu substituirea și completarea motivării conform prezentei, Curtea a constatat că soluția de principiu a respingerii apelului pârâtului S.C. este justificată, din care cauză recursul declarat de acesta împotriva deciziei civile nr. 165 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.C., recursul nefiind motivat. La 20 septembrie 2013 S.C. a depus o precizare prin care a învederat instanței că înțelege să formuleze cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care solicită declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Timișoara. Analizând prioritar cererea de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispoziției legale amintite, „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”. În aplicarea principiului disponibilității, față de precizarea făcută de S.C., Înalta Curte constată că în speța dedusă judecății decizia atacată cu cerere de revizuire a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Aplicând norma de drept mai sus invocată cererii de revizuire formulată de revizuentul S.C., Înalta Curte constată competența Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei pendinte, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 159 1 alin. (2) coroborate cu art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină în favoarea Curții de Apel Timișoara judecata cererii de revizuire formulată de pârâtul S.C. împotriva deciziei civile nr. 472 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.